AUTOpro
Stiri

Turcia deschide o anchetă care vizează Audi, Porsche, Volkswagen, Mercedes-Benz și BMW

La doar o zi după ce presa germană a anunțat că grupul Volkswagen a anulat investiția pentru noua uzină din Turcia, Consiliul Concurenței din acest stat a lansat o anchetă asupra producătorilor auto germani Audi, Porsche, Volkswagen, Mercedes-Benz și BMW.

Așa cum scriam ieri, uzina Volkswagen din Turcia nu va mai fi construită. Este vorba despre o investiție de 1,3 miliarde de euro pentru care, într-o primă fază, producătorul german luase în calcul mai multe state, printre care și România.

Reacția autorităților turce la acest anunț a fost rapidă și furibundă. Mai întâi, un oficial turc citat de Reuters a declarat că Volkswagen doar a suspendat planurile din cazua efectelor, însă compania ar putea reevalua problema în viitor.

După doar câteva ora însă, Consiliul Consurenței din Turcia a anunțat că a lansat o anchetă asupra producătorilor auto germani Audi, Porsche, Volkswagen, Mercedes-Benz și BMW pentru a stabili dacă au încălcat reglementările în privința concurenței.

Este important de observat că toate cele cinci mărci vizate sunt germane și că nu mai puțin de trei dintre acestea fac parte din grupul Volkswagen.

De asemenea, trebuie menționat pentru a înțelege contextul că opoziția la planul Volkswagen de a instala o nouă facilitate de producție în Turcia a venit mai întâi din partea autorităților din landul Saxonia Inferioară și, mai apoi, din cea a puternicelor sindicate germane. Asta pentru că Turcia desfășura acțiuni militare pe teritoriul Siriei.

În plus, criticile internaționale cu privire la operațiunea militară din Siria a fost menționată și de un oficial Volkswagen atunci când a fost anunțată prima amânare a proiectului.

Articole similare

Suzuki Jimny cu 5 uși a fost lansat și păstrează caracteristicile off-road ale versiunii scurte

Darius Pana

Toyota va produce până în 2028 automobile electrice cu autonomii de până la 1500 km

Mihai Morcovescu

ACEA: Care sunt țările din UE care oferă stimulente pentru cumpărarea de mașini electrice în 2023

Mihai Morcovescu

Leave a Comment