Volkswagen va închidepână la finalul acestui an una dintre uzinele sale din China, ca parte a unei reorganizări strategice dictată de schimbările profunde din industria auto și de evoluția pieței chineze.
Decizia vine în contextul în care vânzările de mașini cu motoare termice continuă să scadă pe cea mai mare piață auto din lume, în timp ce competiția în sectorul vehiculelor electrice este tot mai acerbă.
Volkswagen va închide fabrica pe care o deține în orașul Nanjing

După ce anul trecut a încheiat un acord cu sindicatul IG Metall din Germania pentru a menține în funcțiune câteva fabrici autohtone, Volkswagen a confirmat acum că închide o unitate de producție mixtă din orașul Nanjing.
Deținută în parteneriat cu grupul chinez SAIC, această uzină a fost inaugurată în 2008 și avea o capacitate anuală de producție de 360.000 de unități. Fabrica SVW era destinată exclusiv producției de mașini echipate cu motoare cu ardere internă, segment care înregistrează o diminuare rapidă a cererii în China pe fondul tranziției accelerate către electrificare.
Semnele cu privire la viitorul incert al uzinei au apărut încă din toamna anului trecut, atunci când vânzările modelelor convenționale au început să scadă semnificativ. Într-un comunicat oficial, constructorul german a confirmat închiderea uzinei: „Putem confirma că uzina SVW Nanjing a încetat producția”. În același timp, compania subliniază că mai multe unități de producție din China au fost deja transformate sau urmează să fie reconvertite pentru fabricarea vehiculelor electrice.






Care sunt motivele din spatele acestei decizii
China este o piață esențială pentru Volkswagen, dar și una dintre cele mai dificile în prezent. Producători locali precum BYD, NIO sau Geely domină tot mai mult piața de vehicule electrice, venind cu modele inovatoare, prețuri agresive și o adaptare rapidă la noile preferințe ale consumatorilor. În acest context, Volkswagen este nevoit să-și regândească infrastructura industrială pentru a rămâne competitiv.
În prezent, grupul auto din Wolfsburg operează 39 de uzine în China, în care lucrează aproximativ 90.000 de angajați. Închiderea fabricii din Nanjing nu este un semn de retragere din piață, ci mai degrabă un pas în strategia de tranziție către electromobilitate și eficientizare a operațiunilor.
Volkswagen anunțase anterior planuri ambițioase de lansare a unor modele electrice dedicate exclusiv pieței chineze, dezvoltate prin parteneriate locale și produse în fabrici specializate în tehnologia electrică.
Într-un climat economic în care marjele se restrâng și schimbările tehnologice sunt accelerate, închiderea uzinei din Nanjing reflectă nevoia de adaptare la noile realități ale industriei auto globale, dominate tot mai mult de electrificare, software și sustenabilitate.