AUTOpro
Stiri

Ford renunță la motoarele pe benzină pentru Mondeo în favoarea versiunilor hybride

Anunțul făcut de Ford nu surprinde pe nimeni având în vedere faptul că hybridele au atins deja 25% din totalul vânzărilor de Mondeo în Europa, în primele șapte luni ale acestui an comparativ cu întregul an 2019, ceea ce reprezintă mai mult de o treime din totalul vânzărilor din 2020 ale modelului de clasă medie.

„Trecerea la 100% producție hybrid pentru gama noastră pe benzină Mondeo este un alt mare pas înainte în călătoria de electrificare a Ford. Pentru clienții care conduc mai puțin de 20.000 de km pe an, Mondeo Hybrid este o alegere inteligentă. Acest model reprezintă o soluție mai bună decât motorina și oferă beneficiile oferite de un model cu propulsie electrică, dar fără grija autonomiei”, a declarat Roelant de Waard, vicepreședinte Marketing, Vânzări și Servicii, Ford Europa.

Mondeo Hybrid oferă o experiență de condus pur electrică, fără a fi nevoie de utilizarea unei surse de alimentare externă pentru a încărca bateria. Tehnologia de propulsie hibridă completă este una dintre soluțiile care ajută clienții Ford să facă trecerea cu mai multă încredere spre automobilele electrice. Tehnologia se dovedește extrem de benefică și pentru șoferii care doresc un rafinament sporit și o eficiență crescută a consumului de combustibil, dar care nu au acces la un punct de încărcare extern, acasă sau la serviciu.

Tehnologia Modeo Hybrid se bazează pe un motor pe benzină de 2.0 litri special dezvoltat pentru propulsia hybridă, un motor electric, un generator și pe o baterie litiu-ion de 1.4 kWh pentru a combina autonomia și libertatea oferite de un motor tradițional cu ardere internă, cu eficiența și rafinamentul unui propulsor electric.

Tehnologia de frânare regenerativă recuperează până la 90% din energia pierdută în mod normal în timpul frânării pentru a alimenta bateria. Propulsia electrică este utilizată pentru o pornire silențioasă, în special în oraș, în scenariile start-stop din traficul cotidian, și pentru a sprijini motorul pe benzină în a oferi o eficiență optimă, în reducerea consumului de carburant și a emisiilor de CO2.

Transmisia automată power-split gestionează mai eficient resursele celor două motoare (pe benzină și electric), oferind un răspuns liniar la accelerație. Interfața SmartGauge, pentru monitorizarea consumului de combustibil și energie, include, de asemenea, sistemul Brake Coach, care ajută la recupererarea eficientă a energiei de frânare către baterie.

Ford va introduce 17 noi vehicule electrificate în Europa până la sfârșitul anului 2021 și anticipează că vehiculele electrificate vor reprezenta mai mult de 50% din vânzările de mașini ale companiei, în Europa, până la sfârșitul anului 2022, depășind vânzările combinate ale modelelor convenționale pe benzină și diesel.

Articole similare

APIA a prezentat prognoza pieței auto în 2024 revizuită la 6 luni. Premieră istorică pe segmentul electricelor

Mihai Morcovescu

Ultimul exemplar Porsche 911 Speedster va fi scos la licitație

administrator_autopromag

Noul Peugeot e-408 va fi dezvăluit oficial la Salonul Auto de la Paris

Mihai Morcovescu

Leave a Comment