AUTOpro
Stiri

Sancțiuni mai drastice pentru şoferii care folosesc telefonul mobil la volan

Sofer telefon

Guvernul a adoptat proiectul de ordonanţă prin care se interzice în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mişcare a ţinerii în mână a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video, nerespectarea acestei prevederi fiind sancţionată cu patru puncte de penalizare şi amendă cuprinsă între 6-8 puncte-amendă.

„La propunerea Ministerului Afacerilor Interne a fost adoptată o ordonanţă simplă de modificare şi completare a legislaţiei privind circulaţia pe drumurile publice. Se referă aceste completări, în primul rând, la interzicerea în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mişcare a ţinerii în mână a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video. După cum ştiţi, în prezent, legislaţia interzice doar folosirea în timpul mersului a telefoanelor mobile. Nerespectarea noilor prevederi se va sancţiona cu amendă, inclusiv în cazul conducătorilor de vehicule pentru care nu este prevăzută obligativitatea deţinerii permisului de conducere. În plus, în cazul cazul conducătorilor auto se introduce sancţiunea de 4-5 puncte amendă şi suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile în situaţia în care se încalcă noua normă în acelaşi timp cu altă regulă pentru circulaţia vehiculelor, având în vedere că în acest caz gradul de pericol social creşte destul de mult”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, la Palatul Victoria.

El a precizat că noile reglementări vor intra în vigoare la 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial, perioadă în care Poliţia Rutieră va desfăşura activităţi de informare.

Potrivit unui comunicat al MAI, prin introducerea noilor prevederi se urmăreşte “reducerea semnificativă a numărului accidentelor de circulaţie cauzate de faptul că şoferului i-a fost distrasă atenţia de la condus din cauza folosirii telefonului mobil sau a unui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video”.

„Folosirea telefonului mobil şi a altor dispozitive electronice de comunicare sau divertisment, în timpul mersului, reprezintă unul dintre principalii factori de distragere a atenţiei pentru conducătorii de vehicule, constituind o reală problemă pentru siguranţa rutieră, prin amploare şi frecvenţă”, se explică în comunicatul citat.

Articole similare

Volkswagen ID.7 GTX: primele imagini cu versiunea de performanță a sedanului electric

Mihai Morcovescu

De astăzi începe programul Rabla Clasic

Robert Stan

Noul sedan electric Luxeed: prima fotografie cu viitorul rival pentru Tesla Model 3

Mihai Morcovescu

Leave a Comment