AUTOpro
AUTO pro Exclusiv Inside story

Premieră mondială Renault Austral – Un alt rezultat Renaultion

Renault Austral pătrunde în segmentul compact pentru a cuceri cea mai lucrativă parte a pieței. Are ajutorul lui Google și al tehnologiilor E Tech. Va fi suficient? AUTOpro are primele răspunsuri….

Dan Vardie, Paris, Franța

Renault Austral

Luca de Meo a venit la Renault cu o idee pe cât de simplă pe atât de diferită de ce a propovăduit Carlos Ghosn pentru aproape 2 decade. În loc de volume de dragul vânzărilor pentru cote de piață cât mai mare, mai bine mai puține unități puse pe piață dar mai profitabile. Într-un cuvânt „Renaultion”! Intrând un pic mai în detaliu, Luca a indicat drept „next big thing” segmentul compact. Nu a cerut ieșirea din segmentele mai mici – unde Clio și Captur se vând foarte bine – dar a investit în compacte care sunt mult mai profitabile pentru companie și merg într-o zonă de piață foarte mare.

Renault Austral

Anul trecut a ajuns la 42,4% în total, cu SUV-urile compacte mai mult de jumătate din totalul segmentui. Și datele actuale ne arată că segmentul crește în continuare. Deloc întâmplătoare a fost lansarea anul trecut a lui Arkana – care se vinde foarte bine, de altfel – și a lui Megane E, primul EV Renault compact. Apropo de E Tech, este o mașină impresionantă declarată „ECOBEST 2022” de Juriul European AUTOBEST – adică cea mai remarcabilă mașină electrică în acest an!

Renault Austral

Renault Austral nu este doar un nume nou la producătorul francez dar și un SUV nou nouț, realizat pe noua platformă CMF–CD a alianței Renault Nissan Mitsubishi. Pentru cei care nu sunt familiarizați cu aceste denumiri franco-japoneze, să spunem că este o platformă care permite orice fel de motoare termice inclusiv electrificate până la plug-in hybrid și tracțiune 4 x4. Însă, ca să fie clar:„ Alianța are o altă platformă pentru mașini pur electrice. Așadar, Renault Austral nu va avea o propulsie EV.” ne explica Bruno Vanel, Vicepreședinte marca Renault pentru product performance, în cadrul unui interviu exclusiv AUTOpro – vezi video mai jos.

Deocamdată nici versiunea plug in hybrid nu este prezentată însă Vanel a fost clar că nu este doar posibilă această versiune dar și probabilă. Însă executivul francez a insistat că actuala versiune full hybrid E Tech prezentă pe Renault Austral este suficient de eficientă încât poate satisface cele mai multe cerințe de piață. Această motorizare premiată de AUTOBEST cu titlul „TECHNOBEST 2021” este probabil cel mai eficient hibrid care îl avem pe piață, primul care se ridică și chiar depășește performanțele legendarului sistem hibrid de la Toyota.

Renault Austral

Pe Renault Austral avem un propulsor de numai 1,2l, turbo, care propune două puteri, 160 CP și 200 CP. Vanel ne-a explicat că, în ciuda puterii impresionante, acest propulsor consumă doar 4,6l/ 100 km – evident benzină, dieselul nu mai este prezent în gamă – și emite 105 g CO2/100 km. Executivul francez ne spunea: „Cu asemenea emisii este chiar mai bun decât dieselul…”

Pentru cei care nu au fost atenți la ce au reușit inginerii francezi – repetăm – E Tech are deja 2 ani…- sistemul funcționează la 400 V și are o baterie de 1,7 kWh. Softul motorului face ca să se poată rula EV și până la 80% din timp – desigur în anumite condiții! Fără să treci pe la priză – ca la un plug –in hybrid. Ajunge să consume cu 40% mai puțin în regim urban și are cel mai eficient motor în lumea hibridelor – Toyota, a fost frumos, dar acum treci pe locul 2, încearcă să ne spună producătorul francez!

Pentru a fi foarte corecți, să adăugăm că între timp Hyundai-Kia se mișcă cu foarte mult talent (și) în această zonă – coreenii au ajuns la 800 V, intensificând competiția full hybrid. Austral se declină și cu un hybrid de 12 V dar și cu un mild hybrid de 48 V un motor de 130 CP – dar tot din micuțul 1,2 l – și poate ajunge la 5,3 l / 100 km și 123 g CO2/ 100 km.

Renault Austral

Renault Austral are 4,51 m și o înălțime de 1,62 cu o gardă la sol de 17 cm și un ampatament de 2,67 m. Noul SUV se înscrie în limbajul „sensual tech” pionierat de Laurens van den Acker, Directorul de design al grupului Renault, care presupune forme fluide, senzuale cu linii precise, dar și margini proeminente executate cu foarte mare precizie tehnologică.

Renault Austral

Are o nouă parte frontală care inaugurează un nou look – dar se vede că este „neam” cu Megane E Tech. Are tehnologie Full LED iar pentru versiunile superioare propune și faruri LED Matrix care se comportă ca și cum rulezi cu fază lungă tot timpul fără să-i orbească pe cei care vin din sens invers și nici pe cei din față care ar vrea să se uite în oglinda retrovizoare. Are un Head Up Dipaly foarte mare de 9,2” iar volanul este mai compact dar are toate comenzile de care ai nevoie pentru a rămâne concentrat la drum.

Renault Austral

În fine, are 32 de sisteme ADAS. Interesant ni s-a părut sistemul adaptiv de cruise control numit „Contextual”! Vanel ne-a explicat că asta se traduce prin faptul că pe baza informațiilor din sistemul de navigație Google Maps instalat pe mașină de producător, sistemul poate reduce viteza la apropierea unei curbe mai bruște sau a unui sens giratoriu; după cum poate accelera pe linii drepte lungi fără obstacole.

Probabil că marea realizare a lui Renault Austral rămâne exact colaborarea cu Google care i-a dat o sumedenie de „services” care fac ca Android Auto sau Apple Car Play să nu prea mai fie de folos… Stephane Vernet, Prospection & Innovation UX/ UI Manager, omul care este unul din părinții acestei colaborări cu gigantul american, ne-a acordat un interviu în exclusivitate mondială în care ne-a explicat avantajele dialogului cu „Hey Google” și până unde se poate ajunge.

Tot el este cel care ne-a spus că se poate folosi o „e-cheie” care poate fi transmisă cu telefonul mobil fără frica de a fi „furată” de un hacker. Despre toate aceste și altele citiți mâne tot aici pe www.autopro.ro într-o exclusivitate AUTOpro absolut impresionantă! Gazdele noastre ne-au prezentat și versiunea de top Austral Esprit Alpine. Este versiunea care înlocuiește RS Line care dispare din gamă – la Arkana încă mai este dar nu pentru mult timp….

Culoarea are un finiș de satin – nu este o culoare mată – avem o caroserie în 2 tonuri cu acoperișul negru după cum sunt anumite zone inferioare ale mașinii. Alcantara, fibra de carbon și broderie siglei Alpine ne încântă la interior. Volanul este din piele Nappa. Pentru moment, producătorul nu comunică nici un fel de prețuri. Însă este probabil ca Austral să plece din zona 25-27.000 Euro.

La prima impresie, Renault Austral este un SUV good looking dar nu să cazi pe spate. Este un exercițiu de design care să placă la un număr mare de consumatori, o filozofie diferită de alți producători care vor să polarizeze – adică ori o iubești pe loc ori o urăști, exemplul clasic fiind Nissan Juke. Are tehnologii ok, poate atinge nivelul 2 autnomomus dar nu excelează în față concurenței cu găselnițe tehnologice cu care să îți ia ochii.

Renault Austral

Singura excepție – dar și ce excepție remarcabilă- vine de la Google- citiți mâine și veți înțelege. Una peste alta este prematur  să oferim o impresie consolidată însă pare probabil un succes de piață. La toamnă o și testăm – atunci sunt programate primele teste internaționale.

Articole similare

AUTOBEST anunță finalistele Best Buy Car of Europe in 2023 precum și alte premii

Darius Pana

Exclusiv! Interviu cu Carlos Tavares, CEO PSA

Filip Sîrbu

Preț confirmat oficial pentru Dacia Spring

Gabi Gogiu

Leave a Comment