AUTOpro
Industrie

Ford închide cele două fabrici din India

ford fabrici india

Constructorul american Ford închide cele două uzine din India în care lucrează peste 4000 de angajați, un semn că investițiile din Craiova vor crește și România va juca un rol mai important în planurile companiei.

Costul prognozat pentru această operațiune este de peste 2,5 miliarde de dolari, însă noul CEO este încrezător în planurile sale deja aprobate de Consiliul de Administrație. Cele două fabrici din Chennai și Sanand – una de motoare, alta de mașini – vor fi închise gradual. În India era produs, printre altele, și Ford EcoSport. Suma uriașă va fi cheltuită de-a lungul a patru ani, până în 2025.

Ford va păstra doar 600 de angajați în uzina din Sanand, acolo unde producția motorului pentru pick-up-ul Ranger va continua.

Strategia noului CEO al Ford, Jim Farley, este ca firma să devină mult mai profitabilă. Închiderea operațiunilor din India face parte din tranziția mărcii către electrificare. Prin urmare, încep să apară dovezile concrete ale faptului că trecerea la un nou sistem de propulsie va însemna și pierderea unor locuri de muncă.

Compania estimează că prin această reorientare va putea economisi peste 6 miliarde de dolari în următorii 4 ani, mai ales că preferințele indienilor se bazează pe mărci auto asiatice.

Cu toate astea, Ford va păstra cei peste 11.000 de angajați din țara asiatică din alte departamente. Printre activitățile care vor continua se numără cele de inginierie, dezvoltarea de tehnologie nouă pentru habitacluri și operațiuni de suport telefonic sau organizare a transporturilor.

Decizia Ford de a-și închide uzinele din India survine în urma anulării unei colaborări cu Mahindra și are loc la patru ani după ce rivalul domestic General Motors și-a organizat părăsirea pieței din peninsulă.

Constructorul auto american va acorda o atenție sporită fabricilor sale din Europa și China, având în vedere că se pregătește pentru transformarea portofoliului său de exporturi într-unul care poate concura cu ceea ce Tesla deja întreprinde.

Articole similare

General Motors dă în judecată orașul San Francisco și solicită recuperarea a 121 de milioane de dolari

Mihai Morcovescu

ACAROM: românii au înmatriculat aproape 13.000 de automobile noi în primele opt luni din 2023

Mihai Morcovescu

Ultimul exemplar Ford Fiesta va ieși de pe linia de asamblare pe 7 iulie

Mihai Morcovescu

Leave a Comment