Tranziția către mașini cu sisteme de propulsie mai prietenoase cu mediul înconjurător se simte timid și în România, conform ultimelor date publicate de APIA.
Conform statisticii oficiale, deşi s-a înregistrat o scădere importantă a achiziţiilor de autoturisme, cele electrificate au performat şi în 2021, fapt pentru care, acestea rămân în teritoriul pozitiv, cu un salt de 79,8%, comparativ cu primele patru luni ale anului anterior.
În acest context, se remarcă o creştere importantă în cazul autoturismelor plug-in hybrid (+155,2%), raportat la perioada de referinţă.
Datele APIA arată că, în intervalul ianuarie – aprilie 2021, cele mai multe achiziţii noi de autoturisme ecologice au fost consemnate în categoria autoturismelor full hibride, respectiv 2.203 de unităţi, în creştere cu 74,2% faţă de perioada similară din 2020.
De asemenea, vânzările de autoturisme plug-in hybrid au crescut cu 155,2%, la 462 de unităţi, în timp ce modelele electrice 100% au înregistrat o majorare de 59%, până la 501 exemplare.
Statistica de specialitate evidenţiază, totodată, că, în topul celor mai comercializate autoturisme full electrice, conducea, în intervalul analizat, Volkswagen – cu 153 de unităţi, urmată de Peugeot, cu 56 de exemplare, BMW (51), Renault (36), Hyundai (30), Mini (28), Mazda (24), Nissan (22), smart (17) şi Opel (14).
În acelaşi timp, cele mai multe autoturisme full hibride vândute în România au fost comercializate de: Toyota – cu 1.766 de unităţi, Hyundai (268), Ford (59), Lexus (49), Renault (23), Honda (21), Subaru (10), Kia (5) şi Suzuki (2).
În topul vânzărilor de autoturisme plug-in hybrid, Mercedes-Benz se află pe prima poziţie, cu 95 de unităţi comercializate, iar pe locurile următoare Volvo – cu 84 de exemplare, BMW (80), Renault (53), Ford (39), Mitsubishi şi Porsche (câte 23 de exemplare), Skoda (9), Volkwagen (8) şi Mini (7).
Potrivit APIA, la nivelul primelor patru luni din 2021, au fost comercializate 3.166 de maşini “verzi” noi, faţă de 1.761 de exemplare, în acelaşi interval din 2020.