Plecarea intempestivă al lui Carlos Tavares de la conducerea grupului Stellantis – pe care chiar el l-a creat – reprezintă un adevărat cutremur, nu doar în companie, dar și în industria auto. Ce anume a condus la o asemenea decizie? Tavares este o personalitate polivalentă de unde și răspunsuri complexe la o întrebare – cel puțin aparent – atât de simplă…
Cel care scrie aceste rânduri are privilegiul de a-l fi cunoscut de mulți ani pe Carlos Tavares și de a fi discutat de-a lungul timpului în numeroase ocazii și contexte. Tavares este considerat una din cele mai mari personalități top executive din industria auto mondială, arhitectul celui de-al 3-lea grup auto al lumii, care are nu mai puțin de 13 mărci. Este adesea considerat – inclusiv de mulți dintre executivii grupului Stellantis – un geniu care a avut realizări spectaculoase, de la faptul că a rezolvat problemele financiare ale grupului francez PSA Peugeot Citroen – care pierdea cam 200 mil Euro/ lună în acei ani – continuând cu preluarea lui Opel și trecerea pe profit a companiei germane și terminând cu viziunea impresionantă care a condus la formarea Stellantis în 2021.
La toate acestea, am fost unul din cei care au urmărit în detaliu evoluțiile și care a discutat direct cu Tavares multe detalii despre ce și cum a fost făcut. Întotdeauna discuțiile cu acesta au fost mai mult decât remarcabile și au lăsat o impresie foarte puternică nu doar subsemnatului, dar și tuturor celor care au citit sau vizionat aceste mese rotunde și interviuri.
Se spune adesea că puterea corupe, evident în primul rând în lumea politică. Fără să facem o paralelă directă, este probabil că și în cazul lui Tavares, ajungând în stratosfera industriei auto, lucrurile și faptele poate se mai deformează și nu se mai văd ca de la „firul ierbii” și de aici încep să apară decizii manageriale care nu mai sunt în consens cu ce vor cei „aflați la firul ierbii”. Ca să vorbim concret, în ultimii ani Tavares a ajuns la un conflict aproape deschis cu dealerii din America, dar și din Europa, unii fiind mai vocali decât alții. În SUA – de exemplu – aceștia au ajuns să aibă stocuri declarate oficial la 300.000 unități, stocuri considerate ca nevandabile la prețurile de catalog – de unde și o eventuală soluție de a fi vândute cu reduceri mari, care înseamnă pierdere financiară!
O altă fricțiune care i-a fost „imputată” lui Tavares a fost relația proastă cu puternicul sindicat american UAW, cu care nu ai aproape nici o șansă dacă intri în conflict. Este pur și simplu o observație istorică, nimeni nu a prea reușit să iasă ușor sau câștigător din aceste negocieri… Taveres a stabilit o poziționare a tuturor mărcilor mai degrabă ca un deziderat decât ca o realitate. Sigur, oricine și-ar dori ca o marfă care astăzi costă – ca exemplu pur teoretic – 20.000 Euro să poată fi vândută mâine – literalmente – cu 30.000 Euro! Doar că pentru un asemenea salt este nevoie de multe ingrediente tehnice, de calitate, noi materiale, noi tehnologii, marketing, etc și care oricum nu pot fi realizate de pe azi pe mâine. Dealerii au fost primii care au „răbufnit” la aceste decizii, chiar și pe piața noastră.
Pe de altă parte, la formarea Stellantis, un număr de top manageri au primit funcția de CEO pentru aceste mărci. După aproape 4 ani putem constata că unele mărci au „mișcat” câte ceva, altele sunt parcă la fel. Lancia care era cvasi-dispărută, dar mulțumită lui Luca Napolitano a fost revigorată și începe să „iasă” în Europa. Nu putem estima cu cât de mult succes dar există o strategie de brand credibilă cu noi modele în portofoliu care promit. Dacă ne uităm însă la Alfa Romeo, pare că rămâne „pacientul” italian cu „boala” cea mai lungă. Nici Tavares nu a reușit „minunea”, după cum nici regretatul Marchionne înaintea lui nu a reușit. Alfa se „zbate” în aceeași mediocritate a vânzărilor în ciuda unei istorii cu care puține mărci de automobil se pot lăuda. În America de Nord, toate mărcile americane nu sunt în mare formă. Nimeni nu știe ce șanse mai are Chrysler, după cum nici RAM nu mai este în mare formă. Chiar și iconicul Jeep care rămâne o legendă americană nu mai livrează cifrele de pe vremea lui Mike Manley…
Unii dintre managerii numiți de Tavares nu au reușit mare lucru. De exemplu, Davide Grasso, un fost CEO al producătorului de încălțăminte Converse, a fost confirmat de Tavares – când a devenit CEO Stellantis – în funcția de CEO Maserati. Însă în acest răstimp, unde a ajuns celebra marcă italiană? Puțin mai rău decât pe vremea lui Marchionne… Relativ recent, Tavares l-a schimbat de Grasso care – acum este clar – nu avea ce căuta într-o asemenea funcție! Unii l-au „acuzat” pe Tavares că a condus singur toate mărcile și că toți acești CEO trebuiau să execute ordinele sale. De unde și „justificarea” că nimeni nu poate fi responsabil de vreme ce era doar un executant de lux… Adică, tot Tavares este de vină! Aici, dați-mi voie să cred că lucrurile nu au stat peste tot la fel, cunoscând Președinți de marcă care lucrează cu multă diligență în aceste funcții…
Tavares a intrat în conflict chiar și guverne, cel mai vizibil fiind cel cu executivul Italiei. Cu dl Ministru Adolfo Urso conflictul a fost nu doar vizibil, dar intens mediatizat în peninsulă. Tavares a fost „zugrăvit” ca „dușman” al industriei auto din Italia care nu vrea să asigure o producție de 1 milion de unități pe an! Este bine de spus că John Elkann, Președintele Consiliului de Administrație Stellantis, face parte din familia Agnelli și – în ciuda numelui – este cât se poate de italian…
La ultima discuție avută cu Tavares la Salonul Auto de la Paris alături de alți colegi din AUTOBEST, am descoperit un om emoțional, care era afectat puternic de o experiență foarte neplăcută trăită de fiica sa cea mică. Pe scurt – o spune Tavares, nu eu – în Portugalia, jumătate din păduri au ars în acest an. Fiica sa trebuit să ruleze pe o șosea, printr-o pădure în flăcări – am înțeles că nu exista o altă opțiune. La sfârșitul acestei călătorii, partea dreaptă a caroseriei era aproape topită! În aceste condiții, Tavares ne-a spus că încălzirea globală este reală – iată încă o dovadă – și nu vede de ce ar trebui amânate noile limite CO2 impuse industriei auto în 2025. A afirmat în fața noastră, a celor prezenți, că este decizia sa, după care a adăugat că este și a companiei. A mai spus că a ieșit din ACEA (Asociația Constructorilor Europeni de Automobile) – care susține exact contrariul, adică să se rediscute limitele CO2 pentru 2025 și 2026 pentru că altfel se riscă amenzi de minim 15 mld Euro în 2025! – pentru ca să poată să vorbească liber. Este bine de adăugat că Tavares a fost timp de două mandate Președintele ACEA, după care a decis scoaterea lui Stellantis din organizație!
Dacă este să urmărim ultimii ani, vom descoperi și mai multe elemente care s-au transformat în acuzații la adresa politicilor pe care acesta l-a dezvoltat. Ca un detaliu, Tavares a primit în 2023 cel mai mare venit – salariu plus bonusuri – din toată industria auto mondială, întrecând-o chiar și pe Mary Barra, Președintele GM, tradițional cel mai bine plătit executiv din industrie. Sigur, Musk este o excepție din mai multe puncte de vedere și nu poate intra în această discuție. Un asemenea salariu care prin contract nu putea fi contestat de nimeni, nici măcar de AGA Stellantis, a stârnit numeroase reacții deloc simpatice. Pe un fond emoțional puternic, intrând într-un conflict mai mare sau mai mic cu multă lume, inclusiv cu membrii ai board-ului Stellantis, într-o sfântă zi de Duminică, Tavares nu a mai rezistat și a preferat să își prezinte, demn, demisia. O spune chiar domnia sa într-un interviu dintr-un ziar portughez – Tavares este portughez de origine. John Elkann a acceptat-o imediat și a constituit un Comitet Executiv pe care nu doar îl prezidează, ci îl conduce executiv. Este, într-un fel, noul CEO al lui Stellantis.
Acest comitet a și început să refacă unele din cele menționate aici. În doar 3 zile de la demisia lui Tavares, Elkann a decis revenirea în ACEA. Însă o dată se demonstrează că nu există companii. Există oameni care le conduc și care iau decizii! Tot Elkann a și realizat un prim dialog cu asociațiile de dealeri Stellantis. Fiecare CEO a primit o independență decizională pe care înainte nu o avea. Iar Elkann a obținut puterea totală pe care înainte – în ciuda poziției sale de Chairman of the Board – nu o avea.
Compania a declarat că este în căutarea unui nou CEO. Dacă până la demisie era mai degrabă o explorare a unor posibili candidați, acum este un „head-hunting” în toată regula. Se afirmă că până la mijlocul anului viitor vom avea noul CEO numit. Se vehiculează mai multe nume, cel mai menționat fiind al lui Luca de Meo, actualul CEO al Grupului Renault. Sunt și candidați din interiorul Stellantis. Din informațiile pe care le am, pare că cel puțin 80% din top executivii capabili pentru un asemenea job atât de complex, sunt interesați măcar de o discuție cu John Elkann…
Însă nimeni nu știe ce va face Elkann. Noi am avansat idea numirii a doi CEO care să raporteze lui Elkan. Unul ar fi pe America, iar celălalt pe Europa și restul lumii. Asta ar disipa din presiunea actuală venită din SUA de a separa business-ul de acolo de restul lumii. Nu puteam elimina complet scenariul în care însuși Elkann să vrea să devină – fie și pentru o perioadă de timp – un Executive Chairman care să conducă compania. Sunt ipoteze de lucru care am convingerea că sunt luate în calcul. Probabil că și altele la care noi nu ne putem gândi. Ce va fi vom vedea.
Între timp , Tavares este deja plecat și a agreat pachetul financiar de plecare – celebra „golden parachute” pe care o au toți marii Președinți de corporații, indiferent de industrie. Chiar dacă nu a fost anunțat public, suma agreată, pe care o bănuim că este de ordinul a 10 – 20 milioane de Euro, este operabilă. Noi o vom cunoaște abia odată cu raportul financiar al companiei pe anul 2024, adică peste câteva luni de zile. Evident, Tavares nu mai este plătit pe baza performanțelor companiei din 2024, ci pe baza prevederilor contractuale în astfel de condiții. Dacă avem dreptate referitor la cuantumul sumei, nu este prea rău, nu?
La cât de dinamic este Tavares, este de așteptat să aibă o perioadă relativ mică de „vacanță” fiind probabil să îl revedem în alte poziții de top din această industrie și – de ce nu – în altele! Este mai puțin probabil să fie din nou CEO, dar un Chairman of the Board, cu siguranță va fi. Și nu doar într-o companie.
Este cert însă că era Tavares la Stellantis a apus. Omul care a creat mega-corporația pleacă, iar cei care sunt acum au început transformările. În lunile care vor veni vom afla probabil multe altele din „greșelile” lăsate moștenire. Precum în politică cu greaua moștenire. Doar că aici lucrurile sunt măsurabile, iar rezultatele financiare din ultima jumătate de an o și demonstrează. La fel de cert este challenge-ul de a relansa un grup de asemenea dimensiuni, care este uriaș. Vom vedea cum vor evolua lucrurile…
