AUTOpro
Generale Industrie Stiri

România și alte șapte state din Uniunea Europeană se opun noilor norme Euro 7

Opt țări membre ale Uniunii Europene, între care şi România, cer blocului comunitar să renunţe la noile reguli referitoare la gazele de eşapament ale automobilelor. Statele spun că acestea sunt o distragere de la obiectivul interzicerii vehiculelor echipate cu motoare termice, începând cu anul 2035, transmite Bloomberg, preluat de Agerpres.

În același timp, cele opt state sunt de părere că regulile pentru vehiculele de mare tonaj sunt mult prea stricte. Mai mult decât atât, ele cer amânarea datei la care ar urma să intre în vigoare viitoarele norme Euro 7.

România și celelalte state UE spun că introducerea normelor Euro 7 ar trebui amânată

România
Foto: Pexels

Uniunea Europeană ar urma să introducă la data de 1 iulie 2025 noul pachet de norme Euro 7. În afară de regulile referitoare la CO2, vor exista noi reguli mult mai stricte cu privire la poluatori precum oxizi de azot și monoxid de carbon, dar și particule poluante rezultate de la frâne și de la anvelope.

Opt state membre UE, între care și România, se opun viitoarelor norme privind gazele de eşapament incluse în aşa-numitele norme Euro 7. În afara țării noastre mai sunt Franţa, Italia, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia şi Slovacia.

Aceste țări spun că aceste reguli reprezintă o distragere de la obiectivul interzicerii vehiculelor cu motoare termice, se arată într-un document consultat de Bloomberg și citat de Agerpres. De asemenea, cele opt țări spun că normele pentru vehiculele de mare tonaj sunt mult prea stricte.

Foto: Pixabay

„Ne opunem unor noi reguli privind gazele de eşapament, inclusiv noi cerinţe pentru testare şi noi limite de emisii pentru autoturisme şi utilitare, deoarece aceste noi reguli ar direcţiona investiţiile industriei dinspre atingerea unei tranzacţii spre emisii nete zero”, susţin România și celelalte ţări semnatare.

Iniţiativa vine într-un moment în care există tot mai multe semnale că ţările din UE se apropie de o suprasaturare de reglementare în domeniul normelor de mediu. În ultimii ani au fost concepute o serie de legi menită să pună blocul comunitar pe o traiectorie spre neutralitate climatică până în 2050.

Normele Euro 7 îşi propun să înăsprească regulile cu privire la poluatori, alţii decât CO2. Este vorba despre oxizi de azot şi monoxidul de carbon. De asemenea, viitoarele norme sunt concepute să abordeze particulele poluant rezultate de la frâne şi de la anvelope.

Normele Euro 7 ar urma să intre în vigoare la data de 1 iulie 2025. Cele opt ţări, în frunte cu România, susţin că este mult prea devreme şi sunt de părere că este nevoie de o perioadă de tranziţie de cel puţin tei ani de la momentul în care pachetul este adoptat.

Sursa: Agerpres

Articole similare

Audi renunță la motorizările pe benzină, motorină și cele hibride

Florin Amariei

Urmăriri ca-n filme? Există un top 10!

Florin Amariei

„APAR – următorii 20 de ani”, un eveniment istoric

Filip Sîrbu