AUTOpro
Generale Stiri

Dacia a atins pragul de un milion de mașini cu motorizare pe GPL vândute în Europa

Reprezentanții Dacia au anunțat că producătorul de la Mioveni a ajuns la un milion de mașini echipate cu motorizări GPL vândute în Europa.

Marca autohtonă este singura care oferă motorizări cu două tipuri de combustibil – benzină și GPL – în întreaga sa gamă de modele.

Dacia oferă opțiuni de motorizări GPL pe Sandero, Stepway, Logan, Duster și Jogger

Dacia

Dacia oferă clienților săi vehicule cu sisteme de propulsie dual-fuel (benzină și GPL) începând din 2010. Mașinile sunt concepute astfel încât să funcționeze pe GPL, având un rezervor amplasat în spațiul dedicat roții de rezervă, fără a afecta spațiul pentru benzină sau portbagajul. Recent a atins pragul de un milion de vehicule GPL vândute pe toate piețele unde marca românească este prezentă.

Sistemul dual-fuel, redenumit ECO-G 100 în 2020, dispune de două rezervoare separate. Fiecare dintre acestea dispune de o capacitate de aproximativ 50 de litri, în funcție de model. Sistemul asigură un cuplu motor de până la 170 Nm începând de la 2.000 rpm, iar versatilitatea sa oferă o serie de avantaje.

Șoferul poate să comute manual între cele două variante de combustibil sau vehiculul poate trece automat pe benzină atunci când rezervorul de GPL se epuizează. În acest fel, autonomia totală a unui automobil echipat cu acest sistem poate să depășească 1.000 de kilometri, putând ajunge chiar până la 1.500 de kilometri.

Motorizarea ECO-G 100 este disponibilă pe toate modelele Dacia, inclusiv pe Sandero, Sandero Stepway, Logan, Jogger și Duster. Motorul de 1,0 litru cu 3 pistoane oferă 100 CP și are o arhitectură similară cu varianta TCe 90. Diferența constă în aceea că varianta ECO-G este echipat din fabrică cu instalație GPL.

Sistemul de propulsie ECO-G 100 oferă cu 10 CP și 10 Nm mai mult decât cel pe benzină. De asemenea, consumă cu 10% mai puțin combustibil și emite cu 10% mai puțin CO2. Amprenta sa de carbon este mai mică și eliberează cu 90% mai puține particule fine.

Dacia este lider european pe segmentul vehiculelor cu GPL, având o cotă de piață de 67% la sfârșitul lunii iulie. În același timp, aproape 40% dintre clienții mărcii au ales vehicule echipate cu acest sistem de propulsie.

Sursa: Dacia

Articole similare

A treia ediție a GALEI premiilor AUTOpro a marcat un upgrade important al conceptului și a reprezentativității premiilor

Filip Sîrbu

Bentley Continental GT Convertible Number 1 este o ediție specială limitată la doar 100 de exemplare

Dragos Baltateanu

APIA organizează Forumul Mobilității Sustenabile cu participarea unor invitați de mare calibru

Darius Pana