AUTOpro
Generale

Noi imagini cu BMW X4 suprins parțial camuflat

Prefigurat ca un viitor best-seller al companiei bavareze, fratele mai mic al lui X6 este tot mai aproape de producție, fapt confirmat și de testele aproape neîntrerupte la care este supus în ultimele luni.

Bazat pe platforma lui X3 – mărturie stând și amplele porțiuni ale caroseriei lăsate necamuflate, acestea fiind comune cu ale SUV-ului compact din care este derivat – viitorul Sport Activity Coupe X4 este programat să debuteze sub forma unui concept în cadrul Salonului Auto de la Los Angeles de luna viitoare. Desigur, ținând cont modul în care BMW a prezentat toate noile modele din ultimii ani, X4 Concept va fi întru totul similar cu modelul de serie, care va intra în producție pe la jumătatea lui 2014.

Tot de la X3 va fi împrumutată și gama de motorizări, ce va cuprinde propulsoare de 2,0 și 3,0 litri, cu patru respectiv șase cilindri în linie. Deși ampatamentul de 2.810 mm va rămâne neschimbat, forma caroseriei lui X4 va avea un impact negativ asupra practicității, limitând atât volumul portbagajului cât și spațiul pentru ocupanții locurilor din spate. Iar dacă BMW va păstra aceeași politică de prețuri folosită și în cazul modelelor X5/X6, este de așteptat ca X4 să aibă un preț de listă ușor mai piperat decât mai practicul X3. Deh, dacă asta cere publicul…

Sursa: carscoops.com

Articole similare

ACAROM: creștere de peste 16% pentru piața auto din România. Dacia, lider detașat și în aprilie

Mihai Morcovescu

Grupul Stellantis testează motoare Euro 6 pe bază de combustibili sintetici

Mihai Morcovescu

McLaren nu se grăbește cu electrificarea

Robert Stan