AUTOpro
Stiri

Renault ar putea renunţa la plata dividendelor pentru 2019

Renault

Consiliul de conducere al Renault se întâlnește astăzi pentru a decide dacă va renunţa la plata dividendelor pe 2019.

Board-ul grupului francez are în plan, conform Reuters, să oprească plata dividendelor pe fondul crizei provocate de pandemia de coronavirus. Agenția notează și că nu a putut lua încă legătura cu un purtător de cuvânt al Renault pentru a susține informația.

Câteva companii auto, cum ar fi Michelin şi Ford, au decis deja să reducă sau să suspende dividendele pe 2019, pentru prezervarea numerarului. Până acum, oficialii Renault nu au spus dacă vor face la fel. Anterior, producătorul auto francez propusese să plătească dividende de 1,1 euro pe acţiune.

Adunarea Generală a Acţionarilor, amânată din cauza epidemiei, ar putea avea loc în mai sau în iunie, pentru a vota în legătură cu dividendele.

Deja nivelul dividendelor a fost redus cu două treimi, de la 3,55 euro per titlu pentru câştigurile din 2018, deoarece profitabilitatea companiei a scăzut în 2019.

Guvernul francez va cere companiilor la care statul este acţionar să nu plătească dividende pentru 2019, a declarat luna trecută ministrul Muncii, Muriel Penicaud. Această declaraţie creşte presiunile pentru ca toate firmele franceze să renunţe la plata dividendelor în contextul crizei coronavirusului. Unii membri ai Board-ului Renault au cerut companiei, unde statul deţine o participaţie de 15%, să omită plata dividendelor.

Şi Engie a informat că va renunţa la plata dividendelor planificate pentru 2019 şi a anunţat că şi-a retras previziunile privind rezultatele financiare din acest an, din cauza pandemiei, afectează semnificativ operaţiunile şi clienţii grupului energetic francez.

Statul francez deţine o participaţie de 23,6% la Engie.

„Decizia noastră de a anula plata dividendelor pentru 2019 a fost făcută pe fondul continuării incertitudinilor referitoare la durata şi amploarea acestei crize fără precedent”, a afirmat preşedintele Engie, Jean-Pierre Clamadieu.

Articole similare

Kia lansează Creativity Drive de Ziua internațională a copiilor

Florin Amariei

Renault Estafette Concept anunță o utilitară electrică de oraș

Mihai Morcovescu

Peugeot a dezvăluit interiorul noului E-5008 într-un video oficial

Mihai Morcovescu

Leave a Comment