AUTOpro
Generale

Renault a prezentat KWID în India. Viitorul model de oraș Dacia / GALERIE FOTO

Se vorbește de mult timp despre modelul de 5000 de euro promis de oficialii Renault atunci când au cumpărat Automobile Dacia. Ei bine, astăzi au fost prezentate primele detalii ale lui Renault KWID, un vehicul destinat deocamdată pieței indiene. Prețul este de circa 4.300 de euro (3 lakhs).

Text: Robert Stan

KWUD

Oficialii Renault prezintă KWID drept un vehicul „atractiv, inovativ și accesibil destinat piețelor internaționale”. Vehiculul cu dimensiuni care îl plasează fără doar și poate în segmentul A al pieței, cel destinat mașinilor de oraș are alura unui mic SUV.

Renault KWID 4

Conform companiei franceze, acesta este primul model al Alianței Renault-Nissan care utilizează noua platformă CMF-A. Garda la sol este una mai puțin obișnuită pentru un model de segment A, 18 cm, și are o lungime de 3,68 metri în timp ce lățimea este de 1,58 metri.

Renault KWID 1

Habitaclul care nu arată deloc a mașină low-cost a împrumutat multe detalii ale unor vehicule Dacia și Renault din segmentele superioare. Printre dotări pot fi găsite sistemul MediaNav cu touch-screen de 7 inci și conectivitate Bluetooth.

Renault KWID 2

Deocamdată nu sunt disponibile informații despre gama de motoare care va propulsa modelul însă este aproape sigur că unul dintre acestea va fi cel de 0.8 litri, alimentat cu benzină. De asemenea este posibilă amplasarea unității de 1.2 litri care dezvoltă 75 CP. Ambele se află în prezent și în gama Dacia. Cert este că Renault KWID va intra în vânzare pe piața indiană în toamna acestui an, apoi, în funcție de succesul modelului, acesta urmând să fie distribuit și către alte piețe sub emblema Renault sau Dacia. Deși neoficial Renault refuză deocamdată să confirme intrarea unei variante a lui KWID și pe piața europeană, acest lucru este foarte posibil, zvonuri despre un model de oraș purtând emblema Dacia existând de mai bine de cinci ani.

Renault KWID 3

 

Articole similare

APIA organizează Forumul Mobilității Sustenabile și Accesibile ediția 2024

Mihai Morcovescu

Iveco a lansat noua utilitară electrică eMoovy: 218 CP și 350 Nm

Mihai Morcovescu

Apple ar fi renunțat la dezvoltarea mașinii sale electrice

Mihai Morcovescu

Leave a Comment