Nasser Al-Attiyah a revenit spectaculos în fruntea clasamentului general al Raliului Dakar 2026, obținând prima sa victorie de etapă din această ediție.
Succesul a consolidat poziția echipei Dacia Sandriders într-o competiție din ce în ce mai strânsă, înaintea zilei de odihnă.
Dakar 2026: Al-Attiyah a obținut primul succes de etapă în actuala ediție a raliului

Nasser Al-Attiyah a revenit în fruntea clasamentului general al Raliului Dakar 2026, după ce a obținut prima sa victorie de etapă din această ediție, conducând un dublu succes Dacia alături de coechipierul său, Sebastien Loeb.
Pe cei 326 de kilometri ai etapei desfășurate între Ha’il și Riyadh, Al-Attiyah a preluat conducerea la aproximativ o treime din parcurs, după ce inițial lider a fost Joao Ferreira. În ciuda presiunii exercitate de Seth Quintero și, ulterior, de Loeb, cvintuplul câștigător al Raliului Dakar s-a impus cu un avans de 2 minute și 26 de secunde față de colegul său de la Dacia.


Rezultatul, coroborat cu o zi dificilă pentru Henk Lategan și echipa Toyota, i-a permis lui Al-Attiyah să revină și pe primul loc la general. Pilotul în vârstă de 55 de ani a fost lider virtual la jumătatea etapei, pentru prima dată de la finalul etapei a doua, iar la final și-a consolidat un avans de 6 min și 10 sec în fața lui Lategan.
Sebastien Loeb a terminat al doilea în etapa a 6-a

Atacul de final al lui Loeb l-a propulsat pe pilotul francez de pe locul 8 până pe poziția a doua în clasamentul etapei, în cea de-a doua parte a zilei. Acesta este primul podium de etapă la Dakar pentru driverul de al Dacia Sandriders din 2024. De asemenea, aceasta este și prima „dublă” din istoria Dakar pentru Dacia.
Acest rezultat l-a împins pe Seth Quintero pe locul al treilea pentru echipa Toyota W2RC, în timp ce coechipierul său, Toby Price, a avut o evoluție remarcabilă și a încheiat etapa pe locul 4. Liderul de la începutul zilei, Joao Ferreira, a coborât pe poziția a cincea pentru echipa sud-africană Toyota.


Evoluțiile fluctuante ale Ford la Dakar au continuat. Astfel, Nani Roma și Carlos Sainz Sr s-au clasat pe locurile 6 și, respectiv 7, după ce au fost rareori implicați în lupta pentru primele poziții la punctele de control. Mathieu Serradori a terminat etapa pe locul 8 pentru Century Racing. Top 10 a fost completat de Guy Botterill (Toyota SA) și de Eryk Goczal (Energylandia Toyota).
Înaintea zilei de odihnă, Al-Attiyah (Dacia Sandriders) conduce în clasamentul general cu un avans de 6 min 10 sec în fața lui Henk Lategan (Toyota), într-unul dintre cele mai strânse dueluri ale constructorilor din ultimii ani. Totodată, Nani Roma se află în fruntea reprezentanților Ford, urmat de coechipierii săi Carlos Sainz și Mattias Ekström (locul 13 în etapa a șasea).
Grație prestației solide din etapa a șasea, Sebastien Loeb a urcat pe locul 6 la „general” pentru Dacia, depășindu-l pe Mitch Guthrie (Ford). Acesta a încheiat etapa doar pe poziția a 11-a, după ce a deschis traseul ca urmare a victoriei din etapa precedentă. Mathieu Serradori, Eryk Goczal și Lucas Moraes (Dacia Sandriders) completează top 10 al clasamentului general.
Raliul Dakar 2026 va avea singura zi de pauză – sâmbătă – urmând ca duminică raliul să se reia cu etapa a 7-a, ce va acoperi 462 de kilometri de probă specială între Riyadh și Wadi Ad-Dawasir.
Mani Gyenes a încheiat etapa pe locul 6 la categoria Original by Motul

La clasa moto, Daniel Sanders a fost de neoprit în etapa a șasea, una cu mult nisip. Plecat către Ryad din Hail de pe poziția a treia, campionul en-titre i-a ajuns rapid din urmă pe Nacho Cornejo și apoi pe coechipierul său, Luciano Benavides, reușind să încheie proba specială și să adune o parte importantă din bonusurile acordate câștigătorului etapei inaugurale (2 minute și 40 de secunde).
Acest rezultat i-a oferit suficient timp australianului pentru a se desprinde în clasamentul general. Totuși, Sanders pare să fi fost prea entuziast și nu a respectat o limită de viteză, greșeală care îi va aduce o penalizare de șase minute.


Deși a fost învins pe traseu, Ricky Brabec va beneficia de constanța sa, atât în această etapă, cât și de la startul competiției din Yanbu. Americanul a obținut a 12-a victorie de etapă din cariera sa la Dakar și și-a confirmat statutul de principal rival al lui Daniel Sanders. Pilotul Monster Energy Honda HRC știe că mai are mult de muncă pentru a câștiga un al treilea titlu, fiind încă la 45 de secunde în spatele liderului australian, însă rămâne singurul rider din clasa Rally GP care nu a comis nici o greșeală până acum.
Manie Gyenes (Autonet Motorcycle Team) a încheiat etapa pe locul 6 la clasa fără asistență tehnică (Original by Motul), la 31 min 56 sec în urma învingătorului, Benjamin Melot (Esprit KTM). La „general”, raiderul sătmărean a încheiat cu al 40-lea timp. În urma acestui rezultat, Gyenes ocupă locul 5 în ierarhia generală provizorie, la 52 min 29 sec în urma liderului Melot, înainte de ziua de pauză.

