Ford nu renunță la segmentul monovolumelor în ciuda faptului că acesta pare tot mai puțin interesant pentru europenii cuprinși de isteria crossover. A doua generație S-Max surprinde plăcut prin îmbunătățirea calității materialelor din habitaclu și prin tehnologia bogată ascunsă sub capotă. Asta fără a renunța la atuurile deja cunoscute, spațiul și manevrabilitatea.
Text: Robert Stan
Rar se întâmplă ceva demn de luat în seamă în segmentul monovolumelor de mari dimensiuni. Tocmai de aceea, lansarea unui nou model, în cazul de față, a doua generație Ford S-Max, captează o atenție deosebită. Simplul fapt că o marcă mai are curajul să finanțeze cercetarea și dezvoltarea unui nou produs dintr-o clasă de vehicule care nu reprezintă decât 1% din piața europeană este demn de interes. Unde mai pui că modelul despre care vorbim este cel aflat pe a doua poziție în clasamentul vânzărilor din segment după Volkswagen Sharan și înaintea lui SEAT Alhambra. Prin urmare, S-Max ne-a stârnit interesul și tocmai de aceea am acceptat invitația Ford de a testa modelul în Spania, la Palma de Mallorca.
Oficialii Ford au decis să ofere presei internaționale posibilitatea de a testa două modele, nu unul. Astfel, pe lângă a doua generație a lui S-Max, la Palma de Mallorca ne aștepta și faceliftul fratelui mai mic, C-Max, însă despre acesta veți afla detalii în numărul următor al revistei noastre. Până atunci, să revenim la cel mai mare monovolum Ford. Primul contact cu noul S-Max ne-a confirmat ceea ce știam de la expoziția auto de la Paris din toamna anului trecut: modificările estetice exterioare sunt reduse, singurele puncte unde acestea își fac pe deplin simțită prezența fiind grila radiatorului și hayonul. Partea frontală a „împrumutat” noua grilă și liniile farurilor de la celelalte modele ale gamei, iar blocurile optice din spate, ca și restul liniilor hayonului, sunt acum mai agresive. În rest, aceeași caroserie alungită, care ascunde subtil aerul de „autobuz” – grație unor tușe reușite ale designerilor – în spatele unei aluri sportive, cu suprafețe vitrate mari. De altfel, acesta este, în opinia lui Claudio Messale, șeful departamentului de design exterior de la Ford, motivul pentru care modificările nu sunt atât de ample: „Am vrut să menținem o suprafață vitrată similară cu cea a modelului anterior. Studiile ne-au arătat că nici clienții existenți și nici cei potențiali nu doresc o modificare radicală a design-ului”. Parcă am mai auzit asta. La germanii de la Volkswagen.
În interior se remarcă, bineînțeles, a doua generație a sistemului SYNC, precum și amplasarea inteligentă a scaunelor Multi-Contour. Acestea pot fi ajustate în opt direcții și au în dotare sisteme de încălzire, ventilație și chiar masaj. Mai mult decât atât, grație sistemului Easy-Fold, scaunele de pe rândurile doi și trei se pot rabata prin simpla acționare a unor butoane lăsând la dispoziția utilizatorului un spațiu pentru bagaje de 2020 de litri. Din acest punct de vedere, concurenți precum Seat Alhambra sau Volkswagen Sharan stau mai bine, având 2297 litri. Surprinzător însă, în cazul în care toate scaunele sunt în poziție normală, S-Max depășește Alhambra la capacitatea de încărcare cu circa opt litri. Astfel, în timp ce modelul SEAT are 267 de litri, S-Max atinge 285 de litri. Trebuie menționat însă că, în această configurație, în Sharan încap 300 de litri. Și, dacă tot vorbim de comparații cu cei mai puternici concurenți din segment, e demn de luat în seamă faptul că, în cazul echipării cu motorul diesel de 2,0 litri – 180 CP, Ford S-Max are un consum mediu, raportat de producător, de 5 litri/100 km, în timp ce Opel Zafira Tourer (165 CP) consumă 5,3 litri , iar Seat Alhambra și VW Sharan, ambele cu motoare Euro V de 177 CP afișează o medie de 5,8 litri. Din acest punct de vedere, campionul segmentului este noul Renault Espace care, în cazul motorului diesel de 160 CP, consumă 4,6 litri/100 km. Un detaliu important care scoate din mulțime S-Max este posibilitatea echipării cu tracțiune integrală.
Atât în oraș, cât și pe șosele sau autostrăzi, S-Max surprinde prin agilitate, un atribut mai greu de găsit în segmentul monovolumelor. Mai ales în zona celor de dimensiuni mari. Grație unei platforme foarte bine echilibrate și unui sistem de direcție performant – dotat pentru prima dată cu Adaptive Steering – mașina stă foarte bine pe asfalt. Singurele momente când simți cu adevărat că te afli într-un vehicul atât de mare sunt frânările și virajele abordate mai sportiv. Conform oficialilor Ford, noul S-Max are în dotare nu mai puțin de 16 tehnologii care au la bază camere video, un radar și echipamente cu ultrasunete. Este vorba în primul rând despre Pre-Collision Assist, Adaptive Front Lighting System, Glare-Free Highbeam, Perpendicular Parking, Park-Out Assist, Side Parking Aid și Cross Traffic Alert. Toate acestea se pot dovedi extrem de utile având în vedere că șoferul are în grijă un vehicul cu o lungime de 4,79 m și o lățime de 1,91 m.