Pentru David Durand, Chief Designer Dacia, povestea noului Spring începe cu o schiță făcută înainte ca proiectul să existe cu adevărat. Și continuă cu o demonstrație surprinzătoare despre cât de repede se poate mișca astăzi industria auto atunci când nu mai există timp pentru toate etapele tradiționale ale procesului de design.
Interviu realizat de Dan Vardie, Paris, Franța
O schiță înaintea proiectului
În designul auto, timpul este unul dintre cele mai importante instrumente. Designerii au nevoie de el pentru a explora, pentru a încerca direcții diferite, pentru a elimina ceea ce nu funcționează și pentru a lăsa o idee să se maturizeze. Presiunea de a executa rapid nu este, spune David Durand, cel mai bun context pentru creativitate. Noul Spring a pornit însă exact din această contradicție: trebuia să fie creat foarte repede. „Am dezvoltat-o în 16 luni, ceea ce este foarte, foarte puțin.”
Când Durand a auzit, pe culoarele companiei, că un viitor Spring ar putea fi dezvoltat pe mica platformă electrică a Grupului Renault, a înțeles că proiectul va ajunge, mai devreme sau mai târziu, pe masa echipei de design. Așa că a decis să nu aștepte momentul oficial. Le-a cerut designerilor să înceapă să lucreze, să schițeze și să nu piardă timpul încercând să anticipeze toate cerințele proiectului. „Proiectul va ajunge la noi mai devreme sau mai târziu. Așa că începeți să schițați. Nu vă gândiți prea mult. Faceți lucruri, pentru că vom avea foarte puțin timp și este mai bine să începem de acum.”
Nimeni nu le ceruse încă oficial acest lucru, însă designerii au început să lucreze. Printre schițe s-a aflat una care i-a atras imediat atenția lui Durand, realizată de designerul coreean Joo Dongman, membru al echipei de la Paris. Durand a cerut ca desenul să fie transformat într-un model 3D, iar apoi a venit invitația la întâlnirea în care urma să înceapă oficial proiectul. În loc să prezinte doar desene și să explice că echipa are deja câteva idei, Durand a vrut să facă un pas mai departe: „Avem timp să frezăm un mock-up la scară 1:1, să-i punem rapid niște vopsea și să-l aducem în sală ca surpriză?” Au făcut-o.
Întâlnirea a început, iar în sală a apărut mașina. Reacția a fost imediată. „Am spus că auzisem despre această posibilitate și că începusem deja ceva. Am arătat mașina și imediat a fost un coup de foudre.” Toată lumea a văzut în acel model ceva care funcționa: era foarte Dacia, dar în același timp suficient de complementară cu Renault. Decizia a fost luată aproape pe loc. „Hai să mergem cu ea și să o facem cât mai repede posibil, pentru că Dacia avea absolut nevoie de o ofertă electrică pe piață cât mai curând.”
Când prima idee devine designul final
De aici începe poate cea mai neobișnuită parte a poveștii Spring. Designul ales atunci a rămas, în esență, designul mașinii pe care o vedem astăzi. Au existat, evident, ajustări dictate de fezabilitate și de cerințele tehnice, însă Durand spune că, dacă pui unul lângă altul mock-up-ul original și automobilul de serie, diferențele sunt aproape inexistente. „Când pui cele două mock-up-uri unul lângă altul, cel original și mașina de astăzi, nu există nicio schimbare.”
Paradoxal, lipsa timpului a devenit unul dintre avantajele proiectului. În procesele tradiționale, fiecare modificare deschide o nouă discuție: o altă parte frontală, o altă lampă spate, o altă interpretare a unei suprafețe. Fiecare variantă generează opinii noi și, inevitabil, timp suplimentar. În cazul Spring, regula a fost mult mai simplă: dacă obiectivul era respectarea termenului, nu mai exista loc pentru dezbateri interminabile. „Acum nu mai avem de ales. Dacă vrem să respectăm obiectivul, nu mai vorbim, pur și simplu executăm.”
Pentru Durand, această disciplină explică inclusiv prospețimea designului final. „Cred că, până la urmă, acesta este motivul pentru care prospețimea primei schițe este încă acolo.” Uneori, spune el, atunci când lucrezi prea mult la un design, ajustezi linia, iar fiecare persoană implicată adaugă propria mică modificare, poți pierde exact ceea ce făcea ideea originală specială. Spring a fost, în acest sens, o lovitură directă: prima idee bună a fost recunoscută și apoi executată, fără să fie reinventată de zeci de ori.
Design și inginerie, fără timp de pierdut
Proiectul a presupus și o colaborare foarte strânsă între design și inginerie, iar ritmul era unul aproape neobișnuit pentru industria auto. Echipa a lucrat inclusiv cu studioul ACDC din China, după modelul utilizat anterior pentru Twingo, iar întâlnirile zilnice începeau la ora opt dimineața și aveau un obiectiv foarte clar: rezolvarea rapidă a problemelor. Dacă ingineria avea nevoie de o modificare pentru a permite adaptarea unei suprafețe sau a unei componente, întrebarea era directă: când poate fi livrată soluția? Mâine? Poimâine? La sfârșitul săptămânii? „Era un adevărat ping-pong cu ingineria”, spune Durand. Important era ca problema să fie rezolvată, nu discutată la nesfârșit.
Și studioul de la București a fost implicat într-o etapă timpurie, în cadrul explorării inițiale. Dar, odată ce a apărut schița care funcționa, nu a mai existat timp pentru o competiție tradițională. În mod obișnuit, procesul Dacia presupune o perioadă de explorare, urmată de selecții succesive și de o competiție între diferitele echipe de design. Se ajunge de la mai multe propuneri la trei, apoi la două și, în final, la una. Spring a făcut însă excepție. „Am spus: este o schiță bună. Hai să mergem cu aceasta. Nu avem timp.”
O bibliotecă de idei pentru viitor
Experiența Spring a devenit, astfel, mai mult decât un proiect singular. A început să schimbe modul în care lucrează echipa de design. Durand spune că producătorii europeni nu își mai pot permite procesele foarte lungi din trecut, mai ales într-un moment în care concurenții se mișcă extrem de repede. De aceea, designerii Dacia sunt încurajați să lucreze permanent la idei, chiar și atunci când nu există încă un proiect concret pentru ele.
Un mic automobil de curse pentru Dacia, un viitor Duster, o dubă sau pur și simplu o nouă interpretare a unei părți frontale: toate pot deveni schițe care ajung pe perete și intră într-o veritabilă „bibliotecă de idei”. Când apare un nou proiect, designerii nu mai pornesc neapărat de la o pagină albă. O idee desenată cu câteva luni înainte poate deveni punctul de plecare pentru un proiect nou, iar o anumită suprafață sau o semnătură luminoasă poate fi recuperată și reinterpretată într-un alt context.
Este și un răspuns la ritmul tot mai rapid al industriei. Pentru noul Sandero, spune Durand, planificarea a fost redusă la aproximativ jumătate față de ceea ce se întâmpla cu cinci ani în urmă. „Este o revoluție pentru design, pentru inginerie, pentru planificarea produsului și chiar pentru modul în care șefii iau decizii.” Spring a fost experimentul care a demonstrat că se poate, iar acum lecția este aplicată mai departe.
O Dacia trebuie să arate ca o Dacia
Spring ridică și o întrebare importantă despre identitatea vizuală a mărcii. Cât de mult trebuie să semene modelele unei familii și cât de multă libertate poate avea fiecare dintre ele? Răspunsul lui Durand este foarte clar: „O Dacia trebuie să arate ca o Dacia. Trebuie să facă parte din familie.” Dar, în interiorul acestei familii, fiecare model trebuie să aibă propria personalitate.
Spring este un exemplu foarte bun. Spre deosebire de alte modele Dacia, nu folosește semnătura luminoasă în formă de T. Motivul ține tocmai de caracterul mașinii. „Este o mașină mică și compactă. Este foarte robustă și serioasă. Dar am vrut să păstrăm puțin dintr-o față, dintr-un ochi. Poate că forma T ar fi făcut-o să pară puțin prea robotică.” În schimb, Spring primește propria semnătură luminoasă, în timp ce limbajul formal general – liniile bine definite, intersecțiile dintre suprafețe și volumele mari – o leagă vizual de Duster și de restul familiei.
Interesant este că influența nu funcționează doar într-un singur sens. Spring poate influența, la rândul ei, viitoarele Dacia. „Designerul care va lucra la următorul proiect va avea în minte o parte cool a Spring-ului și va vrea să o păstreze în următorul design.” Pentru Durand, o familie de automobile sănătoasă nu este una în care toate modelele arată identic, ci una în care fiecare generație aduce ceva nou, păstrând în același timp legătura cu cele care au precedat-o.
Mai bine prea multe idei decât aceeași mașină
Această filozofie se vede și în modul în care Durand vorbește despre viitorul designului Dacia. El preferă ca fiecare model nou să aducă o doză de prospețime, în loc ca întreaga gamă să ajungă să arate ca aceeași mașină multiplicată în cinci dimensiuni. „Cel mai rău lucru pentru mine ar fi să ai un design frumos și apoi, pe stradă, să spui: era trei, patru sau cinci? Și să le confunzi pentru că toate sunt la fel.”
Pericolul este mai mare decât simpla monotonie vizuală. „După zece ani îți dai seama că designul tău este vechi și întreaga gamă este veche.” Soluția lui este evoluția permanentă: fiecare model trebuie să aducă ceva nou, dar să păstreze suficiente referințe pentru ca familia să rămână recognoscibilă. Este, în fond, un echilibru între continuitate și libertate.
De ce trebuie să arate un automobil electric ca un automobil electric?
O altă idee interesantă a conversației privește diferența dintre mașinile electrice și cele cu motoare convenționale. Cu ani în urmă, spune Durand, se vorbea despre mașina electrică drept o revoluție arhitecturală care avea să schimbe complet forma automobilelor. Fără motorul convențional, se spunea, automobilele nu vor mai arăta niciodată la fel. Realitatea s-a dovedit însă mai nuanțată.
Cerințele de siguranță continuă să ceară spațiu în partea frontală, iar arhitectura tradițională a automobilului s-a dovedit surprinzător de flexibilă. „EV este exact ca un HEV sau un ICE. Este doar un alt sistem de propulsie.” De aceea, Durand nu consideră că un automobil trebuie neapărat să strige că este electric. „Nu sunt sigur că trebuie să diferențiem mașina pentru că este EV.” În cazul Dacia, identitatea mărcii rămâne mai importantă decât eticheta sistemului de propulsie.
Patru culori nu sunt suficiente
Spring a fost lansat cu o paletă restrânsă, inclusiv din cauza timpului foarte scurt de dezvoltare și a faptului că automobilul este produs la Novo Mesto, unde a fost nevoie de soluții compatibile cu celelalte modele produse acolo. Dar Durand nu consideră că paleta actuală este definitivă. „Patru nu este suficient.”
În viitor vor apărea noi culori, iar viața modelului nu se termină odată cu lansarea. Dacă Spring va avea succes, pot urma versiuni suplimentare, noi culori și alte opțiuni. Inclusiv dispariția actuală a nivelului Extreme nu trebuie privită ca o decizie definitivă. „Nu este sfârșitul poveștii.” Pentru Durand, mașina are suficient potențial pentru a fi animată în timp prin versiuni și ediții noi.
Hipster, mașina pe care Durand vrea să o vadă pe șosea
Dacă Spring a demonstrat cât de repede poate fi dezvoltat un automobil, Hipster reprezintă poate cea mai interesantă expresie a felului în care Durand vede viitorul Dacia. Conceptul prezentat de marcă ar putea ajunge pe șosea. Echipa lucrează deja la mai multe ipoteze, iar una dintre principalele provocări este reprezentată de reglementările europene și de găsirea echilibrului dintre cerințele de omologare și preț.
Durand speră însă să fie găsită o soluție, pentru că vede în Hipster mai mult decât un exercițiu de design. Într-un moment în care Dacia a urcat către segmente superioare și a devenit mai sofisticată, Hipster poate fi o modalitate de a reafirma originea mărcii. „Mulți oameni spuneau: Dacia, acum sunteți în segmentul C, deveniți din ce în ce mai scumpi. V-ați uitat obiectivul original.” Răspunsul lui Durand este că Dacia încearcă să acopere, cu soluții accesibile, cât mai multe categorii.
Poate nu va ajunge la celebrul prag de 5.000 de euro, dar ideea este aceeași: un automobil electric care să se apropie de prețul unui scooter, oferind în același timp protecția și spațiul unui automobil cu patru locuri. Iar pentru Durand, Hipster este și automobilul Dacia care îl reprezintă cel mai mult personal.
Mașina lui David Durand
Poate că cel mai bun mod de a înțelege această filozofie este să afli ce mașină conduce David Durand atunci când nu lucrează. În timpul săptămânii, compania îi pune la dispoziție un Bigster. Dar automobilul pe care l-a cumpărat după ce a fost angajat de Renault Group și pe care încă îl conduce aproape în fiecare weekend este un Land Rover Series II din 1968.
Este genul de mașină care, privită prin standardele automobilelor moderne, pare aproape absurd de simplă: două faruri în grilă, câteva butoane și foarte puțin în interior. Poți da jos soft-top-ul, poți rabata parbrizul și poți pune roata de rezervă în mijloc. Nu este rapidă. „Este lent, dar cui îi pasă?” Pentru Durand, însă, tocmai acolo se află esența automobilului. „Când îl conduc, simt cu adevărat ce înseamnă libertatea.”
Este un automobil robust, fiabil, capabil să transporte lucruri și să te ducă aproape oriunde. Mai presus de toate, este exact genul de produs pe care îl apreciază: „rough and tough”. Un automobil care nu încearcă să impresioneze prin tehnologie, ci prin caracter.
Un designer care crede în ceea ce desenează
În această lumină, Spring pare mai puțin o excepție în cariera lui Durand și mai mult o consecință firească a felului în care privește automobilul. La finalul conversației, designerul spune că iubește Dacia pentru că este aliniată cu valorile sale și cu modul în care îi plac automobilele. Nu este atras în primul rând de mașinile care demonstrează cât de multă tehnologie poate fi înghesuită într-un produs, ci de automobilele esențiale, robuste, pe care le poți folosi și păstra.
Spring a început cu o schiță făcută înainte ca proiectul să existe oficial. A trecut aproape direct dintr-un model de design în realitate și nu a avut timp să fie reinventat de zeci de ori. Poate că tocmai de aceea și-a păstrat atât de bine ideea originală. Iar povestea lui David Durand este, în cele din urmă, despre mai mult decât cele 16 luni în care a fost creată mașina. Este despre curajul de a recunoaște o idee bună atunci când apare și despre disciplina de a nu o strica încercând să o faci altceva.
Uneori, cel mai bun design este cel pe care ai suficientă încredere să-l lași în pace.
