AUTOpro
Generale Stiri

Noua generație Alfa Romeo Stelvio: primele imagini cu SUV-ul care va debuta în 2025

Noua generație Alfa Romeo Stelvio prinde contur, iar primele imagini neoficiale cu SUV-ul italian au apărut deja în mediul online.

Lansarea oficială a noului model este programată pentru a doua jumătate a anului 2025.

Noua Alfa Romeo Stelvio va fi construită pe platforma STLA Large

Alfa Romeo

Stelvio începe să îmbătrânească, fiind pe piață de aproape un deceniu. Cu toate acestea, primul SUV din istoria Alfa Romeo rămâne una dintre cele mai interesante modele din acest segment foarte pretențios. De aceea, italienii s-au gândit că este momentul să lanseze o a doua generație, mai ales că Stelvio nu mai poate evita electrificarea pentru mult timp.

Așa cum spuneam, debutul noii iterații va avea loc mai târziu în acest an. Până atunci, în mediul online au apărut primele fotografii. Acestea provin dintr-un registru de brevete și dezvăluie o serie de detalii relevante despre designul exterior al SUV-ului italian.

Stelvio va suferi modificări semnificative atât în ceea ce privește gabaritul, cât și arhitectura. Noua generație va fi construită pe platforma STLA Large a Grupului Stellantis, ceea ce va contribui la o creștere vizibilă în dimensiuni. Acest lucru se va traduce printr-un spațiu mai generos la interior și un nivel superior de rafinament.

Ce noutăți estetice va aduce noua generație Stelvio

Din punct de vedere vizual, partea frontală va fi complet revizuită. Mașina va primi noi faruri foarte înguste și o bară de protecție redesenată ce va integra luminile principale. În lateral se observă protecții din plastic la nivelul aripilor și praguri vopsite în negru. Plafonul este finisat într-o culoare contrastantă.

Partea din spate a viitorului Stelvio va fi dominat de o bandă LED care unește stopurile și care este ușor curbată către centru. De asemenea, luneta va fi mai mică decât la actuala generație, iar un eleron proeminent va fi montat la nivelul plafonului.

Alfa Romeo nu a oferit încă specificațiile tehnice și nici motorizările noii Stelvio. Italienii au anunțat la sfârșitul anului 2023 că noua generație a SUV-ului lor ar putea păstra motorul V6 twin-turbo de 2,9 litri.

Sursa: Motor1

Articole similare

Audi va lansa și construi cinci modele e-Tron în China

Filip Sîrbu

LANSARE. Gândul.ro lansează emisiunea Gândul Green cu Dan Vardie

Interiorul noului Opel Corsa ni se dezvăluie în câteva poze spion!

Filip Sîrbu