AUTOpro
Concept car Generale Stiri

Conceptul Cadillac Sollei prefigurează o viitoare versiune cabrio a modelului Celestiq

Producătorul american de automobile de lux Cadillac a publicat primele imagini și detalii oficiale referitoare la noul concept-car Sollei.

Acesta prefigurează o viitoare versiune decapotabilă a modelului de serie Celestiq.

Noul Sollei Concept este prima decapotabilă Cadillac din ultimii 15 ani

Cadillac

Când a fost lansat, în 2022, Cadillac Celestiq a semnalat o nouă direcție pentru brandul american. Modelul electric cu producție limitată oferea clienților opțiuni de personalizare aproape nelimitate, o premieră îndrăzneață pentru marca de lux.

Acum, la aproape doi ani, americanii dezvăluie noul concept Sollei. Aceasta anunță o versiune cabrio a lui Celestiq, ceea ce înseamnă că este tot un model pur electric. Numele prototipului este alcătuit din cuvintele „Sol”, care înseamnă soare, și „Leisure”, care se traduce prin relaxare.

Asemenea lui Celestiq, noul concept Sollei este construit pe platforma Ultium dezvoltată de General Motors. Din punct de vedere estetic, prototipul adoptă același design ca Celestiq. Partea din față este dominată de o suprafață finisată în negru lucios care ține loc de grilă. Tot aici se remarcă farurile LED subțiri și luminile diurne montate pe verticală.

Portierele, care măsoară 1,73 metri, fiind mai lungi decât cele de pe Celestiq, au primit butoane în locul tradiționalelor mânere, amplasate în rama habitaclului. Cadillac a reînviat culoarea clasică Manila Cream pe concept, pe care a folosit-o inițial pe mașinile din 1957 și 1958. Aspectul exterior este completat de jantele din aluminiu de 23 de inch.

În schimb, spatele este complet reproiectat și primește stopuri în forma unei benzi LED subțiri, care este întreruptă la mijloc de sigla mărcii. De asemenea, tot aici există și un rând de stopuri suplimentare, montate tot pe verticală ca blocurile optice de zi din față. În plus, mai observăm și un set de stopuri mai mici, care sunt integrate în bara de protecție.

Interiorul lui Sollei este identic la nivel vizual cu cel de pe Celestiq. Singura diferență constă în finisajul „Aurora”. De asemenea, se observă o serie de elemente ornamentale din lemn și aluminiu. Scaunele sunt îmbrăcate în piele Nappa galbenă și prezintă un pigment roz pentru un efect de schimbare a culorii. Acest concept este primul vehicul Cadillac care primește miceliu fin, un material ecologic regenerabil folosit la covoare și la buzunarele portierelor.

Au trecut 15 ani de când Cadillac a oferit o decapotabilă, XLR. Americanii nu au anunțat când vor transforma conceptul Sollei într-un model de serie.

Sursa: Cadillac

Articole similare

Noul Volkswagen Golf R facelift debutează cu până la 333 CP și 270 km/h

Mihai Morcovescu

Conform ACAROM, în România au fost fabricate în 2022 peste 425.000 de automobile

Mihai Morcovescu

Noul AUDI A5/S5 prezentate în premieră mondială

administrator_autopromag