AUTOpro
Generale Green car Hybrid Industrie Mild-hybrid Stiri

APIA: Înmatriculările de mașini noi au crescut cu aproape 24% în decembrie 2024

Conform celor mai recente date statistice publicate de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile din România (APIA), vânzările de autoturisme noi în România au înregistrat o creștere de aproape 24% în decembrie.

Autoturismele „electrificate” au înregistrat o creștere de 36%, realizând o cotă de piață de 32%. Din acestea, vânzările de modele pur electrice au crescut cu 6%, ceea ce este echivalent cu o cotă de piață de 10%

APIA: Vânzările de mașini noi au crescut în 2024 față de 2023

APIA

În luna decembrie, românii au cumpărat 13.386 de automobile noi, ceea ce se traduce printr-o majorare cu 19,4% față de aceeași lună din 2023, conform datelor furnizate de APIA. De asemenea, ultima lună din 2024 a venit și cu o creștere de 40% față de luna precedentă.

La nivelul întregului an 2024, înmatriculările de autoturisme noi au fost în creștere cu 4% față de anul anterior, ajungând la un volum total de 148.900 de unități.

În ceea ce privește segmentarea pe clase, în decembrie, observăm o evoluție mixtă a segmentelor în care sunt încadrate autoturismele față de aceeași lună a anului precedent, după cum urmează:

• Clasa A: +41,5%
• Clasa B: +39,8%
• Clasa C: +31,4%
• Clasa D: -19,5%
• Clasa E: +21,6%
• Clasa F: -17,5%
• SUV: +8%.

La nivelul anului 2024, segmentul SUV-urilor este pe prima poziție cu o cotă de piață de 48,6% și o creștere de 15% față de anul 2023. Acesta este urmat de segmentul C cu o cotă de piață de 29% și o creștere de 4% și de segmentul B cu o cotă de piață de 14% și o scădere de 9,8%.

În funcție de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în luna decembrie a anului trecut, motorizările pe benzină plus cele mild-hybrid benzină au înregistrat o creștere de 22% față de perioada similară din 2023, ajungând la o pondere de 58,8%. Autoturismele echipate cu motoare diesel plus cele mild-hybrid diesel au consemnat o scădere de 23,7% și dețin o cotă de 9,2% din piață.

Pe de altă parte, autoturismele electrificate, respectiv cele electrice (100% și hibride plug-in), precum și cele full hybrid (care dispun și de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă), au deținut în a douăsprezecea lună din 2024 o cotă de piață de 32%, care depășește cu 22,8 puncte procentuale cota deținută de motoarele diesel.

Cele mai vândute automobile în decembrie 2024

În luna decembrie 2024, cele mai vândute autoturisme 100% electrice au fost Dacia Spring, cu 832 de unități și o creștere de 63% față de decembrie 2023, Tesla Model 3 cu 139 de unități și o creștere de 7,8% și Tesla Model Y cu 61 de unități.

Dintre autoturismele plug-in, cel mai vândut model a fost în luna decembrie 2024 Hyundai Tucson cu 80 de unități și o creștere de 45%. Acesta a fost urmat de Ford Kuga cu 64 de unități și o creștere de 21% si Toyota RAV4 cu 40 de unități.

Autoturismele hibride, fără reîncărcare din surse externe, au pe primul loc din top 3 al lunii decembrie 2024 modelul Dacia Duster cu 386 de unități. SUV-ul românesc a fost urmat de KIA Sportage cu 330 de unități și de Toyota RAV4 cu 186 de unități.

Sursa: APIA

Articole similare

ACAROM: vânzările de mașini noi în România au crescut cu peste 12% în luna iulie

Mihai Morcovescu

Mașinile electrice au costuri mai ridicate și timpi de așteptare mai mari în service decât mașinile termice

Mihai Morcovescu

Range Rover este acum disponibil cu motor pe benzină de 3.0 litri și șase cilindri în linie

Dragos Baltateanu