AUTOpro
Stiri

Echipa de Formula 1 Mercedes va livra primele sale aparate de ventilaţie mecanică

Mercedes ventilatoare

Echipa de Formula 1 Mercedes, cu sediul în Marea Britanie, a anunţat că va livra în cursul acestei săptămâni primele sale aparate de ventilaţie mecanică destinate serviciilor britanice de sănătate (NHS), în cadrul luptei împotriva epidemiei de Covid-19.

Aparatul a fost dezvoltat şi omologat în două săptămâni, cu ajutorul University College London (UCL), în cadrul operaţiunii „Project Pitlane”, căreia i s-au alăturat alte echipe de Formula 1, precum Red Bull, McLaren, Williams, Racing Point, Haas şi Renault, pentru a lucra la dezvoltarea unui astfel de dispozitiv.

Aceste aparate de ventilaţie în presiune pozitivă continuă (CPAP) sunt destinate în special pacienţilor care au fost victimele unei infecţii a plămânilor şi cărora măştile cu oxigen nu le sunt suficiente.

Guvernul britanic a comandat 10.000 de astfel de aparate, care vor putea fi produse într-un ritm de 1.000 pe zi la centrul tehnic al echipei Mercedes de la Brixworth (Anglia).

„După anunţul proiectului, am primit un număr incredibil de solicitări legate de aparatul CPAP, venite din toată lumea”, a explicat Andy Cowell, directorul centrului.

Circa 40 de aparate, care produc în mod obişnuit pistoane şi turbocompresoare pentru monoposturile de Formula 1, au fost dedicate fabricării acestor aparate de ventilaţie.

Mercedes, câştigătoarea a şase titluri de campioană mondială în Formula 1 la constructori, va face publice şi gratuite planurile acestui aparat.

„Aceste aparate vitale sunt destul de simplu de fabricat şi pot fi produse rapid. Sperăm ca, făcând publice aceste planuri, ele să poată fi utilizate pentru îmbunătăţirea rezistenţei serviciilor de sănătate care se pregătesc pentru valul de Covid-19 în lume”, a explicat Rebecca Shipley, directoarea Institutului de inginerie pentru sănătate din cadrul UCL.

Articole similare

AUTOBEST a sărbătorit a 24-a ediție a prestigioasei gale de premiere la Viena, Austria

Darius Pana

APIA: Înmatriculările de mașini noi au crescut în octombrie cu peste 11%

Mihai Morcovescu

Ari Vatanen vine în România și va pilota un BMW i3 la ultima etapă de viteză în coastă din 2026

Mihai Morcovescu

Leave a Comment