Andy Palmer, unul dintre cei mai pricepuți ingineri din lumea auto și, în același timp, un executiv care a ocupat funcții de top la Nissan și Aston Martin, a răspuns întrebărilor lui Dan Vardie, Fondatorul și Președintele Juriului AUTOBEST, în cadrul unei întrevederi online. Cu această ocazie am aflat detalii extrem de interesante despre industria auto actuală. Le aflați pe toate dacă parcurgeți materialul de față.
Interviu de Dan Vardie
Dan Vardie – Avem ceva spectaculos pentru astăzi, deoarece îl avem ca invitat special în exclusivitate la nivel mondial pe Andy Palmer, care este fostul numărul doi al Nissan și fostul CEO al Aston Martin și cu siguranță unul dintre cei mai buni executivi care sunt acum liberi să facă comentarii despre industria auto, pentru a înțelege cu toții ce se întâmplă și, de ce nu, pentru a prezice unele tendințe viitoare. Așa că îi mulțumim foarte mult lui Andy pentru că ni s-a alăturat astăzi, deoarece vrem să vorbim despre unul dintre cele mai fierbinți subiecte ale industriei auto, care este fuziunea eșuată dintre Nissan și Honda. Și cine altcineva decât Andy poate spune ce s-a întâmplat?
Andy Palmer – Pentru ca publicul să înțeleagă contextul, trebuie să precizez că am lucrat la Nissan timp de 23 de ani, 13 dintre acești ani cu sediul în Japonia și, evident, am urcat rank-urile pentru a deveni în cele din urmă șef de operațiuni. Am fost în Nissan înainte de alianța sa cu Renault și, bineînțeles, după alianța sa cu Renault. Și acea alianță este acum moartă, după cum știți, în principal ca urmare a fiasco-ului asupra lui Carlos Ghosn. Nissan este o companie interesantă. Este o companie foarte mândră, este o companie bazată foarte tare pe inginerie. Nissan are un ego fragil, crede că din punct de vedere tehnic este cel mai bun și asta poate fi adevărat sau nu, dar la ceea ce nu este bun este reprezentat de afaceri și în special la planificare, mai precis la planificarea produsului. Scopul Alianței Renault-Nissan a fost să aducă un lider puternic în special în aspectele de planificare ale companiei. Așadar, să profite de capacitatea de producție Nissan și de capacitatea tehnică, iar pentru asta era nevoie în mod special de un management bun care să aibă grijă de planificarea produsului și a companiei. A început cu un domn de care vă veți aminti, numit Patrick Pelata, care a devenit COO al Renault. Apoi, practic i-a urmat Carlos Tavares. Desigur, Carlos Tavares a devenit directorul general al Stellantis și a fost urmat apoi de mine și sunt destul de mândru că fac parte din acel grup de oameni care au reușit să facă o linie de produse foarte, foarte puternică. Știi, am creat Qashqai, am creat Duke, am creat Titan, am creat Armada și bineînțeles Leaf, Nissan Leaf. Cine ar putea uita Nissan Leaf, despre care sunt mândru să spun că a fost unul dintre proiectele mele. Acea planificare a fost foarte puternic realizată dintr-o perspectivă internațională și a fost foarte înrădăcinată în așteptările clienților.
Andy Palmer – După ce am părăsit compania, a venit multă presiune pentru ca Nissan să devină din ce în ce mai orientat financiar, tot mai orientat pe termen scurt și apoi a urmat prăbușirea Alianței. Ulterior, cred că Nissan nu a investit în portofoliul său de produse și nu a reușit să răspundă nevoilor clienților. În SUA nu a fost capabil să furnizeze vehicule hibride adecvate. În China nu a fost capabil să producă vehicule electrice adecvate. A pierdut mult teren pe piața sa europeană, parțial pentru că nu mai are sprijinul Renault. Acum, pe fundalul acesta, începem să vedem dificultăți financiare și ați văzut avertismentele de profit și ați văzut programele de redresare de două ori eșuate pe care le-a propus Makoto Uchida, CEO Nissan. Așa că au scanat universul auto și s-au întrebat „Cu cine ar trebui să ne asociem? Ce ar trebui să facem?”. Și prima care mi-a venit mie în minte a fost abordarea unei companii din Taiwan. Acum pot să vă spun că mă întorc la acel ego fragil și la acel sentiment de mândrie națională. Nu există nicio posibilitate ca Nissan să se lase preluat de un chinez sau taiwanez sau, în general, de o entitate străină. Dar Nissan se putea întâlni cu Honda și de aici începeau acele discuții probabil promovate de Ministerul Industriei, un organism foarte puternic din Japonia, spunând că „voi doi sunteți puțin în urmă când vine vorba de mașini electrice. De ce nu vă adunați?”. Ideea este că dacă ești Honda, de ce ai vrea să te întâlnești cu Nissan, care în prezent trece prin multe, multe probleme și are multe de făcut. Și eu, din câte am înțeles, Honda a spus „Bine, ne putem întâlni, dar voi veți accepta condițiile noastre, nu vom avea condiții comune. Tu (Nissan) lucrezi pentru noi, practic te unești cu Honda și devii un brand. Și bineînțeles că revii din nou la mândria Nissan”. Dar Nissan îi consideră pe cei de la Honda drept verișorii lor de la țară, pe care nu-i tratează neapărat cu mult respect. Nissan s-a luptat întotdeauna pentru a fi numărul doi și poate numărul unu și ideea că vor fi supușii Honda ar fi complet inacceptabilă. Dar Nissan are datorii uriașe, are o problemă reală de flux de numerar și nu are… nu are mușchi.
Dan Vardie – Andy, te-am ascultat cu mare atenție și mă gândesc că este matematică simplă, de bază. Când au început discuțiile, valoarea de piață Honda era de 5 ori mai mare decât cea a Nissan. Așa că mă întreb cum putea visa Uchida San (CEO Nissan) să realizeze o fuziune de pe poziții egale cu o companie care este de cinci ori mai mare decât Nissan? Mi se pare o abordare foarte naivă din partea lui Uchida San…
Andy Palmer – Eu cred că Nissan au fost foarte răsfățați. Sincer, înțelegerea Nissan cu Renault a fost foarte bună pentru niponi. Acum, unii dintre foștii mei colegi de la Nissan nu cred asta, dar adevărul este că Renault a tratat Nissan foarte bine. Știi, Nissan era atunci practic în genunchi. Renault ar fi putut să absoarbă cu ușurință Nissan și să-l reorganizeze ca pe o divizie a Renault. De fapt, aceasta a fost o mare parte din presiunea care a venit mai târziu, practic să absoarbă Nissan, dar nu au făcut-o pentru că au respectat mândria Nissan. Amintiți-vă că Nissan în traducere din japoneză este „Industriile japoneze”, practic mândria Japoniei. De fapt, îi dau mai mult credit lui Schweitzer, care a înțeles asta și le-a facilitat celor de la Nissan o afacere bună. De fapt asta este esența: Nissan a fost salvat de către Renault. Dar apoi a apărut această adevărată „lovitură de stat” (referire la arestarea lui Carlos Ghosn în Japonia) prin care Nissan și-a dorit recâștigarea mândriei. Dar iată ce s-a întâmplat mai departe… Renault nu o duce deloc rău, în timp ce Nissan o duce teribil de rău. Deci înțelegem acum care a fost partenerul mai slab. Realitatea este că Nissan nu va mai avea parte de o a doua șansă precum cea dată de Renault. Cine va mai vrea să se asocieze, să se alieze cu o companie care a orchestrat acea „lovitură de stat”? Așa că cel mai probabil singura metodă prin care Nissan va mai fi salvată, va fi printr-o preluare.
Dan Vardie – Și cine va fi compania norocoasă care va prelua Nissan?
Andy Palmer – Eu nu știu dacă să o numesc norocoasă… Având în vedere situația actuală, cel mai probabil un grup interesat de Nissan ar fi unul din China.
Dan Vardie – Asta nu sună deloc bine pentru ego-ul japonez…
Andy Palmer – Nicidecum. Este groaznic și chiar ar putea fi blocată o asemenea preluare. Va fi groaznic pentru ego-ul japonez, dar acestea sunt consecințele pentru că Nissan a rupt alianța cu Renault.
Dan Vardie – Deci, în final, care ar fi cel mai bun scenariu pentru Nissan, pentru acum și pentru următorii câțiva ani?
Andy Palmer – Cel mai bine pentru Nissan ar fi dacă ar găsi un prieten în Japonia. Unul dintre ei ar putea fi Toyota. Așa cum știm, Toyota a ajutat Suzuki și Daihatsu, dar nu cred că va face asta și cu Nissan. Ar fi perfect pentru Nissan dacă s-ar întâmpla așa. Nissan ar rămâne un brand de sine stătător, dar susținut de Toyota. Dar acesta este cel mai fericit scenariu, care nu cred că se va concretiza. Iar cel mai negru scenariu ar fi ca Nissan să dea, pur și simplu, faliment. Și ar mai fi soluția de mijloc, în care Nissan ar fi cumpărat de o companie chineză, poate una de tehnologie.
Dan Vardie – Celor de la Honda pare să nu le pese prea tare de ceea ce s-a întâmplat, de eșuarea discuțiilor cu Nissan. Așa este?
Andy Palmer – Honda este o companie foarte rezistentă. Au făcut greșeli. Au întârziat cu vehiculele electrice, și-au cam pus banii pe hidrogen. Hidrogenul nu merge nicăieri repede. Dar sunt o companie foarte rezistentă și au un management bun. Și cred că vor fi bine. Mai este loc pentru Honda. Încă există aspirația pentru clienți de a avea o Honda. Iar pentru acționarii Honda, a nu prelua bagajele Nissan este probabil o veste bună.
Dan Vardie – O ultimă întrebare. Dacă ți s-ar cere să devii CEO-ul Nissan, ai accepta?
Andy Palmer – M-aș chinui, trebuie să spun, pentru că în vremurile Alianței puteai vedea o cale de ieșire, puteai vedea ce aveai de făcut și aveai avantajul de a valorifica relația cu Renault. Dar acum nu văd o soluție evidentă a modului în care ai putea reuși ceva cu Nissan… Cred că este nevoie de mai multă răbdare și cred sincer că este nevoie de un parteneriat, o colaborare, o fuziune… Nissan are nevoie de orice, are nevoie de ajutor!
