Francezii de la Alpine au publicat primele fotografii și informații oficiale referitoare la conceptul A290_β (Beta), care anunță primul hot-hatch electric al mărcii din Hexagon.
Acest exercițiu de design va fi transformat într-un model de serie de clasă compactă, care este programat să-și facă debutul în cursul anului viitor.
Alpine A290_β are un design similar cu conceptul Renault 5

Varianta de producție a prototipului A290_β va fi primul dintr-o serie de trei modele electrice noi pe care Alpine le va lansa în următorii ani și care vor face parte din seria „Dream Garage”. Celelalte două modele vor fi un crossover GT și înlocuitorul lui A110.
Din punct de vedere estetic, A290_β are un design foarte asemănător cu cel al conceptului Renault 5, care a fost prezentat în 2021. Noul concept al hot-hatch-ului electric afișează un look foarte agresiv, cu multe elemente a căror sursă de inspirație o reprezintă bolizii din sporturile cu motor.






Astfel, cele două proiectoare montate în față au o semnătură luminoasă în forma literei X. Acest detaliu este preluat de la vechiul model Alpine A110 din anii ’70, care s-a remarcat în cursele de raliuri.
De asemenea, tot la partea frontală regăsim o dungă finisată în nuanța magenta, care se întinde de-a lungul vehiculului simbolizând legătura dintre șofer și mașină. Aspectul exterior este completat de o vopsea „two-tone”, alb în contrast cu negru și de jantele de 20 de inch cu design unic.
Interior inspirat de modelele de competiție

La interior regăsim aceeași notă de sportivitate. Se distinge configurația cu scaunul șoferului poziționat central ca la monoposturile de Formula 1, una neobișnuită pentru o astfel de mașină.
Există, de asemenea, și două scaune pentru pasageri, care sunt amplasate de-o parte și de alta a locului șoferului, însă puțin mai în spate. Scaunele sport sunt confecționate din fibră de carbon și sunt îmbrăcate în piele ecologică,
Bordul este realizat în forma unei săgeți, un design care amplifică nota de sportivitate și care scoate în evidență poziția centrală a șoferului.






Volanul are un aspect inspirat din lumea motorsportului și include un buton care oferă un plus putere timp de 10 secunde la manevrele de depășire. Planșa de bord este iluminată aproape în întregime, iar benzile LED afișează inclusiv luminile de semnalizare.
Cel de la volan beneficiază de un Head-Up Display, care afișează direct pe parbriz, deasupra volanului, informații utile. Totodată, consola centrală a fost poziționată deasupra șoferului, în plafon.
A290_β folosește două motoare electrice

Din punct de vedere tehnic, Alpine Alpine A290_β este propulsat de două motoare electrice, care sunt amplasate pe puntea din față. Acestea includ tehnologie de vectorizare a cuplului, care se va regăsi și pe viitorul hot-hatch de serie.
De asemenea, Alpine A290_β Concept oferă trei moduri de rulare: Dry, Wet și Full. Mașina folosește frâne Brembo cu etriere cu patru pistoane și un sistem ABS cu nu mai puțin de 11 setări. Este disponibilă și o suspensie multi-link pentru puntea posterioară.
Noul concept Alpine A290_β anunță, cum spuneam, un model de serie electric. Lansarea primului hot-hatch cu emisii zero din istoria mărcii franceze a fost fixat pentru 2024.











