AUTOpro
Analiza

Piața autoturismelor forțează pragul de 70.000 de unități

Luna septembrie a subliniat revenirea pe un trend pozitiv, constant, a pieței românești de autoturisme noi. Cele 5.561 de unități înmatriculate în a noua lună a anului, cu 23,83% mai multe decât în septembrie 2013, pun umărul la o majorare cu 25,54% a pieței din acest an. În total, în perioada ianuarie – septembrie au intrat în circulație 51.564 de autoturisme noi.

Piata auto RO

Text: Robert Stan

Anul acesta înmatriculările de autoturisme noi ar putea atinge, și chiar depăși, pragul de 70.000 de unități. 2014 va fi primul an de la începutul crizei vânzărilor, în 2008, în care piața va crește. Acum șapte ani în România erau vândute peste 312.000 de autotursime noi.Anul 2007 era anul de glorie. Momentul în care cumpărătorii și, mai ales, comercianții își frecau satisfăcuți mâinile pentru rezultatul obținut. În timp ce unii se bucurau că, în ciuda buzunarelor goale, reușiseră să își cumpere o mașină nouă, ceilalți priveau cu nesaț conturile pline. După mai puțin de un an însă, prin toamna lui 2008, primele semne ale crizei dădeau naștere unor priviri mirate și unor întrebări fără răspuns. 2009 a fost anul prăbușiri. Al colapsului unui sistem care se baza pe bani ușor luați și ușor dați mai departe. Al unui pumn puternic primit în plex atât pentru cei care cu banii luați pe un teren și cu un împrumut de la bancă săreau din Dacia 1300 direct în Mercedes-Benz ML, cât și pentru dealerii care își umpluseră parcurile auto cu sute de mașini pe care erau convinși că le vor vinde în doar câteva săptămâni. În doar doi ani, înmatriculările scădeau de la peste 300.000 la mai puțin de 120.000. Au urmat anii celebrului dicton „mai rău nu se poate”. În ciuda avertismentelor venite din toate părțile, majoritatea comercianților de mașini continuau să considere că 2009 a fost doar un accident și că piața va ajunge iar pe culmi. Asta în timp ce firmele de leasing și băncile recuperau mașini pe bandă rulantă de la rău-platnici, iar potențialii cumpărători preferau să își țină economiile la saltea decât să investească în vehicule. Ba mulți, speriați de condițiile drastice impuse de bănci pentru creditare, migrau către piața mașinilor de ocazie.Din 2010 până în 2013 au urmat variațiuni pe acceași temă a cuvântului „declin”. Cu tot cu ajutorul vestitului și controversatului program „Rabla”, înmatriculările de autoturisme noi au continuat să scadă, de la un an la altul, ajungând, anul trecut,  la doar 57.710 unități. O cincime din volumul atins în 2007.

Ei bine, în acest an lucrurile par să se îndrepte puțin. Conform datelor furnizate de Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), până la finalul lunii septembrie au intrat în circulație, cum spuneam,  peste 51.500 de autoturisme noi, în creștere cu 25,54% față de aceeași perioadă din anul precedent. Dacă acest ritm de creștere se va menține, până la finalul anului piața ar trebui să ajungă la circa 69.500 de mașini, însă, cum de la 1 noiembrie Guvernul a promis demararea unui nou program de ajutor pentru producătorii și comercinții de mașini, dar și pentru o parte dintre cumpărători, „Prima Mașină”, este posibil să asităm la o creștere chiar mai mare a pieței. Prin urmare, este de așteptat ca înmatriculările de autoturisme noi să depășească în acest an 70.000 de unități. Valoarea atinsă în anul de glorie, 2007, este încă foarte departe.

Este însă interesant de observat că, în acest an, înmatriculările lunare au avut deviații majore și destul de greu de înțeles. Astfel, dacă în ianuarie, piața creștea cu 15% față de acceași lună din 2013, în februarie creșterea era de doar 5%, pentru ca, în martie, să asistăm la o creștere majoră, 37%. După reculul din aprilie (-6%) a urmat un mai bun (+18%) și un iunie fenomenal (+75%). Și acest vals continuă. E drept că, în anumite cazuri, diferențele au fost un efect al programului „Rabla” însă acesta nu a demarat în fiecare lună cu creșteri și nici nu s-a încheiat în cele cu scăderi. Demararea programului „Prima Mașină” poate însemna un nou imbold dat pieței în noiemebrie și chiar în decembrie.

(Articol publicat în numărul 31 – octombrie 2014 – al revistei AUTO pro)

Articole similare

România, țara în care grupul Renault are cea mai mare cotă de piață

Robert Stan

Exclusiv! Cum poti afla costurile reale ale detinerii unui autoturism!

administrator_autopromag

ACEA: Piața auto europeană va reveni în 2020 la nivelul de acum șapte ani

Robert Stan

Leave a Comment