AUTOpro
Generale Stiri

Uber s-ar putea alia cu Hyundai pentru a dezvolta o flotă de automobile autonome

Privind putin înapoi la dezvoltarea segmentelor autonomous și car-sharing, putem vedea cum majoritatea companiilor implicate au depus eforturi singulare și în general concurente. Acum, odată cu avansul luat de aceste importante segmente pentru viitorul industriei auto, putem observa tendința de cristalizare – FCA lucrează cu Google, Lyft are parte de o investiție masivă din partea General Motors. Asta înseamnă că granițele celor două segmente – autonom și car-sharing – sunt din ce în ce mai puțin vizibile. Iar Ford, Volvo, Lyft, Uber și Google chiar s-au aliat pentru a forma noua coaliție de promovare a segmentului driverless.

Acum, un nou zvon întărește progresia colaborativă a companiilor care acum puțin timp nu ar fi avut deloc intenția unor parteneriate. Conform presei Coreene, Uber s-ar putea alia cu Hyundai, pentru a dezvolta vehicule autonome chiar acasă la constructorul Sud-Coreean. Parteneriatul ar include și o comandă imensă pentru automobile cu logo-ul Hyundai – iar de curând se pare că experții companiei Americane au vizitat inclusiv centrul de cercetare și dezvoltare Namyang din Hwaseong. Uber operează deja în 71 de țări și 438 de orașe, astfel încât necesitățile lor pentru automobile capabile să se conducă singure ar putea fi de ordinul milioanelor în viitorul apropiat.

Articole similare

ACAROM: românii au înmatriculat aproape 13.000 de automobile noi în primele opt luni din 2023

Mihai Morcovescu

Mercedes-Benz va elimina din gamă modelele EQE și EQE SUV în 2026

Mihai Morcovescu

JATO Dynamics: Dacia Sandero este cea mai bine vândută mașină nouă în Europa

Mihai Morcovescu

Leave a Comment