Hyundai se află printre puținele mărci non-germane care au avut ambiția de a expune la Frankfurt Motor Show. De la micul și convenționalul i10, până la sportivul electric Veloster N ETCR și, mai departe, către conceptul 『45』, marca își dovedește tăria de caracter în lupta cu concurenții germani.
Hyundai s-a prezentat la Frankfurt pentru a își prezența viziunea în privința viitorului mobilității, dar și noutățile la nivel de gamă, precum noul i10, primul său vehicul electric pentru competiții – Veloster N ETCR, dar și interesantul concept 『45』.
În oprivința lui i10, lucrurile sunt clare. Autovehiculul beneficiază de un design dinamic, de o conectivitate intuitivă, dar și de un pachet de sisteme avansate de siguranță. „i10 reprezintă unul dintre cele mai importante modele ale gamei de pe piața din Europa. Odată cu lansarea noii generații ne menținem angajamentul față de clienții noștri aflați în căutarea unui vehicul din segmentul A”, a declarat Andreas-Christoph Hofmann, Vice President Marketing & Product Hyundai Motor Europa.
Noul i10 este disponibil în variante cu patru și cinci locuri. Datorită ampatamentului extins, spațiul pentru pasageri a fost suplimentat. Pentru o mai bună vizibilitate, linia mediană a autovehiculului a fost diminuată în partea frontală (-11 mm) și în spate (-13 mm). Datorită montantului C, al cărui unghi a fost modificat la 11.9º de la 13.1º, conducătorul auto are o vizibilitate mai bună în momentul în care efectuează manevrele de parcare. În plus, prin intermediul camerei pentru marșarier, disponibilă acum și pentru noul i10, conducătorul auto are posibilitatea de a urmări pe ecranul central traiectoria exactă a autovehiculului. Cu un volum de 252 de litri, spațiul versatil pentru bagaje se situează printre cele mai mari din segment și, pentru o încărcare facilă, pragul acestuia a fost coborât cu 29 de mm.
Toate funcțiile sunt integrate în ecranul tactil color de 8 inchi, cel mai mare din segmentul A. Pentru a respecta standardele europene de siguranță, pachetul Hyundai SmartSense, disponibil pentru noul model, integrează cele mai recente sisteme de siguranță.
Pentru propulsie, Hyundai i10 se bazează strict pe motoare alimentate cu benzină, unul cu trei cilindri, de 1.0 litri, care dezvoltă 67 CP și celălalt cu patru cilindri, de 1.2 litri, care dezvoltă 84 CP. Ambele propulsoare sunt disponibile în combinație cu o cutie manuală sau cu una robotizată, fiecare cu câte cinci trepte.
Hyundai prezintă la Frankfurt și primul vehicul electric pentru competiții, proiectat și construit la uzina din Alzenau – Germania. Noul Veloster N ETCR deschide o nouă era pentru companie în acest segment, consolidând angajamentul coreenilor de a proteja mediul înconjurător.
Dar cel mai spectaculos exponat de la standul Hyundai este, fără îndoială, conceptul electric 『45』. Exteriorul vehiculului are ca sursă de inspirație primul model al mărcii Hyundai, Pony coupe, prezentat în anul 1974. Designul special este definit de o caroserie monococă, similară cu arhitectură avioanelor din anii 1920. Denumirea este dată de unghiul de 45 de grade al caroseriei, care formează o silueta în forma unui diamant, prefigurând direcția de design a viitoarelor vehicule electrice ale mărcii.
Conceptul 『45』 prezintă și o serie de inovații tehnologice care pot influența dezvoltarea noilor modele ale gamei Hyundai, precum camerele laterale – în locul oglinzilor tradiționale – care oferă vizibilitate sporită prin intermediul unui modul care rotește lentila camerei pe o perie pentru a o curăța atunci când este nevoie. Multiple alte camere sunt încorporate în jurul vehicului, permițând astfel implementarea tehnologiilor de condus autonom.
În interior, echipa de design Hyundai nu a mai a pus accent pe modul în care se conduce mașîna, ci pe transformarea vehiculului într-un spațiu de locuit. Cabina minimalistă are în componență materiale asemănătoare celor dintr-o sufragerie – lemn, țesături și piele, care creează o atmosfera plăcută, relaxantă. Cum este doar o declarație de design, oficialii Hyundai nu au dat detalii despre sistemul de propulsie al conceptului 『45』 și nici nu au vorbit despre perfomanțe dinamice.