Gigantul petrolier anglo-olandez Shell are în plan să își reducă activitatea de producție de produse petroliere. Scopul companiei este să se concentreze mai mult pe afacerile de tranzacționare.
Spre deosebire de principalii săi concurenți europeni, care se reorientează către producția de energie electrică, o piață deja saturată, Shell se va concentra mai mult pe a deveni un intermediar între producătorii de energie curată și clienți decât să investească miliarde în proiecte regenerabile.
Shell a anunțat deja că își va crește cheltuielile cu energie cu emisii reduse de carbon. Ținta este să ajungă până la 25% din cheltuielile totale de capital până în 2025. Asta se va traduce în peste 5 miliarde de dolari pe an,față de 1,5-2 miliarde de dolari acum.
Însă, compania anglo-olandeză își va menține producția generală de petrol și gaze în mare parte stabilă pentru următorul deceniu. Scopul este să-și finanțeze tranziția energetică, deși gazul va deveni o parte mai mare a mixului de business.
Tranzacționarea de energie
Esențiale în planurile Shell sunt experiența sa în tranzacționarea tuturor tipurilor de energie de la petrol la gaze naturale și electricitate. Demnă de menționat este și vasta sa rețea de retail. Aceasta are mai multe puncte de vânzare decât oricare dintre cele mai mari două lanțuri alimentare din lume, Subway și McDonald’s.
Shell este deja cel mai mare comerciant de energie din lume, activitate pe care o numește „marketing”. Comercializează aproximativ 13 milioane de barili de petrol pe zi, sau 13% din cererea globală înainte de pandemie. Shell are și una dintre cele mai mari flote de petroliere.
De asemenea, este cel mai mare comerciant de gaze naturale lichefiate (GNL), cumpără și vinde energie electrică, biocombustibili, substanțe chimice și credite de carbon. Acum își propune să își folosească poziția de lider pentru a capta o bucată mare din piața energiei cu emisii reduse de carbon.
Concomitent, Shell intenționează să-și sporească baza de consumatori prin extinderea afacerii sale de furnizare a energiei electrice pentru case. De asemenea, are în plan extinderea rețelei sale de puncte de încărcare a vehiculelor electrice. Nu în ultimul rând, Shell are în vedere și semnarea de contracte de cumpărare a energiei pe termen lung.
Shell are deja 45.000 de puncte de vânzare cu amănuntul în întreaga lume, mult mai mult decât rivalii săi europeni și intenționează să adauge încă 10.000 până în 2025.
Energii alternative
În calitate de mare producător de biocombustibili, Shell dorește să-și intensifice producția de combustibil produs din plante și deșeuri ca sursă alternativă de energie pentru transport.
Ca plan de dezvoltare în viitor, Shell mizează și pe creșterea afacerii cu hidrogen. Deși încă este o piață de nișă, hidrogenul a atras un interes imens în ultimele luni. Acesta este considerat o alternativă curată la gazele naturale, în special pentru industria grea și transporturi.
Hidrogenul, și așa-numitul hidrogen verde, care este fabricat exclusiv cu energie regenerabilă, vine cu costuri ridicate și provocări de infrastructură, în care Shell investește deja.
Compania se va concentra inițial pe Europa, unde dezvoltă un hub cu hidrogen în Hamburg, Germania. De asemenea, dezvoltă un hub de distribuție în Rotterdam, Olanda. În plus, caută să se extindă în Statele Unite și Asia.
Ca exemplu, California susține lansarea vehiculelor cu pilă de combustibil cu hidrogen pentru a-și atinge obiectivele climatice. În același timp, țări precum Coreea de Sud și Japonia pariază puternic pe hidrogen drept combustibil alternativ.
1 comment
foarte frumos acest articol, nu intereseaza pe nimeni dar este in regula!!