AUTOpro
Generale Hybrid Stiri

Acesta este noul Jeep Compass 4xe, o versiune off-road a crossover-ului american

Într-un context auto tot mai orientat spre electrificare și versatilitate off-road, Jeep a lansat o nouă versiune a SUV-ului de clasă compactă Compass.

Denumită Compass 4xe, această nouă variantă este electrificată și adaptată special pentru teren accidentat, care propune un set de îmbunătățiri tehnice și estetice comparativ cu modelul standard.

Noul Jeep Compass 4xe a primit un bodykit off-road

Jeep

Jeep Compass 4xe este răspunsul mărcii americane la cerințele tot mai diverse ale pieței europene, și anume un SUV electrificat, pregătit de provocări reale în natură. Lansarea vine într-un moment în care procesul de electrificare a modelelor 4×4 devine prioritară, iar cumpărătorii caută nu doar sustenabilitate, ci și versatilitate autentică.

De asemenea, debutul acestui crossover este în linie cu strategia Grupului Stellantis de a întări oferta de modele hibride și plug-in hybrid în Europa, într-o perioadă în care cererea pentru SUV-uri electrificate este în continuă creștere.

Noua versiune Compass 4xe se remarcă în primul rând prin suspensia înălțată cu 10 mm, care îmbunătățește semnificativ capacitățile off-road ale SUV-ului. Astfel, modelul beneficiază acum de un unghi de atac de 27 de grade, un unghi de degajare de 31 de grade și de un unghi de rampă de 16 grade. Aceste valori plasează acest model într-o poziție competitivă pe segmentul SUV-urilor compacte cu valențe off-road, rivalizând direct cu rivali precum Toyota RAV4 Adventure sau Ford Kuga Active.

Pentru a-l distinge de versiunile standard, Jeep Compass 4xe primește un bodykit specific off-road. Acesta include bare de protecție redesenate, un scut frontal negru rezistent la zgârieturi, o capotă acoperită cu un autocolant mat anti-reflexie, gândit să reducă orbirea în timpul condusului în lumina puternică a soarelui, și cu un set de jante de 19 inch cu anvelope off-road.

Aceste modificări estetice sunt completate de accente funcționale, menite să crească durabilitatea și utilitatea în scenarii off-road reale.

Interior adaptat pentru aventură

Și la interior, Jeep Compass 4xe a fost conceput pentru utilizare intensă. Scaunele sunt îmbrăcate într-un material cu acoperire din poliuretan, care oferă rezistență crescută la zgârieturi, curățare ușoară și care este utilă în activități în aer liber.

Spătarele scaunelor vin cu inserții anti-uzură, iar schema cromatică dual-tone include maro predominant și accente roșii pentru un plus de personalitate.

Până la acest moment, Jeep nu a oferit informații oficiale despre motorizarea noii versiuni 4xe. Totuși, modelul standard Compass este disponibil în Europa cu un sistem hibrid clasic de 144 CP, un sistem plug-in hybrid de 194 CP, precum și cu trei versiuni complet electrice, cu puteri între 213 CP și 375 CP.

Este de așteptat ca noua versiune 4xe de teren să fie construită pe una dintre aceste platforme, cel mai probabil pe arhitectura PHEV cu sistem de tracțiune integrală eAWD. În acest fel, va deveni o opțiune competitivă pentru cei care caută un SUV hibrid capabil atât în oraș, cât și departe de asfalt.

Sursa: Jeep

Articole similare

Ultimate Travel Guide to The Most Popular Thai Dishes

Mihai Predescu

Taxiul aerian Volocopter, certificat pentru a zbura în UE

Florin Amariei

UE și SUA au ajuns la un acord comercial: taxe vamale de 15% pentru mașinile europene exportate peste Ocean

Mihai Morcovescu