Producătorul de automobile chinez BYD se află într-un moment-cheie al istoriei sale, dar și al industriei auto globală, fiind foarte aproape să depășească Tesla lui Elon Musk.
Concret, marca asiatică este pe cale să devină cel mai mare constructor de vehicule electrice din lume, ceea ce va reprezenta o premieră istorică, ce confirmă mutarea centrului de greutate al pieței EV dinspre SUA spre Asia.
BYD a vândut în 2025 cu aproximativ 600.000 de vehicule electrice mai mult decât Tesla

Datele publicate recent arată că BYD a livrat anul trecut peste 2,25 milioane de vehicule complet electrice, înregistrând o creștere de aproximativ 28% față de anul anterior.
Ritmul susținut al companiei contrastează puternic cu performanțele Tesla, care, potrivit estimărilor analiștilor, ar fi vândut în jur de 1,65 milioane de unități la nivel global în anul care tocmai s-a încheiat. Cifrele oficiale ale constructorului american urmează să fie confirmate, însă diferența indică deja o schimbare majoră în ierarhia mondială a electromobilității.
Pentru Tesla, ultimul an a fost unul foarte complicat. Lansările recente nu au avut impactul scontat, iar imaginea companiei a fost afectată de implicarea tot mai vizibilă a lui Elon Musk în zona politică. În același timp, presiunea venită din partea producătorilor chinezi, care propun modele mai accesibile și diversificate, s-a intensificat pe toate piețele importante.
În tentativa de a revitaliza vânzările, Tesla a introdus în octombrie versiuni mai ieftine ale celor mai populare modele ale sale în Europa și în Statele Unite: Model 3 și Model Y. Chiar și așa, gigantul lui Elon Musk a fost criticat pentru ritmul lent al extinderii gamei și pentru lipsa unor modele cu adevărat accesibile, într-un context în care piața cere tot mai multă flexibilitate și prețuri competitive.









Ce a provocat declinul Tesla în 2025
Pe fundalul acestor provocări, Elon Musk se confruntă cu o presiune suplimentară din partea investitorilor. Pentru a-și asigura un pachet de compensare fără precedent, aprobat de acționari, miliardarul trebuie să ducă Tesla la un nivel mult mai ridicat al vânzărilor și al capitalizării bursiere în următorii ani. Acordul respectiv ar putea ajunge, teoretic, la o valoare de până la 1.000 de miliarde de dolari.
Situația s-a complicat și mai mult după ce vânzările Tesla au scăzut în primele luni ale anului 2025, pe fondul criticilor legate de rolul lui Musk în administrația președintelui american Donald Trump. Implicarea sa în multiple proiecte – de la rețeaua socială X și compania spațială SpaceX, până la The Boring Company – a alimentat percepția că atenția sa este fragmentată.
Nemulțumirile investitorilor au fost amplificate de faptul că Musk a preluat și atribuții în cadrul Departamentului pentru Eficiență Guvernamentală, ceea ce a ridicat semne de întrebare privind concentrarea sa asupra Tesla. Ca reacție, antreprenorul a anunțat că își va reduce considerabil implicarea în structurile guvernamentale pentru a se concentra din nou pe afacerile sale principale.






Vânzările BYD au încetinit în 2025
De cealaltă parte, deși BYD continuă să domine piața globală a vehiculelor electrice, nici compania chineză nu este lipsită de provocări. În 2025, ritmul de creștere al vânzărilor a încetinit, atingând cel mai scăzut nivel din ultimii cinci ani. Piața chineză, esențială pentru BYD, devine tot mai aglomerată, cu jucători precum XPeng și Nio care câștigă rapid cotă de piață.
Chiar și în acest context, BYD rămâne un actor extrem de competitiv la nivel internațional. Strategia sa bazată pe prețuri agresive și pe un portofoliu larg de modele îi permite să pună presiune pe producătorii tradiționali și pe rivalii din zona premium. Extinderea accelerată în America Latină, Asia de Sud-Est și anumite piețe europene demonstrează ambițiile globale ale companiei, în pofida tarifelor ridicate impuse de multe state pentru mașinile electrice produse în China.
În ansamblu, confruntarea dintre BYD și Tesla reflectă o transformare profundă a industriei auto: electrificarea nu mai este dominată de pionierii americani, ci de producători asiatici capabili să livreze volume mari, rapid și la costuri mai mici, într-o piață tot mai competitivă și mai politizată.

