Acțiunile General Motors (GM) sunt în creștere continuă, după ce gigantul auto a anunțat ca va produce și mașini electrice pentru segmentul de livrări.
Acțiunile General Motors (GM) au cunoscut o creștere care continuă și acum, după ce anunțul privind producerea de mașini electrice folosite exclusiv pentru livrări a fost făcut prin publicizarea unui contract nou încheiat deja cu FedEx.
Numită BrightDrop, noua afacere a General Motors, va fi în directă competiție cu inițiativa Ford sau Rivian, Arrival sau Canoo din același domeniu.
General Motors se declară optimiști cu privire la profitabilitatea acestei aventuri automotive, mai ales că Tesla n-a reușit încă să pătrundă în acest sector. Estimările proprii ale companiei arată că acest business ar urma să producă peste 850 de miliarde de dolari anual până în 2025.
BrightDrop ar urma să ofere clienților precum FedEx o avalanșă de produse și servicii care ar pune în valoare expertiza producătorului auto în electrificare și management de flote.
Autovehiculul BrightDrop EV600 va folosi bateria Ultium și sistemul care vine la pachet cu aceasta, alăturare care va fi utilizată și pentru Hummer EV.
BrightDrop a fost prezentat la ediția online a CES 2021.
Autovehiculul promite o autonomie de 400 km între încărcări.