AUTOpro
Generale Hybrid Stiri Test drive

Test drive Citroen C3 Aircross Hybrid: Când mărimea chiar contează

Citroën are ambiții mari cu noul C3 Aircross și, în același timp, presiunea de a le transforma în realitate, mai ales în contextul actual al grupului Stellantis, din care face parte marca franceză.

Gigantul auto trece printr-o perioadă dificilă, iar plecarea recentă a lui Carlos Tavares de la conducere nu a adus încă stabilitatea dorită. În acest peisaj, pentru Citroën, prezența pe segmentul B-SUV devine crucială, acesta fiind unul dintre cele mai dinamice din Europa.

Este segmentul unde clienții caută un SUV compact, practic, economic și bine echilibrat din punct de vedere al prețului și al dotărilor. Noul C3 Aircross își propune exact asta, și anume să ofere un pachet complet care să atragă cumpărători chiar și de la rivali consacrați, precum Dacia Duster.

Citroën și strategia câștigătoare

Citroen

Noua direcție strategică asumată de marca franceză este una populară, iar oficialii Citroën o rezumă în patru cuvinte-cheie: „daring, sustainable, comfort, simple”. Sunt patru ingrediente aparent simple, dar care, puse în practică așa cum trebuie, pot face diferența. De altfel, portofoliul mărcii franceze este impresionant, de la vehicule cu două până la nouă locuri, autoturisme și utilitare, până la cvadricicluri precum Ami, toate disponibile cu motorizări diverse, de la termice clasice, până la soluțiile moderne precum propulsia electrică sau chiar pila de combustie pe hidrogen. Ambiția este clară, și anume să existe o soluție Citroën pentru orice tip de mobilitate.

Rezultatele nu au întârziat să apară. În 2024, Citroën a vândut peste 671.000 de unități, menținând nivelul din anul precedent. Marca din Hexagon și-a extins prezența pe piețe noi prin modele dedicate, cum este Bazalt în India și America de Sud. Micuțul Ami a trecut de pragul de 70.000 de unități în Europa, iar versiunea „buggy”, inițial o ediție limitată, a intrat de ceva vreme în producția de serie.

Totuși, nucleul gamei rămâne modelul C3, cel mai bine vândut model al producătorului francez. Noua generație a adunat deja 87.000 de comenzi, dintre care 40% pentru varianta electrică pură e-C3, care este produsă chiar în Europa. Noul C3 reușește să exprime excelent cele patru principii definitorii ale mărcii: atrage prin design, convinge prin preț, mai ales în varianta electrică, și cucerește prin simplitatea abordării.

În acest context, francezii s-au gândit că trebuie să facă ceva de impact dacă vor să intre într-un nou segment de piață, destul de disputat, dar fără ca vânzările să aibă de suferit. Pe baza succesului lui C3, Citroën a lansat noul C3 Aircross, o evoluție importantă față de generația precedentă, un model care duce mai departe moștenirea distinsă deja cu titlul de „Best Buy Car of Europe”.

După câteva zile în care am avut ocazia să conduc noul C3 Aircross în versiunea hibridă, atât în „jungla” bucureșteană, cât și pe șoselele patriei, m-am convins că acesta confirmă vechea sintagmă „o mașină ideală pentru banii pe care îi plătești”.

C3 Aircross este mai mare și oferă și versiune cu 7 locuri

Citroën C3 Aircross a suferit o transformare aparte, transformându-se dintr-un vehicul compact cu suspensie înaltă într-un SUV spațios și versatil, care este oferit și într-o variantă cu șapte locuri. Se bazează, ca și noul C3, pe aceeași platformă Smart Car dezvoltată de Stellantis, ceea ce înseamnă că este disponibil cu motoare pe benzină, hibride sau complet electrice.

În fotografii pare o mașină destul de mare, nu-i așa? Ei bine, asta se datorează formei pătrățoase și a designului vertical cum le place francezilor să spună, precum și liniei înalte și drepte a acoperișului. În realitate, însă, nu este chiar atât de mare, pentru că C3 Aircross are aproape 4,4 metri lungime, 1,85 metri lățime și 1,66 metri înălțime. C3 Aircross este mai lung, mai lat și mai înalt decât C4 hatchback, dar se situează sub fratele mai mic în gama Citroën. Crossover-ul francezilor are parte, însă, de o concurență acerbă, inclusiv noua iterație Dacia Duster, versiunea actualizată a lui MG ZS și Opel, care a folosit aceeași arhitectură Smart Car pentru noul său Frontera.

Din punctul de vedere al dimensiunilor, C3 Aircross se apropie chiar de segmentul superior. Însă, dincolo de gabarit, marele atu al acestei mașini îl reprezintă posibilitatea de a fi configurat și cu 7 locuri, un detaliu extrem de rar în această clasă. Practic, nu are un concurent direct, pentru că există SUV-uri cu prețuri și dimensiuni similare, dar nici unul dintre rivali nu oferă această opțiune suplimentară de spațiu.

Merită subliniat, însă, faptul că alegerea versiunii cu 7 locuri limitează volumul portbagajului la numai 40 de litri atunci când scaunele de pe al treilea rând sunt ridicate și la 330 de litri atunci când acestea sunt pliate. Practic, vorbim despre o pierdere de aproximativ 130 de litri față de varianta cu 5 locuri. Pentru un plus de flexibilitate pe care l-ai folosi doar ocazional, compromisul nu pare tocmai avantajos. La varianta cu 5 locuri, capacitatea portbagajului este de 460 litri, iar cu bancheta spate pliată ajunge la 1.600 litri.

Cum arată noul Citroën C3 Aircross

Noul C3 Aircross marchează o desprindere clară de direcția estetică trasată de predecesorul său. Dacă generația anterioară era un SUV urban compact, cu linii rotunjite și un stil jucăuș, noul model se prezintă mai matur din toate punctele de vedere. Este vizibil mai mare, cu o amprentă mai amplă la sol și cu o siluetă mai înaltă și mai robustă.

Acesta adoptă cel mai recent limbaj de design Citroën, cu o grilă frontală îngustă, noul logo Citroën supradimensionat și luminile de zi LED. Este disponibil și în combinații cromatice inspirate, inclusiv cu acoperiș într-o culoare contrastantă. Per ansamblu, designul este modern și atrăgător, chiar dacă farurile, cu aspectul lor fragmentat, rămân oarecum discutabile.

Noul C3 Aircross preia o serie de linii și detalii estetice de pe fratele mai mic C3, inclusiv semnătura luminoasă și noul logo Citroën. Emblema este plasată într-un oval care seamănă cu o roată dințată, făcând astfel o subtilă referire la modelele clasice ale constructorului din urmă cu câteva decenii. De asemenea, se remarcă garda la sol de 200 mm, ceea ce îi conferă un plus de robusteţe și capacitate de a face față drumurilor mai puțin perfecte.

Aspectul exterior este completat de o paletă de mai multe culori, un acoperiș contrastant (negru sau alb), elemente decorative („colour clips”). Versiunea Max – cea din test – era finisată în nuanța Mercury Grey și avea jante bicolore de 17 inch, bare pe acoperiș, LED-uri spate 3D și altele.

C3 Aircross oferă spațiu generos la interior

Interiorul noului Citroën C3 Aircross impresionează printr-un aer plin de personalitate. Foarte drăguțe mi s-au părut mesajele inscripționate pe fiecare mâner de ușă, precum „feel good”, „be happy”, „have fun” sau „be cool”. Planșa de bord este acoperită cu o țesătură textilă fină, care oferă un aspect mai rafinat și mai atractiv decât clasicul plastic dur pe care îl folosesc modelele rivale.

Desigur, în anumite zone, mai ales acolo unde uzura este ridicată, sunt prezente plastice tari, dar acestea nu afectează percepția generală a calității. Toate versiunile vin echipate standard cu scaune Advanced Comfort, care au fost reproiectate și căptușite cu 15 mm spumă suplimentară pentru o susținere mai bună. Sunt foarte confortabile, moi și plăcute, iar poziția înaltă la volan, specifică SUV-urilor, oferă o vizibilitate excelentă. Reglajul scaunelor este manual, însă includ funcție de încălzire. În plus, versiunea testată era echipată cu pachetul de iarnă, ceea ce înseamnă că este prevăzută cu volan și parbriz încălzite.

Așa cum ne-au spus cei de la Citroën, este de așteptat ca majoritatea clienților să opteze pentru varianta cu 5 locuri, adică exact configurația testată de mine. În cazul versiunii cu trei rânduri de locuri, scaunele din spate ar fi potrivite mai degrabă pentru copii, spațiul pentru adulți fiind limitat. În schimb, varianta cu 5 locuri, bancheta spate fracționabilă 40:60 este mutată cu 65 mm mai în spate, valorificând optim ampatamentul de 2,76 metri și oferind mai mult spațiu pentru pasagerii din spate. Pasagerii dispun aici de cel mai bun spațiu pentru genunchi și pentru coate din segment, chiar și cei cu înălțimea de 1,85 m.

Ce mi-a plăcut foarte mult este izolarea fonică foarte bună, mai ales la viteze reduse, când în habitaclu nu pătrund zgomote deranjante. Totuși, în regim de autostradă, am resimțit zgomotul de vânt, în timp ce motorul și suspensia pot fi ușor zgomotoase în anumite condiții.

Habitaclu tehnologizat

Deși Citroën C3 Aircross a fost conceput ca o mașină de familie accesibilă, fără pretenții exagerate, aceasta vine totuși în standard cu un ecran central de mari dimensiuni și cu un instrumentar digital. Acesta este asociat de marca franceză, într-un mod discutabil ce-i drept, cu un head-up display.

Tehnologia integrată nu poate fi considerată modestă. Totuși, uneori atrage atenția din motive mai puțin pozitive. Spre exemplu, ecranul multimedia tactil este gândit să fie simplu și intuitiv, dar ajunge să exagereze prin caracterul minimal, ascunzând anumite funcții în meniuri prea „curate”. În realitate, o interfață ceva mai încărcată ar fi fost mai utilă în anumite situații.

Aceeași impresie o lasă și instrumentarul de bord digital, amplasat deasupra volanului de dimensiuni compacte. Practic, acest display funcționează mai degrabă ca un computer de bord ceva mai sofisticat, cu o grafică clară și bine definită. Totuși, oferă funcționalități limitate comparativ cu ceea ce oferă unii rivali direcți.

Pe de altă parte, Citroën a evitat ca tehnologia să acapareze complet interiorul. Anumite funcții, inclusiv cele legate de siguranță (obligatorii prin lege) sau cele de climatizare, au rămas pe butoane fizice. Nu este un sistem perfect, însă reprezintă un progres ergonomic față de alte soluții implementate anterior de Citroën sau de alte mărci in grup.

Motorizare, performanțe și consum

Citroën C3 Aircross este disponibil în trei variante de propulsie: una pe benzină de 100 CP, un hibrid și, pentru cei care își doresc o experiență complet „zero emisii”, o versiune electrică, denumită e-C3 Aircross. În testul nostru am avut ocazia să conducem versiunea hibridă, care este echipată cu un benzinar de 1,2 litri cu trei cilindri. Acesta este prezent pe mai multe modele din grupul Stellantis. Însă, dacă anterior era cuplat la un sistem mild-hybrid, pe C3 Aircross vine integrat într-un ansamblu full-hybrid.

Varianta hibridă este disponibilă exclusiv cu o transmisie automată e-DCS cu șase rapoarte, iar tracțiunea este pe puntea față (indiferent de versiune). Sistemul de propulsie dezvoltă o putere maximă de 145 CP și 230 Nm de cuplu. Un neajuns al acestui motor, sesizat și pe alte modele, îl reprezintă vibrațiile mai evidente, în timp ce cutia de viteze răspunde cu întârziere, mai ales la plecările mai energice. Pentru astfel de situații există modul „Low”, care te poate ajuta deoarece schimbă treptele la turații mai înalte.

Chiar dacă sistemul funcționează la 48V, autonomia în modul electric este surprinzător de bună pentru deplasările urbane. Trecerea de la motorul electric la cel pe benzină se simte și este însoțită și de un nivel de zgomot mai ridicat decât te-ai aștepta. Pe de altă parte, motorul electric compensează prin reacții rapide la plecarea de pe loc. Potrivit Citroën, aproape jumătate din parcursul urban poate fi realizat fără ca propulsorul termic să pornească.

Ca performanțe, sprintul de la 0 la 100 km/h se realizează în 8,8 secunde, iar viteza de vârf este de 192 km/h. În ceea ce privește consumul, Citroën a anunțat un consum mediu oficial de 5,3-5,4 litri/100 km. În realitate, în timpul testului, computerul de bord a indicat un consum mediu de 6,2 litri/100 km. În traficul urban aglomerat din București, consumul a fost de 5,5 litri/100 km, în timp ce în ieșirile din oraș, consumul a scăzut la 4,4 litri/100 km în unele momente. Pe autostradă, consumul a fost de 6,6 litri/100 km.

Cum se conduce noul Citroën C3 Aircross

Abordarea Citroën în ceea ce privește condusul este axată pe confort. Încercarea de a combina acest lucru cu un SUV de segment B cu un raport calitate-preț ridicat pare o sarcină dificilă. Și, totuși… C3 Aircross este excelent de condus în mediul urban. Versiunea hibridă de 136 CP oferă mai multă putere și vine cu o cutie de viteze automată, ceea ce face condusul mult mai relaxant. Chiar dacă motorul termic devine ceva mai gălăgios atunci când intră în funcțiune, mașina se simte plăcută în trafic datorită posibilității de a rula doar pe motorul electric.

Indiferent de motorizare, C3 Aircross este echipat cu suspensia „Advanced Comfort” de la Citroën. Aceasta include un element hidraulic inspirat de modelele clasice ale mărcii și asigură un plus de confort la trecerea peste denivelări mari, comparativ cu rivalii direcți. Se descurcă foarte bine pe denivelări și pe limitatoarele de viteză. Direcția este extrem de ușoară, vizibilitatea foarte bună, iar senzorii de parcare spate și camera video pentru marșarier ajută la manevrele de parcare sau pe străduțele înguste.

Suspensia lui C3 Aircross își arată calitățile și pe autostradă, acolo unde rosturile de dilatație sau benzile zgomotoase nu deranjează prea mult la interior. Trebuie spus că există SUV-uri mult mai scumpe care nu reușesc să ofere o asemenea relaxare la drum lung, astfel că modelul francezilor câștigă enorm la acest capitol. Totuși, C3 Aircross Hybrid nu are foarte multă putere de rezervă, iar greutatea redusă, garda înaltă și forma caroseriei îl fac destul de vulnerabil la vântul din lateral. Însă, chiar și așa, nu am simțit în nici un moment o stare de nesiguranță, ca să nu mai spun că Aircross-ul nu stă deloc mai prost în raport cu rivalii la capitolul stabilitate.

Cu o direcție ușoară și precisă și cu o aderență surprinzător de bună, C3 Aircross oferă o experiență la condus extrem de plăcută chiar și pe drumurile virajate. Totuși, suspensia moale determină un ruliu pronunțat, mai ales dacă abordezi virajele mai agresiv, în timp ce propulsorul hibrid nu dispune de suficientă putere pentru a ieși energic din curbe.

La fel ca în cazul Daciei Duster, acest Citroën se simte mai agreabil atunci când îl conduci într-un ritm mai relaxat. În plus, abordarea virajelor cu calm va fi cu siguranță mai confortabilă și pentru ceilalți pasageri.

Cât costă noul Citroën C3 Aircross în România

Pe piața din România, Citroën C3 Aircross are un preț de pornire de 18.950 de euro cu TVA inclus pentru versiunea clasică. Dacă dorești varianta hibridă, cea testată de mine, costul minim este de 25.300 de euro cu TVA. Gama de echipări este simplificată la două niveluri: Plus și Max. Exemplarul testat a fost în echiparea de vârf Max, care pornește de la 27.145 de euro, din care „opționalele” costau 1.145 de euro.

Comparativ, Dacia Duster are un preț de bază de 17.200 de euro, iar varianta sa hibridă urcă până la 22.950 de euro cu TVA. Tot în acest segment, MG ZS pleacă de la 18.500 de euro, iar pentru versiunea hibridă prețul de start este de 19.550 de euro cu TVA.

Concluzie

Citroën C3 Aircross este primul SUV de segment B care poate găzdui până la 7 pasageri și care oferă un raport echilibrat între preț, calitate, dotări și confort. Comparativ cu vechea generație, noul model vine cu un design modern, un interior mai spațios și mai versatil. În plus, motorizarea mild-hybrid de 145 CP și cutia automată asociată acesteia aduc un plus de eficiență și de rafinament în utilizarea de zi cu zi. Este adevărat că nu există o versiune cu tracțiune integrală, aspect care îi determină pe mulți cumpărători să se orienteze spre Dacia Duster. Însă, Citroën mizează pe cele trei caracteristici specifice – design atractiv, calitatea interiorului și confortul – pentru a cuceri clienții. Și, spunem noi, va reuși!

Articole similare

Dacia a lansat noua versiune Duster Cargo pe piața din Marea Britanie

Mihai Morcovescu

Cu o doză de nostalgie, spunem „Adio, Buli!”

Ford România a anunțat extinderea perioadei de oprire temporară a activității

Robert Stan