AUTOpro
Generale

Norvegia vrea micșorarea subvențiilor pentru mașini electrice

Devenit un adevărat ElDorado pentru comerțul cu mașini electrice grație subvențiilor neîntâlnite în alte state de pe glob, Norvegia pare să fi ajuns la concluzia că efectele negative asupra bugetului sunt prea mari. Astfel, conform ministrului norvegian al finanțelor, încă din acest an vor fi făcuți pași către regândirea actualului program de subvenții pentru mașini electrice care se va încheia în 2017.

Tesla-Model_S_2013_1280x960_wallpaper_28

Text: Robert Stan

În prezent, în Norvegia sunt înmatriculate peste 50.000 de vehicule electrice (EV), prag atins cu trei ani mai devreme decât era anticipat. Mai mult chiar, în primele patru luni ale acestui an una din cinci mașini noi vândute a fost electrică.

Schema actuală de subvenții pentru maşini electrice include reduceri de taxe de circa 10.000 de euro. La acestea se adaugă eliminarea taxelor de autostradă care înseamnă anual circa 1.300 de euro, parcări gratuite al căror cost anual cumulat este de 4.600 de euro, alte taxe în valoare de circa 300 de euro, precum și posibilitatea de a cicula pe banda rezervată transportului în comun evitând astfel ambuteiajele.

Aceste scutiri de taxe au generat statistici controversate. De exemplu, vânzările Tesla Model S, mașină cu un preț de circa 100.000 de euro au explodat. Norvegienii consideră acum că subvențiile îi ajută pe cei bogați, fapt cu atât mai grav cu cât bugetul central a pierdut din acest motiv între 350 și 470 de milioane de euro.

Articole similare

Ferrari SF90 Stradale: primul model plug-in hybrid produs la Maranello

Vânzările Dacia au crescut în 2022 cu aproape 7% comparativ cu anul 2021

Mihai Morcovescu

Volvo va renunța definitiv la motorizările diesel în 2024

Mihai Morcovescu

Leave a Comment