Potrivit estimărilor Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA), piața auto din România ar urma să consemneze prima scădere după patru ani consecutivi de creștere.
Organizația, prin vocea președintelui său Dan Vardie, anticipează un recul de 1,7% în 2026, pe fondul climatului economic dificil și al incertitudinilor interne. Cererea este afectată atât de presiunile inflaționiste, cât și de instabilitatea legislativă și fiscală.
APIA: Conform prognozei, volumul total al înmatriculărilor de vehicule noi va coborî la 179.500 de unități

După mai mulți ani de revenire constantă, piața auto din România dă semne de oboseală. Într-un context marcat de încetinirea economiei europene, ajustări ale programelor de sprijin și repoziționări strategice ale marilor constructori – inclusiv revenirea unor mărci la motorizări convenționale – 2026 se anunță un an de inflexiune pentru industrie.
Conform prognozei APIA, volumul total al înmatriculărilor de vehicule noi va coborî la aproximativ 179.500 de unități. Este prima contracție a pieței după o perioadă de expansiune începută în 2022. Declinul va fi resimțit în toate categoriile. Autoturismele vor înregistra o scădere de 1,8%. Vehiculele comerciale ușoare și minibuzele vor pierde 0,35%. Segmentul vehiculelor comerciale grele și al autobuzelor va coborî cu 1,1%.
În contrast, segmentul modelelor electrificate va continua să crească, iar APIA estimează un salt de aproape 28% în decursul acestui an, un ritm apropiat de cel din 2025.

De asemenea, motorizările clasice vor pierde teren în 2026. Mașinile pe benzină ar urma să scadă cu peste 38%, ajungând la o cotă de 23,1% din totalul înmatriculărilor. Dieselul, preferatul românilor, va coborî cu 39%, până la doar 4,9% cotă de piață. În schimb, vehiculele electrificate – vehicule 100% electrice, hibride plug-in și full hybrid – vor ajunge să reprezinte 72% din piață, potrivit aceluiași raport APIA.
„Prognoza APIA pentru 2026 confirmă impactul turbulențelor economice și politice asupra pieței auto, aceasta urmând să intre pe o pantă descendentă după mai mulți ani de creștere. Vedem o temperare a volumelor, dar și o accelerare clară a electrificării, cu hibridele drept soluție dominantă în acest moment, conform tendințelor din piețele internaționale. Evoluția acestui sector va depinde decisiv de coerența și predictibilitatea măsurilor publice de anul acesta care pot susține sau, dimpotrivă, frâna tranziția spre mobilitate sustenabilă, accesibilă și cu beneficii de siguranță pentru participanții la trafic”.
DAN VARDIE, președinte APIA

Procesul de electrificare avansează lent în România
Modelele 100% electrice nu vor reuși însă să recupereze scăderile din 2024 și 2025, perioadă afectată de diminuarea subvențiilor prin programul Rabla. Segmentul va crește modest, cu 7,6%, atingând 6,2% din piața totală și 8,6% din totalul înmatriculărilor electrificate. Cele mai căutate rămân hibridele clasice. Acestea vor concentra 40% din segmentul electrificat și 28% din întreaga piață auto.
La nivel de segmente, majoritatea claselor vor înregistra scăderi în 2026. Clasa mare (E/Executive) va stagna, cu un avans simbolic de 0,1%. SUV-urile vor continua să crească, însă într-un ritm moderat, de 2,7%. SUV-urile își vor consolida poziția dominantă, cu o cotă de piață estimată la 54,2%. Urmează clasa compactă (C), cu aproximativ 25%, și clasa mică (B), cu 14,4%.

Autoturismele cu tracțiune integrală (4×4) vor reprezenta circa 19% din totalul pieței. Totuși, volumul înmatriculărilor pe acest segment va scădea cu 12,6% față de anul anterior.

Evoluția pieței va depinde în mare măsură de stabilitatea politicilor publice și de predictibilitatea programelor de stimulare. Într-un moment în care industria auto europeană își recalibrează strategiile între electrificare și revenirea unor motorizări convenționale, România rămâne puternic influențată de deciziile luate la nivel regional și global.


