Constructorul italian de automobile Alfa Romeo a anunțat în mod oficial că abandonează planurile sale de electrificare.
Compania a decis să continue producția de modele cu motoare termice și după anul 2027, anul în care urma să aibă loc tranziția completă către propulsia electrică.
Alfa Romeo va lansa în acest an noua generație Stelvio, iar în 2026 Giulia facelift
Asemenea pieselor de domino, obiectivele producătorilor auto în ceea ce privește procesul de electrificare totală cad unul după altul. Alfa Romeo este următorul brand care renunță la planurile de eliminare a motoarelor termice.
Planurile inițiale ale mărcii deținută de Grupul Stellantis prevedeau ca aceasta să dețină o gamă de modele exclusiv electrice pe piața din SUA începând cu 2027. În aceste condiții, noul obiectiv fixat de italieni constă în adoptarea unei strategii „multi-energie” prin care vor oferi vehicule pe benzină, electrice și plug-in hybrid.
Chris Feuell, directorul filialei Alfa Romeo din America de Nord, a explicat motivele care au stat în spatele acestei decizii. Potrivit acestuia, o gamă formată doar din modele electrice ar pune în dificultate dealerii mărcii. „Avem 110 dealeri în SUA și ar fi foarte dificil pentru aceștia să supraviețuiască cu un portofoliu exclusiv electric”, a spus Feuell. Compania are și așa destule probleme deoarece vânzările au scăzut cu 19% în 2024 în SUA, la 8.865 de BEV-uri.
Atunci când Alfa Romeo a anunțat că va comercializa doar vehicule electrice în America de Nord, compania a spus că va face același lucru și în Europa extinsă și în China. Nu este clar dacă obiectivul propus pentru 2027 este încă aplicabil în aceste regiuni. Totuși, fostul CEO, Jean-Philippe Imparato, a declarat recent că Alfa Romeo poate adopta o gamă variată de motorizări, păstrând motoarele pe benzină pe termen lung, dacă asta își doresc clienții.
Constructorul italian nu renunță, însă, complet la viitoarele vehicule electrice. Spre exemplu, noua generație a SUV-ului Stelvio, care va utiliza platforma STLA Large, urmează să fie prezentată la final de 2025 acest an. În plus, anul viitor, Alfa și-a propus să lanseze o versiune actualizată a sedanului Giulia.