AUTOpro
Generale Green car Stiri

Brandul GAC a fost lansat oficial pe piața din România. Gama cuprinde două modele electrice

GAC AION, divizia de vehicule electrice a grupului chinez GAC (Guangzhou Automobile Group), și-a făcut oficial debutul pe piața locală, unde va fi comercializată de Inchcape România, importatorul mărcilor Toyota şi Lexus de peste un sfert de secol.

Pentru început, în România vor fi comercializate două modele: SUV-ul AION V şi hatchback-ul AION UT. Acestea sunt deja disponibile pentru comenzi și vor fi susţinute de o reţea de dealeri şi de service construită integral de la zero.

Cine este GAC AION și ce modele va aduce în România

GAC
Fotografii: AUTOpro și EV Market

GAC AION reprezintă braţul electric al GAC Group, unul dintre marile conglomerate auto chineze, care produce anual peste 2,5 milioane de vehicule. De la debut, divizia a reuşit să comercializeze peste un milion de unităţi electrice în mai puţin de cinci ani.

Producătorul și-a construit o prezență solidă în Europa, cu un centru de design la Milano și cu o linie de asamblare a modelelor la uzina Magna Steyr din Austria.

De asemenea, piesele de schimb sunt gestionate prin intermediul unui hub situat la Rotterdam, Țările de Jos. În România, compania vrea să ajungă la patru dealeri până la sfârșitul lui 2026. Prima locație funcționează deja la Iași, urmând să fie inaugurate ulterior altele în București, Timișoara și Cluj-Napoca. Importatorul mizează pe o extindere accelerată din 2027, cu o rețea de peste 20 de dealeri.

AION V și AION UT, primele modele GAC comercializate în România

Așa cum precizam, primele două vehicule care vor putea fi comandate pe piața autohtonă sunt AION V și AION UT.

AION V este un SUV integral electric care oferă, chiar şi în configuraţia de bază, o autonomie WLTP de 510 km, precum şi posibilitatea de a se încărca de la 30% la 80% în doar 18 minute. Modelul a obţinut punctaj maxim de cinci stele la testele de siguranţă EuroNCAP. Acesta vine cu un habitaclu complet digitalizat și dotări de bază precum comenzi vocale, scaune încălzite cu funcţie de masaj, plafon panoramic şi o consolă centrală prevăzută cu funcţie de refrigerare.

AION UT este un hatchback pur electric al cărui design a fost dezvoltat integral în Europa. Modelul dispune de un interior generos şi de sisteme complexe de siguranţă activă şi pasivă. UT folosește o baterie de 60 kWh, care îi conferă o autonomie în ciclu WLTP de maxim 430 km. Timpul necesar pentru a realiza repriza de încărcare de la 30% la 80% este de doar 24 de minute.

Informaţiile legate de preţuri, variantele de echipare şi calendarul de comenzi vor fi făcute publice ulterior, înaintea începerii efective a vânzărilor, alături de detaliile privind reţeaua de dealeri. GAC AION are planuri ambițioase pentru Europa și, implicit, pentru România intenționează să își extindă gama la opt modele până în 2028, inclusiv prin introducerea unor noi vehicule electrice și hibride.

Cât costă AION V și AION UT în România

AION V
Preț de catalog inițial: 35.990 €
Preț de lansare: de la 32.990 €

AION UT
Preț de catalog inițial: 26.990 €
Preț de lansare: de la 25.990 €

Cine este GAC și ce își propune

Colaborarea dintre Inchcape România și GAC AION este însoţită de un plan investiţional consistent, care include amenajarea unui showroom complet digitalizat în partea de nord a Bucureştiului. De asemenea, va fi creată o reţea dedicată de vânzări şi service şi vor fi derulate programe de instruire pentru personal.

Înfiinţat în 1997, la Guangzhou, GAC Group ocupă poziţia a cincea în topul producătorilor auto din China şi are activitate comercială în 85 de ţări şi regiuni. Anul trecut, grupul chinez a raportat peste 300.000 de vânzări sub brandul AION doar pe piaţa chineză, iar în iulie 2026 a depăşit borna de 30 de milioane de vehicule comercializate la nivel mondial.

În Europa, GAC îşi conturează design-ul vehiculelor printr-un studio de creaţie situat la Milano, în timp ce producţia propriu-zisă are loc la Graz, în Austria, printr-un parteneriat cu compania Magna, unde sunt asamblate ambele modele ce vor fi comercializate în România. Pentru aprovizionarea cu piese de schimb, grupul a inaugurat anul trecut un centru specializat la Rotterdam.

Inchcape se numără printre cei mai mari distribuitori auto din lume, având operaţiuni pe şase continente, aproximativ 16.000 de angajaţi şi sediul central la Londra. Pe piaţa din România, compania a reuşit să impună Toyota drept unul dintre cele mai puternice branduri, brand ajuns pe locul al doilea în segmentul de autoturisme, susţinut de o reţea formată din peste 30 de dealeri.

Sursa: GAC

Articole similare

Producătorul turc de automobile Togg se lansează în Europa cu SUV-ul electric T10X

Mihai Morcovescu

BMW a publicat prima fotografie cu viitorul Seria 5 Touring. Debutul, în 2024

Mihai Morcovescu

Mercedes-Benz prezintă S 65 AMG