AUTOpro
Generale

Rolls-Royce confirmă că vor lansa un SUV, iar premierul David Cameron salută iniţiativa

Dacă ne amintim de proporţiile şi dimensiunile colosale ale modelelor Rolls-Royce înainte să adopte formatul de limuzină cu înălţime redusă şi dimensiuni moderne în trei volume, atunci nu ne va fi greu să înţelegem că marca britanică se pretează formatului SUV.

Text: Alex Buţu

Rolls-Royce-Phantom_2003_1600x1200_wallpaper_4c

Prima oară când am întâlnit un Rolls-Royce Phantom pe şosea a fost chiar în România. Eram într-un Daewoo Cielo şi, deodată, în oglinda retrovizoare nu am mai văzut altceva decât lamele verticale şi strălucitoare ale grilei în forma Partenonului din Grecia antică. Înainte de acest rendez-vous fusesem invitat la prezentarea statică a maşinii în ţara noastră. Atunci am fost impresionat de dimensiunile maşinii. Nu m-a frapat lungimea, cât înalţimea. Îmi părea mai degrabă talia unui Range Rover. Desigur sunt diferenţe de înălţime (20 cm), însă dacă priveşti un Phantom “în ochi” percepţia este că ai în faţa ta un SUV.

Rolls-Royce-Phantom_2003_1600x1200_wallpaper_52

De altfel, o bună parte din prestanţa compleşitoare pe care o are Rolls-Royce Phantom în persoană derivă şi din aceste proporţii. Deci, de ce ar avea nevoie Rolls-Royce să ofere un SUV, când deja clienţii mărcii au la dispoziţie o limuzină care poate privi plebea de sus?

Este simplu. Cererea există, iar Bentley va prezenta deja în această toamnă SUV-ul Bentayga, a cărui comercializare este programată de la începutul lui 2016. Bentley insistă deja că modelul lor va fi cel mai luxos şi rapid SUV.

P90173909-highRes CROP

Dar, ca de obicei, Rolls-Royce nu îşi pierde cumpătul ci confirmă cu calm şi siguranţă de sine că pregăteşte un vehicul care oferă luxul tipic oricărei limuzine de a sa şi care “este capabil să străbată orice teren”. Anunţul a fost făcut sub forma unei scrisori scrisă într-un mod foarte gallant şi semnată în tandem de Peter Schwarzenbauer şi Torsten Mueller-Oetvoes, Preşedintele, respective CEO-ul companiei Rolls-Royce Motor Cars.

Citând din aceeaşi scrisoare, constructorul britanic promite că noul model va merge “Efortless… Everywhere”, adică “Fără efort… Oriunde”, lansând astfel şi un fel de slogan preliminar pentru caracterizarea maşinii. În mod interesant Rolls-Royce evită să folosească în scrisoare termini precum SUV, 4×4, off roader sau cross over. Însă menţionează că maşina va avea o caroserie înaltă şi o structură din aluminiu.

P90173908-highRes CROP

În plus, se fac multiple referiri la faptul că Rolls-Royce s-a impus încă de la începutul istoriei sale în competiţii riguroase desfăşurate pe suprafeţe de rulare variate, precum trialul Scoţian de Fiabilitate, cursa dintre Londra şi Edinburgh, sau trialurile din Alpi. De asemenea, se menţionează cu mândrie: “Rolls-Royce a propulsat pionieri şi aventurieri precum Lawrence al Arabiei peste deşerturi vaste şi neexplorate şi peste lanţuri muntoase. În alte părţi ale lumii, incluzând Australia, India şi cele două Americi, maşinile Rolls-Royce şi-au transportant posesorii peste terenuri solicitante cu fiabilitate şi în confort absolut.” Aceste trimiteri către trecut au fost însoţite şi de câteva ilustraţii din acele timpuri.

P90173906-highRes CROP

În ceea ce priveşte termenul de lansare a noului model, anunţul nu oferă date concrete.

“Istoria noastră a creat precedentele, iar viitorul nostru ne cheamă să acţionăm. Această nouă epopee începe acum. Nu ne vom grăbi în a dezvolta şi perfection acest nou concept de lux. Vom implica clienţii nostri, pasionaţii şi presa pe parcursul drumului nostrum şi vă vom ţine la curent despre progresul nostrum. Până atunci, vă asigurăm că vom crea o maşină în cea mai bună tradiţie a mărcii noastre. Sir Henry Royce a spus celebrele cuvinte: Când un lucru nu există, proiectează-l.”

201502-P90173946-zoom-orig

Iniţiativa lansării noului model Rolls-Royce a fost salutată de premierul britanic David Cameron, cu ocazia vizitei pe care acesta a făcut-o la uzina constructorului din Goodwood. Premierul a ţinut un discurs în faţa a peste 800 dintre angajaţii uzinei şi şi-a exprimat aprecierea faţă de creşterea locurilor de muncă oferite de Rolls-Royce pe fondul creşterilor constante a cifrei de vânzări. În 2014 Rolls-Royce a depăşit pentru prima oară în istoria sa de 111 ani plafonul de 4000 de automobile comercializate pe parcursul unui an. Totodată, 2014 a fost al cincilea an consecutiv de creştere a vânzărilor. În ultimele 18 luni compania a creat 200 de locuri de muncă noi (care s-au dublat în ultimii cinci ani, până la 1500 de angajaţi). Expansiunea a fost alimentată de cererile primite în special pentru modelele personalizate. Nu în cele din urmă, Rolls-Royce va deschide în 2016 un nou centru de tehnologie şi logistică în apropierea Goodwood, care va acoperi 30000 de metri pătraţi.

Articole similare

Volkswagen a oprit producția europeană a modelului Polo după 40 de ani

Mihai Morcovescu

BMW anunță noul SUV X7

Berlina electrică NIO ET7 a parcurs 1.070 km cu o singură încărcare

Mihai Morcovescu

Leave a Comment