Grupul auto francez Renault, proprietarul Automobile Dacia, l-a recrutat pe fostul preşedinte Seat, Luca de Meo, pentru postul de director general.
Consiliul de Administraţie de la Renault reunit marţi după-amiază la sediul grupului de la Boulogne-Billancourt a decis să încredinţeze conducerea operaţională a Renault lui Luca de Meo, un cetăţean italian în vârstă de 52 de ani, începând cu data de 1 iulie.
Motivul pentru care Luca de Meo nu a putut prelua imediat noile atribuţii are legătură cu o clauză de non-concurenţă inclusă în contractul său cu Volkswagen. Această clauză prevede că Luca de Meo trebuie să trimită un preaviz către Volskwagen şi să nu comunice informaţii strategice în această perioadă.
Preşedintele Consiliului de Administraţie de la Renault, Jean-Dominique Senard, mizează pe Luca de Meo pentru a da un nou impuls unei companii afectate de scandalul Carlos Ghosn, fostul CEO care la finele lunii decembrie a ajuns în Liban după ce a fugit din Japonia unde este acuzat de nereguli financiare.
„Mă bucur de această nouă guvernanţă care marchează o etapă decisivă a grupului şi a alianţei. Luca de Meo este un mare strateg şi vizionar al unei industrii auto în plină transformare. Expertiza sa şi pasiunea sa pentru automobile vor face din el un veritabil atu pentru grup”, a declarat Jean-Dominique Senard.
Luca de Meo, un expert în marketing care şi-a petrecut întrega carieră în industria auto, a reuşit să redreseze constructorul auto spaniol Seat, în fruntea căruia a fost numit în 2015, după ce anterior a fost director de marketing şi vânzări la constructorul auto german Audi. Dacă în urmă cu patru ani Seat era o marcă muribundă, anul trecut a stabilit un record istoric de vânzări.
În noua sa funcţie de CEO al Renault, Luca de Meo va trebui să redreseze activitatea mărcii Renault pe piaţa din Europa care trebuie să se distingă şi mai mult de filiala română ‘low-cost’ Dacia. Acţiunile Renault au pierdut jumătate din valoare după arestarea lui Carlos Ghosn în luna noiembrie 2018, o dovadă a neîncrederii investitorilor după un an de criză între constructorul auto francez şi aliatul japonez Nissan.
În 2019, vânzările totale ale grupului auto Renault au scăzut cu 3,4% în ritm anual, până la 3,753 milioane vehicule, în schimb, vânzările mondiale de autoturisme şi utilitare marca Dacia au crescut anul trecut cu 5,1% până la 736.570 unităţi.