AUTOpro
Generale Green car Stiri

Ford Puma primește o serie de actualizări: autonomie de peste 410 km pentru versiunea electrică

Constructorul american de automobile Ford anunță o serie de actualizări pentru modelul de clasă subcompactă Puma.

Cea mai importantă noutate constă într-o autonomie mai mare pentru versiunea electrică Puma Gen-E, care ajunge acum la 417 kilometri cu o singură încărcare. Aceste îmbunătățiri vin în contextul în care Puma continuă să fie un model-cheie pentru marcă în Europa și, mai ales, în România, unde este produs la uzina Ford Otosan din Craiova.

Ford Puma Gen-E oferă o autonomie cu peste 40 km mai mare

Ford

Ford a anunțat o serie de îmbunătățiri semnificative aduse modelului Puma. Pachetul actualizărilor cuprinde noi tehnologii, o eficiență sporită și noi echipamente multimedia.

Puma s-a situat pe primul loc în topul vânzărilor Ford pe piața din Europa în 2025, iar versiunea pur electrică Puma Gen-E este, în prezent, cel mai vândut vehicul cu emisii zero din Marea Britanie. Ambele variante sunt fabricate la Craiova, consolidând importanța uzinei oltene pentru constructorul american.

Versiunea electrică Puma Gen-E a fost lansată în 2024 și s-a dovedit a fi un succes imediat în rândul clienților de vehicule electrice, oferind o eficiență de 13,1 kWh/100 km. De asemenea, inițial, modelul promitea o autonomie de până la 376 de kilometri. Datorită unui design revizuit al bateriei, aceasta a fost extinsă la 417 kilometri cu un singur „plin” de energie.

Tehnologia de condus autonom BlueCruise a fost îmbunătățită

Un alt update important vizează tehnologia de condus semi-autonom pe autostradă, denumită BlueCruise. Clienții români îl pot activa din contul Ford, dar utilizarea la nivel național este limitată de legislația rutieră națională. Totuși, BlueCruise oferă acces la peste 135.000 de kilometri de autostrăzi în numeroase țări europene. Tehnologia a fost aprobată pentru utilizare în 16 țări europene

De asemenea, a fost upgradat și sistemul audio Bang&Olufsen Premium, care oferă o putere de 650 W. Sistemul este oferit standard pe versiunile Puma ST-Line X, Puma ST și Puma Gen-E Premium. În plus, pachetul Premium Connectivity aduce servicii de streaming, jocuri și chiar karaoke direct prin interfața mașinii, iar funcția Connected Navigation este acum inclusă.

În ceea ce privește noutățile de design, Puma a primit noi culori pentru caroserie. Varianta electrică Gen-E poate fi comandată acum și în nuanța Cactus Grey, în timp ce Puma standard beneficiază de Electric Yellow.

Modelele actualizate Puma și Puma Gen-E sunt disponibile pentru comandă începând de astăzi.

Sursa: Ford

Articole similare

Volkswagen ar putea înceta producția modelului Polo în Europa

Mihai Morcovescu

Google spune adio bulbucatelor modele de test autonome

Filip Sîrbu

Radford se întoarce! Caroserie exclusivistă și expertiză F1

Florin Amariei