AUTOpro
Generale

Mercedes-Benz CLA: primele imagini oficiale cu noua generație, care va debuta în 2025 (VIDEO)

Germanii de la Mercedes-Benz au dat publicității primele fotografii oficiale cu noua generație CLA, care va primi pentru prima dată și o variantă pur electrică.

Premiera mondială a noului model cu emisii zero va avea loc în 2025.

Viitorul Mercedes-Benz CLA va fi oferit la început doar în versiune electrică

Mercedes-Benz

Noul CLA nu a fost încă lansat, însă cei de la Mercedes-Benz se pot lăuda că cel mai mic sedan din portofoliul lor a stabilit deja un record. Prima versiune complet electrică a reușit să parcurgă aproximativ 3.715 kilometri într-un interval de 24 de ore. Astfel, a fost doborât recordul precedent deținut de Porsche Taycan, care în 2019 a parcurs „doar” 3.425 de kilometri în același interval de timp. Ambele tentative au avut loc pe pista de testare Nardo din Italia.

Această versiune pur electrică a noii generații CLA reprezintă o premieră absolută în gama modelului de clasă compactă. Cu lansarea planificată peste mai puțin de un an, germanii au dezvăluit primele imagini cu viitorul model, care apare deocamdată camuflat.

Varianta cu zero emisii a noului Mercedes-Benz CLA va fi un rival direct pentru Tesla Model . Construit pe platforma MMA, noul CLA va avea o arhitectură electrică de 800 de volți. Oficialii mărcii au confirmat că modelul va avea și opțiuni hibride, în timp ce motorizările termice pe benzină vor fi eliminate din ofertă.

CLA va primi și o versiune break

Imaginile de față ne dezvăluie un design nou al farurilor LED, care vor primi o semnătură luminoasă distinctivă. Aceasta include o stea, fiind inspirată de sigla Mercedes-Benz.

Oficialii Mercedes-Benz nu au dezvăluit specificațiile tehnice. Totuși, conceptul CLA Electric pe care se bazează viitoarea berlină, care a fost prezentat la începutul anului în cadrul CES de la Las Vegas, folosea un motor electric de 238 CP. Prototipul oferea o autonomie de până la 750 de kilometri.

Noua iterație CLA își va face debutul comercial anul viitor, iar în momentul lansării va fi disponibilă doar în variantă electrică. Este de așteptat ca modelele mild-hybrid să ajungă pe piață șase luni mai târziu. În același timp, sedanul cu baterii va fi urmat de un CLA Shooting Brake, care ar trebui să anunțe versiunea break.

Sursa: Mercedes-Benz

Articole similare

Toyota a prezentat noul model Crown Sport: motor hibrid de 234 CP

Mihai Morcovescu

Elon Musk, CEO Tesla, consideră că oamenilor li se va interzice să conducă, odată ce maşinile devin autonome

Zeekr a obținut o finanțare de 750 de milioane de dolari și este evaluat în momentul de față la 13 miliarde de dolari

Mihai Morcovescu