AUTOpro
Generale Green car Stiri

Fisker a prezentat noul pachet Force E pentru SUV-ul electric Ocean

Constructorul american de automobile electrice Fisker a publicat primele imagini și detalii referitoare la noul pachet Force E pentru modelul Ocean.

Kit-ul include o serie de modificări, care transformă versiunea standard a modelului cu emisii zero într-un off-roader autentic.

Fisker va lansa pe piață pachetul Force E în primul trimestru din 2024

Fisker

Fisker a dezvăluit în primăvara anului curent noul SUV electric Ocean. La scurt timp, americanii au prezentat un concept de off-roader bazat pe Ocean, iar acum prototipul a devenit realitate.

Mai exact, este vorba despre un pachet special, denumit E Force. Acesta aduce numeroase modificări care transformă SUV-ul cu emisii zero într-un off-roader autentic. Startup-ul american spune că Force E este proiectat să maximizeze cuplul motor, puterea și autonomia SUv-ului pentru „o aventură off-road sustenabilă”. 

Kit-ul este disponibil doar pentru versiunile Ocean One și Ocean Extreme. Acestea primesc o suspensie revizuită, cu amortizoare noi, care oferă o gardă la sol mai mare. De asemenea, din pachet mai fac parte o serie de elemente de protecție și de tractare pentru cele două bare de protecție și pentru aripi, precum și un portbagaj montat pe plafon.

Pachetul mai include accente portocalii și o inscripție specială Force. Aceasta din urmă se regăsește pe capotă, în părțile inferioare ale portierelor și sub stopul stânga. În plus, sub trenul de rulare este montat un scut de protecție.

Nu în ultimul rând, Fisker Ocean mai primește jante speciale de 20 de inch și anvelope off-road de 33 de inch. Pentru ieșirile în teren accidentat, pachetul Force E oferă și un mod de rulare dedicat. Acest mod va fi disponibil prin intermediul unei actualizări de tip „over-the-air”.

Prețurile noului pachet Force E pentru Fisker Ocean nu au fost anunțate. Acestea vor fi comunicate când vor fi deschise listele de comenzi. Pachetul va fi disponibil începând cu primul trimestru din 2024.

Sursa: InsideEVs

Articole similare

General Motors, dincolo de mașini. Ținta nouă a gigantului auto

Florin Amariei

Chevrolet Corvette E-Ray este primul model electrificat din istoria mărcii: 655 CP și tracțiune integrală

Mihai Morcovescu

Conceptul Volkswagen ID Roomzz anticipează un SUV electric cu șapte locuri

Dragos Baltateanu