AUTOpro
Generale Green car Stiri

Fisker devine istorie: producătorul de mașini electrice a cerut intrarea în faliment

Aflat în pragul colapsului de câteva luni, producătorul american de automobile electrice Fisker a intrat oficial în faliment.

Reprezentanții mărcii au solicitat protecție împotriva falimentului, având pasive de până la 500 de milioane de dolari.

Fisker susține că deține active cuprinse între 500 de milioane și un miliard de dolari

Fisker

Anul trecut, Fisker a livrat doar 4.929 de vehicule la nivel mondial, în pofida faptului că a cheltuit 904,9 milioane de dolari pentru activitățile de operare și investiții. Pe fondul vânzărilor sub așteptări, la sfârșitul lunii februarie, constructorul a avertizat în legătură cu faptul că ar putea rămâne fără bani în următoarele 12 luni.

Din nefericire, inevitabilul s-a produs după doar patru luni, iar acum americanii au declarat falimentul. Deznodământul era cumva anunțat încă de la jumătatea lunii martie. Atunci a fost oprită producția SUV-ului Ocean la fabrica Magna Steyr din Austria. În plus, au fost disponibilizați 500 de angajați.

Oficialii companiei de peste Ocean au solicitat unei instanțe din statul Delaware protecție împotriva falimentului în baza Capitolului 11 din legislația americană cu privire la această situație. „La fel ca alte companii din industria vehiculelor electrice, și noi ne-am confruntat cu probleme financiare care ne-au influențat activitatea. După ce am evaluat toate opțiunile am decis vânzarea activelor printr-o cerere de intrare sub protecția legii falimentului”, se arată într-un comunicat al producătorului.

Fisker estimează că are între 200 și 999 de creditori. De asemenea, susține că deține active cuprinse între 500 de milioane și un miliard de dolari. În același timp, există și pasive, care sunt cuprinse între 100 de milioane și 500 de milioane de dolari.

Henrik Fisker, al doilea faliment în 11 ani

Înainte să se declare falimentul, CEO-ul Henrik Fisker spunea la sfârșitul lunii aprilie că existau patru producători interesați să salveze compania americană. Deși informația nu a fost confirmată, se pare că unul dintre aceștia era Nissan.

Totodată, americanii aveau planuri mari de extindere în Europa. În afară de SUV-ul compact Ocean, constructorul de mașini electrice urma să lanseze și alte modele. Este vorba despre decapotabila Ronin (foto sus) și camioneta Alaska (foto jos). De asemenea, ar fi trebuit să fie lansat și modelul „entry-level” Pear, care ar fi urmat să coste sub 30.000 de euro.

Nu este prima dată când o companie condusă de șeful danez Henrik Fisker dă faliment. Fisker Automotive, compania originală din spatele modelului Fisker Karma, a dat faliment în noiembrie 2013. Această mașină este vândută și astăzi de o altă companie, Karma Automotive, care a fost înființată în 2016. Aceasta a fost cumpărată de furnizorul chinez de piese auto Wanxiang Group pentru suma de 149,2 milioane de dolari.

Sursa: Motor1

Articole similare

Volkswagen ID.7 Tourer: primele imagini cu succesorul electric al lui Passat Variant

Mihai Morcovescu

Nissan va lansa în Europa de acum încolo doar modele cu emisii zero. În 2030 va deveni marcă electrică

Mihai Morcovescu

PSA cumpără Opel?

Filip Sîrbu