AUTOpro
Stiri

Donkervoort D8 GTO-JD70 R – mai puternic, mai rapid și mai sigur

Noul Donkervoort D8 GTO-JD70 R este mai puternic, mai rapid și mai sigur, și are performanțe și tehnologie de hypercar.

JD70 R a fost proiectat și dezvoltat pentru a putea fi pilotat ore în șir, apoi alimentat și trimis înapoi pe pista de curse. De asemenea, a fost conceput pentru a oferi date în timp real către boxe, unde echipa de asistență a Donkervoort poate regla mașina pentru fiecare circuit și îi poate ajuta pe piloții JD70 R să își atingă potențialul maxim.

Donkervoort D8 GTO-JD70 R are la bază tehnologiile lui GTO-JD70 „standard”, care a fost dezvăluit cu câteva luni în urmă. Deși este similar din punct de vedere vizual, JD70 R este mai rapid, mai furios și mai sigur decât versiunea de stradă și oferă un nivel de ajustare a șasiului și suspensiei fără precedent. De exemplu, există amortizoare reglabile în patru direcții, arcuri și bucșe mai rigide. În viraje este locul în care mașina strălucește cu adevărat. Potrivit producătorului auto, noul model poate ajunge la o accelerație laterală de 2,5G.

Există schimbări majore și la nivelul cutiei de viteze, frânelor, direcției, pachetului de siguranță și anvelopelor pentru a crea o mașină cu cinci secunde mai rapidă decât JD70, într-un tur al circuitului Grand Prix Spa-Francorchamps.

La fel ca modelul de serie, D8 GTO-JD70 R are un motor turbo de 2,5 litri modificat, provenit de la Audi, care produce 415 CP și un cuplu de 520 Nm. În locul transmisiei secvențiale cu cinci trepte a versiunii stradale, R are o cutie de viteze cu șase trepte, care transmite resursele motorului către roțile din spate.

Fibra de carbon a fost folosită pe scară largă în construcția mașinii, contribuind la menținerea greutății la doar 725 kg. Producătorul auto olandez susține că poate atinge 100 km/h în 2,7 secunde, 200 km/h în 7,7 secunde și atinge o viteză maximă de 280 km/h.

Donkervoort s-a concentrat asupra suspensiei, siguranței la impact, frânării și direcției JD70 R, creând un bolid care pune serios la treabă talentul pilotului, pentru a obține rezultate per tur cât mai bune. De exemplu, există o creștere de 60% a utilizării fibrelor de carbon Ex-Core pentru a îmbunătăți protecția laterală. JD70 R are un rezervor de combustibil omologat FIA, centuri cu prindere în șase puncte și un extinctor modernizat.

JD70 R este disponibil la un preț de la 198.000 €.

 

Articole similare

Dacia Sandero, vedeta pieței spaniole în luna mai

Robert Stan

Viitorul Fiat Panda electric: primele imagini cu modelul care va debuta în iulie 2024

Mihai Morcovescu

Software-ul Toyota va fi open-source, trăiască Linux

Filip Sîrbu

Leave a Comment