AUTOpro
Generale Mild-hybrid Stiri Test drive

Test drive Alfa Romeo Junior Ibrida Speciale 1.2 eDCT6: Mic, dar cu suflet mare

După o pauză de șapte ani, Alfa Romeo a revenit în forță în segmentul B prin lansarea în primăvara acestui an a noului SUV de mici dimensiuni Junior.

Acesta se prezintă drept cel mai mic model din actuala gamă, dar și cel mai nou membru al familiei mărcii italiene. De asemenea, este primul vehicul construit pe platforma e-CMP2 a grupului Stellantis sau, conform noii denumiri, STLA Small.

Cine este Alfa Romeo Junior și care este istoria numelui său

Alfa Romeo

În fața dumneavoastră se află unul dintre cele mai discutate și controversate modele lansate de producătorul italian în ultimii ani. De ce? Pentru că povestea numelui său a stârnit multe reacții. Inițial, proiectul fusese gândit să se numească Brennero, o denumire inspirată de celebra trecătoare din Alpii italieni. Totuși, la momentul prezentării oficiale, Alfa Romeo a surprins prezentând mașina sub numele Milano. Însă, surpriză, nici acest nume nu a rezistat prea mult, întrucât a declanșat un adevărat scandal. Politicienii italieni au acuzat compania că încalcă legislația națională, care interzice utilizarea unor denumiri italiene pentru produse care nu sunt fabricate pe teritoriul Italiei.

Da, ați citit bine: noul model nu este produs în Italia. Mai exact, el este asamblat sub umbrela Stellantis la fabrica din Tychy (Polonia). În acest context, reprezentanții brandului au reacționat rapid și, la numai o zi după lansarea mondială, au confirmat că SUV-ul poartă oficial numele Junior.

Deși denumirea nu este deloc nouă, originea ei se leagă de istoria mărcii și ne duce înapoi cu aproape 60 de ani. În 1966, Alfa lansa GT 1300 Junior, o variantă a modelului Giulia. Chiar dacă acesta a rămas în memoria colectivă sub titulatura Junior, legătura cu actualul crossover se rezumă exclusiv la nume, fără alte conexiuni directe.

Noul Junior mai marchează o premieră importantă, fiind primul Alfa Romeo disponibil și într-o configurație complet electrică. Însă, de această dată, vom vorbi despre noua versiune Ibrida. Acesta folosește un sistem de propulsie care are la bază motorul pe benzină de 1,2 litri cu trei cilindri și tehnologie mild-hybrid, același care echipează și alte modele din portofoliul Stellantis, ca Fiat 600 Hybrid și Jeep Avenger eHybrid.

Italienii spun că noul Junior Ibrida este alegerea ideală pentru cei care își doresc un SUV de clasă mică și care sunt dispuși să plătească în jur de 27.000 de euro. Dar, oare așa stau lucrurile? Poate concura crossover-ul italian cu cele mai bune SUV-uri mici, inclusiv cu Ford Puma și Lexus LBX? Pentru a mă convinge că așa stau lucrurile (sau nu…) am luat în test modelul în varianta de echipare Speciale.

Noul Junior Ibrida vine cu un design modern și sportiv

Alfa Romeo Junior este o apariție insolită în trafic. Într-o lume dominată de SUV-uri mici cu design banal, modelul italian reușește să întoarcă privirile pe stradă datorită unui look cu tentă sportivă, ceea ce este pe undeva firesc având în vedere că aparține unei mărci cu ADN sportiv. Junior Ibrida iese în evidență printr-un stil inconfundabil italian, caroseria fiind un mix foarte plăcut de linii elegante și muchii ascuțite. Partea frontală este dominată de grila „Scudetto” în formă de triunghi răsturnat, un element definitoriu pentru Alfa Romeo.

Modelul din test era echipat cu versiunea Progresso, care conține niște elemente ce formează o parte din logo-ul 3D al mărcii și care face ca mașina să aibă din față un look foarte agresiv. Cealaltă versiune a grilei se numește Leggenda și are o abordare retro, de tip plasă, cu numele mărcii scris cu litere cursive ca pe mașinile de Formula 1 din anii 50.

Grila este flancată de blocuri optice full-LED. Acestea prezintă o semnătură luminoasă modernă cu trei elemente individuale, care fac trimitere la modelele SZ/RZ din anii ’80-’90. Practic, luminile lui Junior îl aliniază estetic cu celelalte trei modele Alfa Romeo din gamă: Tonale, Giulia și Stelvio. Aceleași detalii se regăsesc și la spate, la nivelul stopurilor LED. Aspectul exterior este complet de evacuarea dublă și de jantele de 18 inch cu design sportiv. De asemenea, clienții au posibilitatea de a opta pentru o schemă de culori în două tonuri, cu plafonul finisat în negru. Modelul din test era finisat în nuanța Bianco Sempione, care este oferită standard.

Spațiu interior limitat

Per ansamblu, chiar dacă măsoară doar 4.173 mm lungime, 1.781 mm în lățime și 1.539 mm în înălțime, Alfa Romeo Junior Ibrida reușește să impresioneze prin prezență și prin postura sa bine proporționată atunci când te apropii de el.

Totuși, aceste dimensiuni se traduc la interior printr-un spațiu decent doar pe locurile din față, în timp ce pasagerii din spate vor avea ceva probleme în a-și găsi o poziție confortabilă. Cu scaunul șoferului fixat în poziție pentru cineva cu o înălțime de peste 1,80 m, o persoană de aceeași statură sau chiar mai mică nu va putea spera să stea confortabil în spatele șoferului. 

Cei din spate nu au parte nici de cotieră, suporturi de pahare sau de spații de depozitare în portiere. Volumul portbagajului are 415 litri, iar cu bancheta rabată ajunge la 1.280 de litri. De asemenea, nu există aproape deloc spațiu pentru genunchi, spațiul pentru cap este doar adecvat, iar tetierele din spate se înțeapă între omoplați dacă uitați să le ridicați înainte de a intra în mașină.

Plusuri și minusuri în habitaclu

În Grupul Stellantis există o strategie de partajare a componentelor, ceea ce este și firesc având în vedere reducerile de costuri pe care le aduce pe termen lung. Deși cele mai apropiate rude tehnice ale lui Alfa Romeo Junior sunt Fiat 600 și Jeep Avenger, Alfa a încercat să ridice nivelul habitaclului prin propriile detalii de design, iar în parte a reușit.

Cu toate acestea, rămân câteva neajunsuri, care, însă, pot fi trecute cu vederea. Printre acestea se numără panourile portierelor din plastic negru dur, care arată și se simt ieftin la atingere. La fel și viziera fragilă de deasupra instrumentarului de bord, care flexează dacă o atingi sau dacă o miști. Sincer, nu văd rostul acelui detaliu și, de asemenea, vă sfătuiesc să nu încercați pentru că riscați să o rupeți. În plus, numeroasele butoane, manete și comutatoare provin direct de pe modele Citroën, Peugeot, Jeep, Fiat sau Opel. Evident, nu este nimic rău în asta, doar că trebuie să precizez că Alfa Romeo este poziționată în Stellantis ca marcă premium. În aceste condiții, te aștepți să nu regăsești aceleași materiale și comenzi ca pe un model de buget din grup.

Pe de altă parte, Alfa Romeo Junior Ibrida are și puncte forte evidente. Mă refer aici la volanul bine proporționat și cu design elegant, la ecranul digital de 10,25 inch cu grafică și fonturi specifice Alfa, inclusiv turometrul dedicat motorului termic. De asemenea, scaunele frontale sunt foarte confortabile, chiar dacă sunt montate puțin prea sus. Dacă vrei un plus de confort există opțiunea care ilustrează perfect spiritul Alfa Romeo. Este vorba despre scunele sport Sabelt, aceleași care sunt disponibile și pe versiunea de performanță Veloce sau pe Abarth 600e Scorpionissima. Le puteți avea și pe acest crossover hibrid.

Prezența comenzilor fizice pentru climatizare este un plus binevenit, dar în rest prea multe butoane și detalii sunt preluate de la branduri mai puțin premium, cum este Opel. Un detaliu reușit îl reprezintă consola centrală verticală, care este ușor orientată către șofer, ceea ce asigură o vizibilitate mai bună asupra ecranului multimedia cu grafică foarte reușită. Acesta răspunde rapid, astfel că nu am întâmpinat nici o problemă în utilizare. Meniurile sunt clare și intuitive, iar funcțiile sistemului de infotainment poate fi personalizat după preferințe.

De asemenea, iluminarea ambientală și micile accente de design, precum logo-ul discret, dar luminat, integrat în aeratoarele instalației de climatizare, sunt detalii care aduc o notă de prospețime la bord.

Ce performanțe oferă Junior Ibrida

Așa cum aminteam anterior, Alfa Romeo Junior este disponibil în trei variante: una complet electrică Elettrica cu 154 CP și 260 Nm, una de performanță Veloce cu 280 CP și 345 Nm și varianta Ibrida, care face obiectul testului nostru. Aceasta din urmă folosește un motor pe benzină turbo de 1,2 litri cu trei cilindri, integrat într-un sistem mild-hybrid ce oferă în total 136 CP și 230 Nm de cuplu.

Ansamblul montat sub capota crossover-ului italian mai include un motor electric de 21 kW și o baterie de 0,9 kWh (0,5 kWh net), alături de transmisia automată cu dublu ambreiaj e-DSC6 cu șase trepte și tracțiune față.

Avantajul major al lui Alfa Romeo Junior Ibrida îl reprezintă greutatea redusă, de doar 1.380 kg, cu 240 kg mai puțin decât celelalte două versiuni. Asta îi permite să accelereze de la 0 la 100 km/h în 8,9 secunde, cu 0,1 secunde mai repede decât Elettrica. În plus, atinge o viteză maximă de 206 km/h, depășindu-și chiar „frații” de gamă.

Motorul de 1,2 litri se dovedește o alegere inspirată. Acesta oferă un răspuns prompt la turații joase, precum și suficientă rezervă de putere pentru reprizele rapide în regim de autostradă. Teoretic, sistemul de propulsie ar putea dezvolta un total de 164 CP, însă Stellantis nu publică aceste cifre. Oricum, senzația este că mașina are mai multă forță decât cei „doar” 136 de „cai” declarați.

Sunetul specific al motorului în trei cilindri este plăcut, în timp ce transmisia e-DSC6, deși nu se ridică la nivelul celor mai bune cutii cu dublu ambreiaj existente, a progresat în privința rafinamentului și a rapidității schimbărilor treptelor de viteză. Alfa Romeo Junior Ibrida vine cu trei moduri de rulare: Advanced Efficiency (Eco), Natural și Dynamic (Sport). Acesta din urmă oferă senzații extrem de plăcute când vrei să conduci mai sportiv, iar bagajul de putere pare mult mai generos decât cei 136 CP. Pedalele de accelerație și de frână oferă un răspuns liniar și natural, ceea ce face ca experiența la volan să fie plăcută și predictibilă.

Consumul este și el un punct forte. În testul realizat pe drumurile deluroase și virajate din zona vulcanilor noroioși, Junior Ibrida a înregistrat o medie de 6,3 litri/100 km. Pe autostradă, însă, consumul a scăzut până în jurul valorii de 6,0 litri/100 km, în timp ce, în regim urban, unde sistemul recuperează eficient energia la frânare, consumul poate să coboare chiar spre valorile declarate de constructor, adică de 5,0 litri/100 km. Per total, consumul mediu în test a fost de 6,8 litri/100 km, o valoare mai mult decât decentă ținând cont că am testat Junior Ibrida în toate mediile posibile.

Cei de la Alfa spun că mașina lor ar putea rula în peste 60% din timp în regim pur electric, însă această valoare este mai mult decât optimistă. În realitate, motorul termic a funcționat mai des decât ne-am fi așteptat, iar momentele în care turometrul digital indica 0 rpm pentru perioade mai lungi au apărut aproape exclusiv la coborâri sau la manevrele de parcare..

Comportament rutier și confort

Așa cum ne-a obișnuit de-a lungul anilor, un model Alfa Romeo ar trebui să transmită emoție și plăcere la condus, iar Giulia și Stelvio au demonstrat anterior acest lucru, în timp ce Junior a se ridică la înălțimea reputației, chiar dacă nu atinge același nivel de spectaculozitate. Cu toate acestea, este, fără îndoială, unul dintre cele mai captivante crossovere din segmentul B.

Direcția precisă și controlul bun al caroseriei permit o rulare fluidă pe drumuri virajate, chiar dacă puntea spate nu este dintre cele mai jucăușe pe care le-am întâlnit, iar trenul de rulare nu iubește accelerările bruște în virajele strânse, cam singura situație în care sistemul de propulsie pare subalimentat. Important este că se simte mai ferm și mai bine reglat decât oricare alt model Stellantis care folosește aceeași platformă.

Suspensia rămâne destul de fermă pentru un model destinat în principal traficului urban. Denivelările se resimt, însă pe măsură ce apar viraje succesive, experiența de condus devine mult mai plăcută. Inginerii de la Alfa Romeo susțin că barele anti-ruliu spate și rigiditatea suplimentară a caroseriei aduc un plus de stabilitate, iar reglajele proprii ale șasiului și ale suspensiei contribuie la un comportament dinamic accentuat. Rezultatul este o mașină care oferă un echilibru plăcut între sportivitate și confort.

Pe autostradă, Junior impresionează prin rafinament: zgomotul vântului se simte abia în zona montantului B, anvelopele transmit puțin zgomot în habitaclu, iar motorul și suspensia lucrează discret. La 110–120 km/h, senzația este mai degrabă de mașină matură și solidă, nu de SUV urban compact.

În oraș, suspensia absoarbe bine denivelările fără șocuri neplăcute, în timp ce pe șoselele de viteză cu viraje largi, ruliul redus asigură o ținută de drum stabilă și confortabilă. Cu alte cuvinte, Junior Ibrida nu este cel mai sportiv crossover, dar este cu siguranță unul echilibrat, plăcut la condus și versatil, iar acest pachet îl face să merite pe deplin emblema Alfa Romeo, chiar și într-un segment unde compromisurile sunt inevitabile.

Cât costă nopul Alfa Romeo Junior Ibrida în România

Pe piața din România, Alfa Romeo Junior are un preț de pornire de 27.900 de euro cu TVA inclus. Există doar două niveluri de echipare pentru versiunea termică, Ibrida și Ibrida Speciale. Așa cum am precizat, varianta testată a fost în echiparea Speciale, pentru care trebuie să scoți din buzunar cel puțin 30.000 de euro.

Concluzie

Alfa Romeo Junior nu și-a pierdut din atractivitate în tranziția de la un model exclusiv electric la un crossover echipat cu un motor termic cu tehnologie mild-hybrid. Deși are câteva neajunsuri, precum butoanele și manetele preluate de la alte modele, finisajele interioare mai ieftine în anumite zone, spațiul limitat pentru pasageril din spate ori suspensia parcă prea rigidă, noul Junior Ibrida reușește să facă atât de multe alte lucruri bine încât își merită cu siguranță succesul. Este plăcut de privit, oferă o experiență de condus agreabilă, este confortabil și rafinat în orice moment, iar prețul este rezonabil pentru segmentul din care face parte. Alfa Romeo Junior Ibrida se dovedește astfel unul dintre cei mai puternici competitori din segmentul B și, totodată, unul dintre cele mai reușite modele Alfa Romeo din ultimii ani.

Articole similare

Toyota mizează pe modelele hibride, care sunt mai profitabile decât cele electrice

Mihai Morcovescu

Test drive Peugeot e-208 – Colț alb

Filip Sîrbu

Opel, planuri ambițioase pentru anul 2022

Florin Amariei