AUTOpro
Generale Stiri

Geely a fost lansat oficial în România. Primul model disponibil este SUV-ul Coolray

Marca auto chineză Geely își continuă strategia de expansiune pe piețele din Europa, iar acum a pătruns în mod oficial și în România.

Cu această ocazie, a fost lansat crossover-ul de segment B, primul model al brandului asiatic disponibil pe piața locală. Acesta este deja disponibil pentru comenzi.

Noul Geely Coolray va costa între 25.000 și 29.000 de euro

Geely

Potrivit informațiilor oferite de reprezentanții Geely România, marca chineză va comercializa pentru început trei SUV-uri. Primul dintre acestea este, așadar, Coolray, care va fi urmat în noiembrie de SUV-ul de clasă compactă Starray, iar din primăvara anului viitor de SUV-ul electric EX5.

Pentru început, Geely România va avea o rețea de 13 dealeri parteneri în orașe precum București, Iași, Galați, Arad, Timișoara, Craiova, Pitești, Brașov sau Constanța. Până la sfârșitul acestui an se așteaptă ca numărul de dealeri să ajungă la 20. De asemenea, lângă București există deja un depozit de piese.

Primul model lansat în România este, așa cum spuneam, SUV-ul subcompact Coolray.Acesta este disponibil în două versiuni de echipare, diferența între acestea făcând-o gama de culori și designul jantelor. În rest, pachetul de dotări standard este același indiferent de versiune.

Ce oferă noul Geely Coolray

Pachetul de dotări include, între altele, faruri full LED, camere la 360°, jante din aliaj de 18 inch și un kit de caroserie agresiv. Din punct de vedere tehnic, Coolray are o singură motorizare, un benzinar de 1,5 litri turbo, cu 172 CP și 290 Nm de cuplu. Acesta este cuplat la o transmisie automată cu șapte trepte și dublu ambreiaj. Cu aceste resurse, modelul asiatic sprintează de la 0 la 100 km/h în 7,6 secunde și atinge o viteză de vârf de 195 km/h.

La interior clienții vor regăsi tapițerie din piele sintetică în două culori, negru și roșu, un instrumentar de bord digital de 10 inch și un ecran multimedia de 12,3 inch. Sistemul de infotainment oferă doar conectivitate Apple CarPlay prin cablu. De asemenea, pasagerii vor mai avea la dispoziție o zonă de încărcare wireless pe consola centrală, trapă panoramică acționată electric, scaune reglabile electric, banchetă încălzită și un portbagaj cu un volum de 330 litri.

Prețurile nu au fost dezvăluite, dar acestea vor varia între 25.000 și 29.000 de euro. De asemenea, cu ocazia Salonului Auto București (1-6 octombrie), Geely România pregătește oferte speciale viitorilor clienți.

Sursa: Geely România

Articole similare

Rechemare în service Porsche pentru automobilele sport în 2 uși

Filip Sîrbu

Interviu în exclusivitate Olivier Francois, Episodul 1 – Fiat are în pregătire pentru Europa două modele noi: unul hibrid, unul complet electric

Darius Pana

Mașinile electrice parcurg într-un an cu 7.200 km mai puțin decât cele echipate cu motoare termice

Mihai Morcovescu