AUTOpro
Generale

Hyundai dezvăluie noua generație i10

Noua generație i10 prezintă elemente de confort și siguranță, asemenea modelelor din segmentele superioare, și în plus are cel mai mult spațiu din clasa sa. Noul model a fost proiectat, dezvoltat și produs în Europa, pentru piața europeană.

Hyundai Motor Europa a dezvăluit primele fotografii cu noua generație i10, cel mai recent model european al producătorului. Lansat pe piață la cinci ani după predecesorul său, noul i10 este o evoluție semnificativă pentru Hyundai în clasa A. Acesta are câteva caracteristici și dotări care se regăsesc la segmentele superioare. Elemente precum nivelul înalt de echipare, spațiul și funcționalitatea, design-ul elegant, dinamica echilibrată și buna antifonare a habitaclului impun o nouă direcție a valorilor Hyundai.

Noul i10 oferă un nivel înalt de confort și siguranță, dar și dotări care se regăsesc la clasele superioare. Printre acestea amintim: aerul condiționat automat, volanul îmbrăcat în piele cu încălzire și pilotul automat cu limitare de viteză. Totodată, sistemul de control al stabilității și airbag-ul tip cortină sunt incluse în dotările standard.

Noua generatie i10Comparativ cu predecesorul său, noul i10 este mai lung cu 80 mm, mai lat cu 65 mm și mai puțin înalt cu 50 mm. De asemenea, oferă cel mai generos spațiu de depozitare și spațiu pentru picioare din clasa sa, 1.890 mm. Capacitatea portbagajului a fost extinsă cu peste 10%, oferind 252 litri cu bancheta din spate în poziție normală.

i10 are la bază o nouă platformă cu un ampatament cu 5 mm mai lung. Amortizoarele spate au fost repoziționate pentru a asigura controlul mai facil al roților pe toate suprafețele de drum. Îmbunătățirile aduse noului i10 oferă o dinamică de condus superioară și un nivel de zgomot redus – atribute ce se regăsesc la modelele de clasă B.

Echipa de design Hyundai din Europa, condusă de către Thomas Bürkle, a proiectat o formă dinamică utilizând elemente ale conceptului “sculptură fluidă”, evidențiind noile dimensiuni atletice ale mașinii. Exteriorul rafinat este completat de un interior versatil care dispune de materiale de înaltă calitate.

Allan Rushforth, Senior Vice Președinte și COO al Hyundai Motor Europa, a declarat:

“Noua generație i10 marchează încă un pas important în evoluția Hyundai. Fiecare element a fost creat și dezvoltat pentru a răspunde cerințelor și necesităților clienților europeni. Noul i10 ilustrează valorile Hyundai, oferind un nivel înalt de echipare și funcționalitate – elemente pe care clienții doresc să le regăsească la un model din acest segment.”

Noua generatiei1095% dintre unitățile Hyundai sunt comercializate în Europa, iar noua generație i10 a fost dezvoltată și proiectată la Centrul Tehnic Hyundai Motor din Rüsselsheim, Germania.  Noul i10 devine primul model Hyundai de clasa A, fabricat în Europa.

Producția noului i10 va demara în luna septembrie a anului curent, la uzina Hyundai din Izmit, Turcia. Aici este fabricat și modelul de clasa B – noul i20, iar capacitatea anuală a uzinei va crește până la 200.000 unități, ca urmare a investiției în infrastructură efectuate în regiune. Odată cu lansarea noului i10, 90% dintre modelele Hyundai comercializate în Europa vor fi construite pe continent.

Producătorul coreean Hyundai va furniza mai multe informații despre noua generație i10 în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt, din luna septembrie.

 

Text: Cosmin Voicu, Foto: Producător

Articole similare

Noul Volkswagen Passat: primele imagini oficiale cu break-ul de clasă medie

Mihai Morcovescu

Lamborghini prezinta Veneno Roadster

Travel Guide to The Best Creta Maris Beach Resorts

Mihai Predescu