Alianța Renault, Nissan și Mitsubishi are în vedere popularizea mașinilor electrice (EV) pe baterii (BEV), urmând ca în acest sens să anunțe investiții colosale în dezvoltarea de platforme comune, eficiente și ale căror preț final va fi atrăgător pentru clienții din toate piețele.
Dacia Spring a fost doar începutul, se pare! Renault, Nissan și Mitsubishi vor anunța în curând un plan prin care vor tripla investițiile în dezvoltarea de automobile electrice. Alianța franco-japoneză va reconfirma totodată că va menține cooperarea activă pentru următorul deceniu.
Conform informațiilor furnizate de angajați ai companiilor implicați în acest proces, peste 20 de miliarde de euro vor fi injectați în dezvoltarea EV-urilor. Astfel se dorește ca până în 2030 să se ajungă la mai mult de 30 de modele complet electrice disjunse din cinci platforme utilizate de cele trei mari companii.
Suma menționată anterior este în plus față de cele 10 miliarde de euro pe care entitățile le-au cheltuit deja pentru electrificare.
Sursele citate de Reuters spun că este necesară această mișcare, întrucât competiția este deja una acerbă și cine va rămâne în urmă „va pierde definitiv”. Tehnologiile noi vor fi concentrate în Franța, Marea Britanie, Japonia și China.
În urma acestor investiții gigant, companiile se așteaptă ca producția bateriilor să devină de două ori mai ieftină. Prin urmare, mașinile de tip BEV vor avea un cost mai mic față de cele pe combustie internă până în 2030, urmând ca egalizarea în termeni de valoare de piață să aibă loc în 2025.
Odată cu această conferință vor fi dezvăluite și progresele realizate de Nissan la capitol SSB – bateriile care sunt mai subțiri, mai ușor de încărcat, mai rezistente la schimbările de temperatură și pregătite pentru a înfrunta abuzuri prin accelerare și decelerare.