AUTOpro
Generale Green car Stiri

Noul Volkswagen Jetta X Concept anunță un SUV electric pentru China

Volkswagen a prezentat oficial un nou concept-car, denumit Jetta X, care anticipează direcția viitoare a brandului german pe piața din China.

Vehiculul prefigurează un SUV electrificat, adaptat cerințelor unei piețe în care tehnologia și mobilitatea sustenabilă devin prioritare.

Volkswagen țintește cu brandul Jetta vânzări anuale de până la 500.000 de unități

Volkswagen

Modelul Volkswagen Jetta a evoluat de-a lungul a aproape cinci decenii dintr-un sedan compact într-un nume cu identitate proprie pe anumite piețe globale. În China, însă, Jetta nu mai este doar un model, ci un brand distinct, orientat tot mai mult către mobilitatea electrică.

Lansat în 1979 ca o alternativă sedan pentru Golf, modelul Jetta și-a păstrat de-a lungul timpului filosofia de bază, aceea a unui automobil accesibil, practic și versatil. După șapte generații, rețeta inițială continuă să definească acest automobile, însă pe piața chineză lucrurile au evoluat diferit.

În 2019, Volkswagen Group, împreună cu partenerul local FAW Group, au decis transformarea Jetta într-o sub-marcă de sine stătătoare, dedicată segmentului entry-level. Începând cu acest an, brandul capătă și mai multă independență, marcând o schimbare de strategie importantă.

Inițial concentrată pe modele cu motoare termice, gama Jetta din China se va concentra pe vehiculele NEV (n.n. – New Energy Vehicles), categorie care include atât modele complet electrice, cât și hibride plug-in sau cele electrice cu range extender. Brandul Jetta are obiective ambițioase în ceea ce privește vânzările, țintind un volum anual cuprins între 400.000 și 500.000 de unități.

Conceptul Jetta X și noua direcție electrică

Un prim indiciu al acestei transformări este conceptul Jetta X, care anticipează un viitor SUV electrificat. Prototipul urmează să fie prezentat publicului în cadrul Beijing Auto Show. Deși nu au fost comunicate încă prețurile sau dimensiunile finale ale modelului de serie, se poate face o estimare pe baza actualei game Volkswagen Jetta din China.

Astfel, SUV-urile existente, precum VS5 și VS7, au lungimi cuprinse între 4,4 și 4,6 metri și sunt comercializate la prețuri între 85.000 și 120.000 de yuani (aproximativ 10.000-14.100 de euro). Este de așteptat ca viitoarele modele electrice să fie mai scumpe, în principal din cauza costurilor bateriilor.

Jetta X face parte dintr-un plan mai amplu ce prevede să lanseze cinci modele complet noi până în 2028, dintre care patru vor fi vehicule din categoria NEV (New Energy Vehicles), ce include atât mașini electrice, cât și hibride plug-in. Primul model de serie din noua generație NEV va fi prezentat în trimestrul al treilea al acestui an, urmând ca lansarea pe piața chineză să aibă loc până la finalul lui 2026.

SUV-ul adoptă noul limbaj stilistic „Modern Robust”, cu linii simple și consolele scurte, care conferă un aspect general robust ce amintește de stilul adoptat de modelele Rivian, punând accent pe funcționalitate și eficiență. Partea frontală este evidențiată de un scut de protecție masiv integrat în bara de protecție, completat de inserții contrastante în nuanțe de portocaliu și negru. Farurile LED au o semnătură luminoasă subțire, iar emblema Jetta este iluminată și stilizată sub forma literei „V”.

Interiorul urmează aceeași filosofie minimalistă, fiind dominat de ecrane digitale. Configurația include un display central de dimensiuni generoase și unul dedicat pasagerului din dreapta, ceea ce indică o orientare clară către experiența digitală. De asemenea, informațiile din instrumentar sunt afișate pe parbriz. Deocamdată, detaliile tehnice ale lui Volkswagen Jetta X Concept nu au fost dezvăluite, dar se știe că acesta este unul pur electric.

Sursa: Volkswagen via Motor1

Articole similare

Volkswagen este sigur că va putea produce modele electrice care să coste 25.000 de euro

Mihai Morcovescu

Cum va arăta prima DACIA 4×4 cu cutie automată

Dan Vardie

Toyota Prius a stabilit un nou record mondial de consum: 2,52 litri/100 km într-o călătorie de peste 5.100 km

Mihai Morcovescu