Dacia a prezentat oficial versiunea cu facelift a modelului său electric Spring, care aduce o serie de îmbunătățiri semnificative atât la nivel de design, cât și de performanță.
Noua variantă a primit o baterie nouă, motorizări mai puternice și tehnologii noi menite să crească autonomia și confortul la condus.
Dacia Spring, un model de succes în Europa

Dacia continuă să aducă mobilitatea electrică accesibilă pentru cât mai mulți utilizatori. Lansat pentru prima dată în 2021, Spring a fost primul model 100% electric al mărcii românești, parte din grupul Renault.
De la lansare și până în iunie anul acesta a fost vândut în peste 179.000 de unități în Europa. Doar în 2025, modelul produs în China a fost comercializat în mai bine de 17.000 de exemplare, ocupând locul al doilea în clasamentul celor mai vândute mașini electrice destinate clienților persoane fizice în segmentele A, B și B-SUV.
Succesul său se datorează faptului că Spring rămâne cel mai accesibil model electric de pe piață, adaptat perfect nevoilor reale ale utilizatorilor. Dacia a făcut ca electricul de oraș să fie tot mai atrăgător prin îmbunătățiri anuale constante: adoptarea noii identități de brand în 2022, un motor mai puternic de 65 CP în 2023 și un facelift major în 2024, care a adus un design complet nou și o experiență mai digitală.
Spring facelift primește un motor de 100 CP
Astăzi, Spring face încă un pas către o experiență de condus optimizată, oferind mai mult confort, siguranță și versatilitate pentru utilizarea de zi cu zi. Asta pentru că Dacia tocmai a dezvăluit un nou facelift pentru acest model, care vine cu îmbunătățiri atât la exterior, cât și sub caroserie.
Din punct de vedere vizual se remarcă elemente aerodinamice revizuite. Este vorba despre un eleron restilizat, care limitează turbulențele din jurul părții superioare a hayon-ului. Astfel, Spring are o autonomie sporită, printr-un SCx clar îmbunătățit: 0,660 față de 0,745 cu roțile de 14 inch, respectiv 0,665 față de 0,743 cu roțile de 15 inch. În plus, clienții vor avea la dispoziție și o nuanță de caroserie nouă.







Însă, cea mai importantă se regăsește la nivelul platformei. Astfel, Spring a primit o baterie de 24,3 kWh, cu tehnologie Lithium Iron Phosphate, o premieră pentru grupul Renault. Aceasta a fost repoziționată pentru un echilibru mai bun al mașinii și asigură o autonomie de până la 225 km, în cazul versiunii echipată cu jante de 15 inch. Încărcătorul rapid a fost și el upgradat, de la 30 kW la 40 kW. În aceste condiții, repriza de încărcare de la 20% la 80% a fost redusă la 29 de minute. Totodată, încărcarea AC de 7 kW rămâne standard.
Pentru stabilitate sporită, electricul Dacia beneficiază acum de bare antiruliu incluse din echiparea standard, iar suspensia a fost recalibrată, cu arcuri și amortizoare ajustate pentru o mai bună comportare în curbe.
Motorizare nouă de 100 de cai-putere
Gama de motorizări a fost complet revizuită. Astfel, unitățile electrice de 45 și 65 CP au fost înlocuite cu un propulsor de 70 CP – pentru versiunile Essential și Expression – și unul de 100 CP – pentru varianta Extreme. Noile motorizări oferă un cuplu mai generos, cu aproximativ 20% mai mare în reprizele 80-120 km/h. În ceea ce privește performanțele, Spring 100 accelerează de la 0 la 100 km/h în 6,9 secunde, iar Spring 70 în 10,3 secunde. În ciuda acestor modificări, masa totală a vehiculului rămâne în jur de o tonă.
Interiorul a primit și el o serie de actualizări importante. Instrumentarul de bord digital de 7 inch este standard, iar sistemele multimedia Media Control și Media Display (10,1 inch, tactil, compatibil Apple CarPlay și Android Auto) sunt disponibile în funcție de versiunea aleasă. Varianta de top Extreme vin în plus cu sistemul Media Nav Live, elemente decorative interioare și exterioare în nuanța Copper Brown, oglinzi retrovizoare și geamuri electrice pentru ușile din spate și două porturi USB
Portbagajul oferă un volum cuprins între 308 și 1.004 litri, în funcție de poziția banchetei. Totodată, spațiile de depozitare din habitaclu însumează 32 de litri, completând funcționalitatea modelului. Dacia Spring poate fi echipată cu accesorii YouClip. Inginerii Dacia au inventat acest sistem simplu și ingenios, care permite fixarea a numeroase accesorii în zone importante din habitaclu, într-un mod practic și solid. Spring este echipat în standard cu trei puncte de fixare YouClip (unul pe planșa de bord și două pe consola centrală).
Acestea pot fi echipate cu o husă de depozitare, un suport de smartphone cu încărcător cu inducție sau un ingenios dispozitiv «3 în 1» care combină un suport de pahare, un cârlig de ancorare pentru o plasă de cumpărături și o lanternă. Toate aceste accesorii compatibile YouClip sunt disponibile în rețeaua de agenți Dacia.