Asociaţia Presei Auto din România este o organizaţie profesională ce reuneşte cei mai cunoscuți și apreciați ziariști de presă auto, dar și cele mai importante medii de presă auto naţionale.
Asociaţia a fost înfiinţată de către un grup ziariști și editori de presă specializată pe domeniul auto ce au cooptat alături de ei jurnalişti din mediul economic, profesori ai catedrei de Autovehicule Rutiere din cadrul Facultăţii de Transporturi, oameni de radio şi televiziune, precum şi personalităţi ale motorsportului.
Printre cei ce au fondat APAR enumerăm pe Dan Vardie, Virgil Vochină, Octavian Andronic, Horia Alexandrescu, Prof. Univ. Dr. Ing. Cristian Andreescu, Florin Micu, Emilian Isailă, Mircea Caster, Răzvan Măgureanu, Virgil Mihailovici, regretații Mihai Staub și Nicolae Ochiciuc, dar și alți jurnaliști. Celebrul ziarist german Engelbert Manner, membru Car of the Year a fost primul membru de onoare al APAR, încă de la înființare.
În 1998 Asociaţia Presei Auto din România a avut iniţiativa de a introduce pe plan local competiţia Car Of The Year.
“Ziua Națională a Presei Auto” a fost o altă iniţiativă APAR, ce a constituit cadrul în care au fost celebrate cele mai bune producţii editoriale în domeniul auto. O altă secţiune importantă a fost aceea a premiilor acordate celor direct implicaţi în industria auto. Astfel au fost acordate distincţii precum Compania Anului, Imaginea Anului, Managerul Anului, Pilotul Anului şi Omul Anului.