BMW a intrat într-o nouă etapă de dezvoltare a tehnologiilor pentru mașinile electrice, anunțând demararea testelor cu bateriile solid-state.
Aceste teste se desfășoară pe un prototip al modelului i7, versiunea pur electrică a berlinei executive Seria 7.
Bateriile solid-state de la BMW sunt testate pe un prototip i7

Producătorul german colaborează, în cadrul acestui proiect, cu compania americană Solid Power. Parteneriatul dintre cele două entități a fost încheiat încă din 2022 și are ca obiectiv dezvoltarea și rafinarea bateriilor în stare solidă, care sunt considerate de mulți specialiști drept următoarea revoluție în domeniul mobilității electrice.
Comparativ cu acumulatorii clasici litiu-ion, care sunt utilizați în prezent, cele în stare solidă oferă o densitate energetică mult mai mare.
Acest progres tehnologic va permite vehiculelor electrice să parcurgă distanțe mai mari cu o singură încărcare, fără a crește masa totală a automobilului. Este un avantaj esențial într-un context global în care autonomia și eficiența devin tot mai importante.






Prototipul BMW i7 folosit în aceste teste este echipat și cu baterii cu celule prismatice, aceleași pe care le regăsim în versiunea de serie a modelului bavarez. Acest lucru permite companiei din Munchen să compare performanțele noii tehnologii cu cele ale actualei generații de acumulatori.
În prezent, BMW nu a oferit un calendar oficial pentru lansarea primului model de serie dotat cu baterii solid-state. Totuși, avansul testărilor indică faptul că introducerea acestei tehnologii ar putea avea loc în a doua jumătate a acestui deceniu, într-o perioadă în care piața auto trece printr-o transformare accelerată spre electromobilitate.