AUTOpro
Stiri Green car

CATL a prezentat bateria sodiu-ion. De ce este importantă

Bateria sodiu-ion, percepută ca o soluție salvatoare pentru industria auto, a fost prezentată de CATL. Compania a promis că va începe livrările în 2023. Iată de ce este importantă.

În prezent, producerea acumulatorilor pentru mașinile electrice presupune un efort uriaș la capitolul obținere minereuri. Cobaltul a devenit un metal extrem de dorit, iar combinațiile folosite în prezent pentru bateriile EV-urilor au transformat relațiile economice dintre state și companii.

În timp ce pentru mașinile electrice din prezent sunt necesare baterii care au în componența lor nichel, cobalt, aluminiu, mangan, litiu sau/și fosfat de fier, pentru noile variante nu sunt necesare decât sodiul. Cunoscut și sub denumirea de natriu (Na+), acesta este mult mai ieftin și mai ușor de extras. Mai mult, este și mai ușor de prelucrat decât litiul. Chiar și așa, CATL n-a dezvăluit costul noilor baterii.

Conform CATL, avantajul bateriei sodiu-ion este că poate opera fără să piardă din capacitate la o plajă mai largă de temperaturi și este mai sigură pentru că nu se inflamează în caz de accident.

Directorul adjunct pentru cercetare al CATL a explicat că noile celule nu au o densitate atât de mare precum a unităților realizate din litiu și fosfat de fier. De aceea, CATL a introdus și un alt exemplar care combină cele două platforme.

În momentul de față, CATL are 5.000 de angajați în domeniul cercetării și concurează cu Panasonic și LG Chem.

CATL livrează baterii pentru Tesla, BMW, Volkswagen și Geely. Rămâne de văzut dacă acești producători vor dori noile celule.

Articole similare

Skoda a prezentat interioarele noilor generații Superb și Kodiaq (cu video)

Mihai Morcovescu

Volkswagen ID.Buzz va avea versiune complet autonomă din 2026

Mihai Morcovescu

Programul Rabla începe în martie, iar bonusul pentru mașini electrice rămâne de 10.000 de euro

Robert Stan

Leave a Comment